Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 22/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 15639/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 22.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. BANOTI

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil formulată de petent S. P. DE IMPOZITE, TAXE SI ALTE VENITURI ALE BUGETULUI LOCAL CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimat S. G., domiciliat în C., .. 59, jud. C., având ca obiect, reexaminarea sanctiunii contraventionale inlocuire amenda contraventionala.

Încheierea de ședință din data de 15.12.2015, face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.12.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei acestei instanțe la data de 03.06.2015, petentul S. de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local C., în contradictoriu cu intimatul S. G., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum total de_ lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției emise în perioada 2010 – 2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității prin stabilirea numărului maxim de ore pentru fiecare amendă contravențională.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în perioada 2010 – 2013, intimatul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum total de_ lei, petentul efectuând executarea silită a amenzilor contravenționale aplicate.

Petentul a menționat că, având în vedere faptul că nu au putut fi identificate bunuri aflate în proprietatea debitoarei și nici surse de venit care ar fi putut conduce la recuperarea obligațiilor fiscale datorate bugetului local al Municipiului C., a fost întocmit procesul-verbal de constatare a insolvabilității debitoarei intimate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 din OG nr. 55/2002, art.9 alin. 3, art. 37, 39 și 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001, art. 145 din OG nr. 92/2003.

În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.

Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza poziția procesuală.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat, instanța reține următoarele:

Intimatul S. G. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum total de_ lei prin procesele-verbale nr._/24.07.2010,_/06.08.2010,_/14.08.2010,_/03.07.2012,_/02.07.2013,_/30.07.2013,_/11.07.2013,_/17.07.2013,_/20.07.2013,_/22.07.2013,_/23.07.2013,_/13.07.2013,_/18.07.2013,_/27.07.2013,_/29.07.2013,_/29.07.2013,_/30.07.2013,_/28.07.2013,_/26.07.2013,_/25.07.2013,_/06.07.2013,_/25.07.2013,_/18.07.2013,_/11.07.2013,_/25.07.2013,_/11.07.2013,_/13.07.2013,_/14.07.2013,_/18.07.2013,_/18.07.2013,_/31.08.2013,_/16.08.2013,_/17.08.2013,_/18.08.2013,_/18.08.2013,_/16.08.2013,_/11.08.2013,_/16.08.2013,_/14.08.2013,_/14.08.2013,_/20.08.2013,_/19.08.2013,_/19.08.2013,_/19.08.2013,_/11.08.2013,_/23.08.2013,_/24.08.2013,_/24.08.2013,_/22.08.2013,_/12.08.2013,_/20.08.2013,_/22.08.2013,_/14.08.2013,_/06.08.2013,_/04.08.2013,_/27.08.2013,_/01.08.2013,_/15.08.2013,_/26.08.2013,_/26.08.2013,_/09.08.2013,_/10.08.2013,_/06.08.2013,_/06.08.2013,_/05.08.2013,_/05.08.2013,_/05.08.2013,_/03.08.2013,_/02.08.2013,_/06.08.2013,_/03.09.2013,_/01.09.2013,_/07.09.2013,_/07.09.2013.

Prin adresa nr. B15169/23.03.2015 eliberată de S. P. de Taxe și Impozite C., s-a constatat insolvabilitatea intimatului întrucât nu deține bunuri sau venituri impozabile.

Prin adresa nr._/26.11.2015 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă C., s-a arătat că intimatul nu figurează înregistrat cu contract individual de muncă.

În drept, potrivit art. 39 alin. 1 din OG nr. 2/2001, punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege. În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. 1 vor comunica din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanțelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau își are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Conform art. 9 alin. 1 din același act normativ, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.

Instanța reține că, în cauză, s-a făcut dovada faptului că intimatul nu a achitat amenda contravențională, precum și a faptului că nu există posibilitatea executării silite, astfel încât este întemeiată cererea formulată urmând ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În ceea ce privește numărul maxim de ore de muncă, instanța reține incidența dispozițiilor art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001 în sensul că numărul maxim de ore care poate fi aplicat este de 300 de ore, indiferent de numărul proceselor-verbale prin care s-au aplicat amenzi contravenționale.

În speță, având în vedere cuantumul mare al amenzilor aplicate și maximul de ore care pot fi dispuse potrivit legii, instanța reține că sunt necesare 300 ore de muncă în folosul comunității.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum total de_ lei aplicate intimatului cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de petentul S. de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local C., CUI-_, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul S. G., CNP-_, domiciliat în C., .. 59, jud. C..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum total de_ lei aplicate prin procesele-verbale nr._/24.07.2010,_/06.08.2010,_/14.08.2010,_/03.07.2012,_/02.07.2013,_/30.07.2013,_/11.07.2013,_/17.07.2013,_/20.07.2013,_/22.07.2013,_/23.07.2013,_/13.07.2013,_/18.07.2013,_/27.07.2013,_/29.07.2013,_/29.07.2013,_/30.07.2013,_/28.07.2013,_/26.07.2013,_/25.07.2013,_/06.07.2013,_/25.07.2013,_/18.07.2013,_/11.07.2013,_/25.07.2013,_/11.07.2013,_/13.07.2013,_/14.07.2013,_/18.07.2013,_/18.07.2013,_/31.08.2013,_/16.08.2013,_/17.08.2013,_/18.08.2013,_/18.08.2013,_/16.08.2013,_/11.08.2013,_/16.08.2013,_/14.08.2013,_/14.08.2013,_/20.08.2013,_/19.08.2013,_/19.08.2013,_/19.08.2013,_/11.08.2013,_/23.08.2013,_/24.08.2013,_/24.08.2013,_/22.08.2013,_/12.08.2013,_/20.08.2013,_/22.08.2013,_/14.08.2013,_/06.08.2013,_/04.08.2013,_/27.08.2013,_/01.08.2013,_/15.08.2013,_/26.08.2013,_/26.08.2013,_/09.08.2013,_/10.08.2013,_/06.08.2013,_/06.08.2013,_/05.08.2013,_/05.08.2013,_/05.08.2013,_/03.08.2013,_/02.08.2013,_/06.08.2013,_/03.09.2013,_/01.09.2013,_/07.09.2013,_/07.09.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 300 ore.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi, 22.12.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. BANOTI D. S.

Red.jud.M.B./22.01.2016

tehnored. D.S./

Emis 2 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria CONSTANŢA