Reexaminare amendă judiciară. Încheierea nr. 2015/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 13563/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
INCHEIERE NR._/2015
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 17.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect reexaminare amendă judiciară, acțiune formulată de reclamant A. S. D. cu domiciliul la . SRL Constanta din C., . impotriva Încheierii din 12.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu se constata lipsa părtilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.
Instanta ia act ca la prezenta cauză s-a atasat dosarul civil nr._ 15 al Judecatoriei C..
Instanta constată împrejurările de fapt si de drept ca fiind lămurite si închide dezbaterile in baza art. 394 Cod procedura civila.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.10.2015 sub nr._ petenta A. S.-D., administrator al S.C. Cardinal Shipping Services S.R.L. a formulat cerere de reexaminare a amenzii aplicate prin Încheierea de ședință din 12.08.2015, solicitând revenirea asupra măsurii dispuse.
În motivarea în fapt a cererii petenta a arătat că la primirea primei adrese din partea Judecătoriei C. se afla în concediul legal de odihnă, astfel că toată corespondența primită în acea perioadă a fost deschisă abia la sfârșitul lunii august 2015 când petenta a revenit din concediu. Fiind depășit termenul de judecată petenta s-a aflat în imposibilitatea de a răspunde. Când a primit a doua adresă, petenta a răspuns în aceeași zi. Nu există un motiv temeinic pentru care petenta ar fi vinovată de tergiversarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Încheierea din data de 12.08.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ 15 instanța a dispus amendarea conducătorului S.C. Cardinal Shipping Services S.R.L. cu amendă judiciară în sumă de 200 lei, deoarece nu a depus relațiile solicitate.
Instanța constată că prin încheierea din 17.06.2015 instanța a dispus emiterea unei adrese către societatea Cardinal Shipping Sevices S.R.L., pentru a solicita, sub sancțiunea amenzii conducătorului, să comunice informații despre societatea cu care pârâtul derulează în prezent raporturi de muncă, precum și date cu privire la veniturile pe care acesta le obține.
Societatea Cardinal Shipping Sevices S.R.L. a primit solicitarea de relații din partea instanței, dar nu a depus relațiile solicitate până la termenul din data de 12.08.2015, tergiversând astfel soluționarea cauzei.
Conform art. 187 alin.1 pct. 2 lit. g Cod procedură civilă dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, cu amendă judiciară de la 50 la 700 lei, refuzul sau omisiunea unei autorități ori a altei persoane de a comunica, din motive imputabile ei, la cererea instanței și la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele și evidențele ei.
În ceea ce privește apărarea petentei în sensul că la momentul primirii solicitării instanței se afla în concediu de odihnă, corespondența fiind primită deschisă abia la sfârșitul lunii august 2015, instanța constată că petenta nu a făcut dovada acestei afirmații. Deși a avut posibilitatea de a administra probe în dovedirea cererii, petenta nu a depus niciun înscris din care să rezulte că s-ar fi aflat în concediu de odihnă.
Pentru aceste motive, constatând că instanța a aplicat petentei în mod întemeiat amenda judiciară, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 187 alin.1 pct. 2 lit. g Cod procedură civilă, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea de reexaminare formulată de petenta A. S.-D. cu domiciliul la . SRL Constanta din C., . împotriva Încheierii din 12.08.2015 pronunțată în dosarul nr._ 15 ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.11.2015
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
Red. jud. R.E.L../3ex/ 12.01.2016
Gref. R..G./ emis 1 comunicare /14.01.2016
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|