Validare poprire. Sentința nr. 7972/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7972/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 7972/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7972

ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 2.07.2015

PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.

GREFIER: E. F.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de petentul . IFN SA cu sediul în sector 2, București, .. 6A, în contradictoriu cu terțul poprit . SRL cu sediul în Constanta, ., debitor G. V. cu domiciliul în Constanta, ..

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 18.06.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la 21.04.2015, petentul . IFN SA a chemat in judecată debitorul G. V. si terțul poprit . SRL solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființate de Biroul Executorului Judecatoresc B. S., în cadrul procedurii de executare silită demarate la cererea acestuia, până la concurența sumei de 8309,47 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin adresa emisă în data de 09.03.2015, de către biroul executorului judecatoresc, în cadrul dosarului de executare nr. 1201/2013, s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care debitorul le obține în calitate de angajat al terțului poprit, până la concurența sumei de 8309,47 lei, compusă din debit principal și cheltuieli de executare.

Având în vedere faptul că până la data depunerii prezentei cererii terțul poprit nu a dat curs înființării popririi asupra retribuției debitorului, creditorul solicită validarea acestei popriri.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar copii de pe cererea de începere a executării silite, titlul executoriu, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emise în cadrul dosarului de executare, adresa de înființare a popririi și dovezile de primire a acesteia.

Totodată s-a comunicat copia dosarului de executare și răspunsul ITM C. nr._/8.06.2015.

Debitorul și terțul poprit, deși legal citați cu mențiunea de a depune întâmpinare, nu au depus întâmpinare.

Conform dispozițiilor normative incidente în cauză:

Art. 782. - (1) Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului de catre un executor judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel unde isi are domiciliul sau sediul debitorul ori tertul poprit.

Art. 783. -(1) Poprirea se infiinteaza fara somatie, in baza incheierii de incuviintare a executarii, prin adresa in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780 alin. (1), impreuna cu incheierea de incuviintare a executarii sau un certificat privind solutia pronuntata in dosar. Despre masura luata va fi instiintat si debitorul, caruia i se va comunica, in copie, adresa de infiintare a popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe incheierea de incuviintare a executarii sau de pe certificatul privind solutia pronuntata in dosar, si titlul executoriu, in cazul in care acestea din urma nu i-au fost anterior comunicate.

(2) In adresa de infiintare a popririi i se va pune in vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), tert poprit, interdictia de a plati debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datoreaza ori pe care i le va datora, declarandu-le poprite in masura necesara pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.

Art. 787. -(1) In termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de bani datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat: 1. sa consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila, sau, dupa caz, sa indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada executorului judecatoresc, in cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat cele aratate la pct. 2; 2. sa plateasca direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii.

Art. 790. - (1) Daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in termen de cel mult o luna de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.

(2) In cazul cand asupra aceleiasi sume datorate de tertul poprit exista mai multe popriri, care nu au fost executate de catre acesta, validarea lor se va putea judeca printr-o singura hotarare.

(3) Instanta ii va cita pe creditorul urmaritor si pe cei intervenienti, daca este cazul, precum si pe debitorul si tertul poprit si, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricarei probe necesare solutionarii acesteia, care este admisibila potrivit normelor de drept comun. In instanta de validare, tertul poprit poate opune creditorului urmaritor toate exceptiile si mijloacele de aparare pe care le-ar putea opune debitorului, in masura in care ele se intemeiaza pe o cauza anterioara popririi.

(4) Daca din probele administrate rezulta ca tertul poprit ii datoreaza sume de bani debitorului, instanta va da o hotarare de validare a popririi, prin care il va obliga pe tertul poprit sa ii plateasca creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz contrar, va hotari desfiintarea popririi.

(5) Poprirea infiintata asupra unei creante cu termen sau sub conditie va putea fi validata, dar hotararea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea creantei la termen sau, dupa caz, la data indeplinirii conditiei.

(6) Daca sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele ajunse la scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, in acest ultim caz validarea producandu-si efectele numai la data cand sumele devin scadente. In cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanta va dispune mentinerea popririi pana la realizarea integrala a creantei.

(7) Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data infiintarii ei, in mainile tertului poprit, instanta va hotari vanzarea lor.

(8) Daca poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validarii, nu se mai aflau in posesia tertului, acesta va fi obligat, prin hotararea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz in care va fi urmarit direct de catre executorul judecatoresc.

(9) Tertul poprit care, cu rea-credinta, a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare de validare, cu o suma cuprinsa intre 2.000 lei si 10.000 lei.

Analizând cererea formulată de creditor prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative amintite anterior, constatăm că cererea de validare a popririi formulată este întemeiată, motiv pentru care urmează să fie admisă.

Într-adevăr, conform înscrisurilor anexate la dosarul cauzei, în cadrul procedurii execuționale desfășurate în dosarul de executare menționat s-a emis adresa de înființare a popririi asupra veniturilor pe care debitorul le primește de la terțul poprit în calitate de angajat, până la concurența sumei de 8309,47 lei.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată atât terțului poprit, cât și debitorului poprit (conform dovezilor înaintate la dosar).

Cum până la momentul soluționări cauzei, terțul poprit nu a făcut dovada faptului că a respectat dispozițiile din adresa de înființare a popririi, în temeiul art. 790 Cod procedură civilă cererea formulată urmează să fie admisă, cu consecința validarea popririi.

Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul . IFN SA cu sediul în sector 2, București, .. 6A, în contradictoriu cu terțul poprit . SRL cu sediul în Constanta, ., debitor G. V. cu domiciliul în Constanta, ..

Validează poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc B. S. prin adresa de înființare a popririi din data de 09.03.2015 în dosar nr. 1201/2013.

Obligă terțul poprit să plătească creditorului sumele datorate debitorului, ajunse la scadență începând cu data de 13.03.2015, până la concurența sumei de 8309,47 lei.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-G. J. E. F.

red. jud. AGJ /6.07.2015

emis 3 comunicări la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7972/2015. Judecătoria CONSTANŢA