Validare poprire. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 13489/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 17.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. BANOTI

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cererii de lămurire a dispozitivului formulată de terțul poprit, .I. P. C. R., în cauza Civilă formulată de petent B. N. M. A., cu sediul în C., ., jud. C., creditor E. N. EUROPE FUNDING II BV LA SCA E., E. SI ASOCIATII, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 19, . cu debitor P. D., domiciliat în Costinești, sat. Schitu, ., jud. C., debitor P. J., domiciliată în Costinești, ., jud. C. și terț poprit I.I. P. C. R., cu sediul în Costinești, sat. Schitu, ., jud. C., având ca obiect,

validare poprire.

Dezbaterile asupra cererii de lămurire a dispozitivului au avut loc la data de 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.11.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 09.10.2015, terțul poprit I.I. P. C. R., în contradictoriu cu petentul B. N. M. A., creditorul E. N. EUROPE FUNDING II BV și cu debitorii P. D. și P. J., a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 3323/24.03.2015 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

În motivare, s-a arătat că, prin sentința menționată, a fost admisă cererea de validare a popririi și terțul poprit a fost obligat la plata către creditor a sumelor datorate debitorilor, atât cele ajunse la scadență, cât și cele ce vor fi scadente în viitor, potrivit adresei de înființare a popririi, respectiv 1/3 din venitul lunar realizat de debitori, până la concurența sumei de_,84 euro reprezentând debit restant, la care se adaugă dobânzi și penalități până la achitarea integrală a debitului, și de_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Terțul poprit a arătat că, la data de 08.10.2015, a fost retrasă în mod abuziv suma de_,35 lei din contul său fiind considerate de executorul judecătoresc cu destinația de debit, dar fără a se respecta dispozitivul sentinței civile menționate anterior întrucât terțul poprit nu a fost obligat să plătească suma integrală datorată de debitori, ci să rețină o cotă lunară de 1/3 din salariul datorat debitorilor.

De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile de executare, terțul poprit a menționat că a descoperit pe portalul instanțelor judecătorești sentința civilă nr. 1795/20.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, care a fost ascunsă de creditor, și prin care s-a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc de la_,41 lei la_ lei.

Terțul poprit a menționat că activitatea sa este grav afectată deoarece i-a fost luat din cont tot capitalul, blocându-i-se activitatea.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192 raportat la art. 194 C.proc.civ, ale art. 443 C.proc.civ.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri.

Debitorii și creditorul nu și-au precizat poziția procesuală.

B. N. M. A. a formulat precizări prin care a arătat că, în urma popririi înființate și validate de instanță, a fost virată de Banca Comercială Română suma de_,65 lei din contul terțului poprit, suma fiind distribuită la data de 29.09.2015, către executorul judecătoresc și către creditorul din cauză.

A mai arătat că distribuirea sumei nu s-a făcut imediat și i s-a permis terțului poprit să contacteze biroul executorului judecătoresc în vederea unei concilieri.

S-a menționat că sentința civilă nr. 1795/20.11.2014 privește un alt dosar de executare silită, respectiv nr. 752/2013, iar nu dosarul de executare silită din cauză, și anume nr. 762/2013.

Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3323/24.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă cererea de validare a popririi formulată de petentul B. N. M. A. și s-a dispus validarea popririi înființate la data de 11.06.2014 de către B. N. M. A. în dosarul de executare silită nr. 762/2013.

Ca urmare a validării popririi, terțul poprit I.I. P. C. R. a fost obligat la plata către creditorul E. N. EUROPE FUNDING II BV a sumelor datorate debitorilor P. D. și P. J., atât cele ajunse la scadență, cât și cele ce vor fi scadente în viitor, potrivit adresei de înființare a popririi, respectiv 1/3 din venitul lunar realizat de debitori, până la concurența sumei de_,84 euro reprezentând debit restant, la care se adaugă dobânzi și penalități până la achitarea integrală a debitului, și de_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Instanța constată că, până la soluționarea cererii de validare a popririi, părțile din cauza respectivă nu au formulat precizări cu privire la o eventuală modificare a debitului datorat de către debitori în dosarul de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 1795/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, a fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatorii P. M., P. I., P. D. și P. J. și s-a dispus reducerea onorariului executorului judecătoresc de la suma de_,41 lei la suma de_ lei stabilit în dosarul de executare silită nr. 752/2013 al B. N. M. A..

Prin încheierile din data de 29.09.2015 emise de B. N. M. A. în dosarul de executare silită nr. 762/2013, a fost distribuită suma totală de_,65 lei, consemnată de Banca Comercială Română la dispoziția din conturile terțului poprit I.I. P. C. R., astfel:_,80 lei creditorului E. N. EUROPE FUNDING II BV și_,85 lei executorului judecătoresc N. M. A..

În drept, conform art. 790 C.proc.civ. (în varianta republicată):

(1)Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

(2)În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.

(3)Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

(4)Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

(5)Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției.

(6)Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.

(7)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor.

(8)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.

(9)Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei.

Art. 792 C.proc.civ. prevede următoarele:

(1)Hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanță și constituie titlu executoriu împotriva terțului poprit, până la concurența sumelor pentru care s-a făcut validarea.

(2)După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 787, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare, în limita sumei ce trebuia consemnată sau plătită.

Potrivit art. 443 C.proc.civ:

1)În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

(2)Instanța va rezolva cererea de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu, cu citarea părților.

(3)Încheierea se va atașa la hotărâre, atât în dosarul cauzei, cât și în dosarul de hotărâri al instanței.

În cauza de față, având în vedere situația de fapt expusă și dispozițiile legale incidente, instanța constată că cererea de lămurire a dispozitivului este întemeiată având în vedere, în mod special, modul de aplicare al dispozitivului sentinței civile nr. 3323/24.03.2015 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ de către executorul judecătoresc.

Instanța constată că debitorii P. D. și P. J. sunt angajați ai terțului poprit I.I. P. C. R., obținând lunar un salariu.

Reținând acest aspect, întrucât sumele sunt datorate de terțul poprit cu titlu periodic, validarea popirii s-a realizat în condițiile art. 790 alin. 6 C.proc.civ., respectiv atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și cele ce vor fi scadente în viitor, potrivit adresei de înființare a popririi, respectiv 1/3 din venitul lunar realizat de debitori, până la concurența sumei de_,84 euro reprezentând debit restant, la care se adaugă dobânzi și penalități până la achitarea integrală a debitului, și de_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.

Terțul poprit nu a fost obligat să achite dintr-o dată sau în mai multe tranșe suma integrală datorată de debitori creditorului, ci a fost obligat să achite creditorului sumele ajunse la scadență (respectiv cele datorate de la momentul comunicării adresei de înființare a popririi și până la momentul validării popririi), precum și sumele ce vor fi scadente în viitor (respectiv salariul ce va fi datorat în continuare cât timp debitorii au calitatea de angajați ai terțului poprit), însă doar în limita prevăzută de lege, și anume 1/3 din venitul lunar realizat de debitori.

Astfel, ca urmare a validării popririi, terțul poprit trebuie să rețină lunar și să vireze în contul creditorului o cotă de 1/3 din venitul lunar realizat de debitori, până la momentul în care se vor acoperi sumele menționate în adresa de înființare a popririi, respectiv_,34 euro reprezentând debit restant și_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Prin hotărârea de validare a poprire, terțul poprit devine debitor al creditorului doar în limita cotei pe care trebuie să o rețină, iar nu pentru întreaga sumă executată silit de către creditor în dosarul de executare silită, astfel cum reiese din dispozițiile art. 792 alin. 1 și 2 C.proc.civ., citate anterior.

Cu privire la apărarea terțului poprit în sensul că, în mod eronat, în hotărârea de validare a popririi, instanța a menționat că, în cauză, cheltuielile de executare sunt în cuantum de_,85 lei, deși onorariul executorului judecătoresc a fost redus prin sentința civilă nr. 1795/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, în primul rând, instanța reține că, în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului, instanța nu poate încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțate, care a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, până la soluționarea cererii de validare a popririi, părțile din cauza respectivă nu au formulat precizări cu privire la o eventuală modificare a debitului (principal și cheltuieli de executare) datorat de către debitori în dosarul de executare silită, iar sentința civilă nr. 1795/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ are în vedere cheltuielile de executare constând în onorariul executorului judecătoresc dintr-un alt dosar de executare silită, respectiv nr. 752/2013, iar validarea de poprire vizează dosarul de executare silită nr. 762/2013 al B. N. M. A..

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea de lămurire a dispozitivului formulată de terțul poprit I.I. P. C. R. în contradictoriu cu petentul B. N. M. A., creditorul E. N. EUROPE FUNDING II BV și cu debitorii P. D. și P. J..

Pe cale de consecință, va lămuri dispozitivul sentinței civile nr. 3323/24.03.2015 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în sensul că terțul poprit a fost obligat la plata lunară către creditor a unei cote de 1/3 din venitul lunar realizat de debitori până la concurența sumelor menționate în adresa de înființare a popririi, respectiv_,34 euro reprezentând debit restant și_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de lămurire a dispozitivului formulată de terțul poprit I.I. P. C. R., cu sediul în Costinești, sat. Schitu, ., jud. C., în contradictoriu cu petentul B. N. M. A., cu sediul în C., ., jud. C., creditorul E. N. EUROPE FUNDING II BV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 19, . debitorii P. D., CNP-_, domiciliat în Costinești, sat. Schitu, ., jud. C. și P. J., CNP-_, domiciliată în Costinești, sat. Schitu, ., jud. C..

Lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 3323/24.03.2015 pronunțate de Judecătoria C. în dosarul nr._ în sensul că terțul poprit a fost obligat la plata lunară către creditor a unei cote de 1/3 din venitul lunar realizat de debitori până la concurența sumelor menționate în adresa de înființare a popririi, respectiv_,34 euro reprezentând debit restant și_,85 lei reprezentând cheltuieli de executare

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 17.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

P., GREFIER,

M. BANOTI D. S.

Red.jud.M.BM./18.12.2015

tehnored. D.S./

Emis 2 comunicări, la data de

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria CONSTANŢA