Acţiune în constatare. Sentința nr. 8/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 8157/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. 3._
Sentința civilă nr. 8.157/2015
Ședința publică din data de 09.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. C. L., M. I. și pe pârâta P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare caracter abuziv.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 09.07.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 28.01.2015, sub nr. 3._, reclamanții M. C. L. și MARLENEANU I. au solicitat, în calitate de consumatori, în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A., în calitate de profesionist:
1) constatarea caracterului abuziv și, în consecință, a nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 5.1 paragraful 2 din contractul de credit nr._32223/18.07.2008, încheiat de aceștia cu pârâta;
2) constatarea caracterului abuziv și, în consecință, a nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 5.1 paragraful 1 și 2 și art. 5.2 par. 2 și 3 din contractul de credit anterior menționat;
3) obligarea pârâtei să recalculeze nivelul dobânzii după următoarea formulă: marja fixă a băncii de la data semnării contractului plus valoarea indicelui de referință;
4) obligarea pârâtei să actualizeze contractul de credit prin semnarea unui act adițional cuprinzând: precizarea și definirea elementelor componente ale dobânzii și a cuantumului acestora; modalitatea de modificare a dobânzii exclusiv în funcție de indicele de referință, cu mențiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părților, modificarea urmând a se produce atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, în funcție de variațiile indicelui de referință;
5) obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă în plus peste marja fixă a băncii existentă la data semnării contractului plus valoarea indicelui de referință;
6) constatarea caracterului abuziv și, în consecință, a nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 1.3 din contractul de credit anterior menționat, prin care a fost instituită obligația plății unui comision de acordare;
7) obligarea pârâtei la restituirea sumei încasate cu titlu de comision de acordare;
8) constatarea caracterului abuziv și, în consecință, a nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 6 din contractul de credit anterior menționat, privind obligarea la plata ratelor de credit în valuta în care s-a acordat creditul, respectiv, C.H.F., obligație care a generat suportarea, de către reclamanți, a diferențelor de curs valutar înregistrate între CHF și RON pe parcursul derulării contractului;
9) obligarea pârâtei să recalculeze toate ratele creditului prin raportare la valoarea cursului de schimb valutar CHF – RON de la data contractării creditului și să restituie sumele reprezentând diferențe de curs valutar achitate în plus de către reclamanți;
10) continuarea contractului de credit în condițiile recalculării ratelor de credit prin raportare la cursul CHF – RON de la data contractării creditului;
11) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, reclamanții învederând (fila 9 dosar), în privința capătului de cerere având ca obiect suportarea diferențelor de curs valutar, că, la momentul contractării, cursul de schimb era de 2,7 lei pentru 1 CHF, iar, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, cursul de schimb este de 5,4 lei pentru 1 CHF.
Prin cererea depusă la dosar în data de 25.05.2015, reclamanții au evaluat provizoriu capetele 5,7 și 9 de cerere la sumele de: 2.000 de lei, 7.456 de lei, respectiv, 30.000 de lei, fără a indica însă modul de calcul al acestor sume ori de a depune înscrisurile care au stat la baza efectuării acestui calcul.
Prin întâmpinarea depusă în termenul defipt de lege în acest scop, pârâta a invocat, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei C., întemeindu-se pe clauza atributivă de competență înscrisă în art. 8 alin. 2 din contractul nr._32223/18.07.2008, solicitând declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și învederând că această clauză este validă în acord cu prevederile art. 19 Cod procedură civilă din 1865, în vigoare în momentul încheierii contractului, dispozițiile art. 126 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, în virtutea principiului activității legii civile, nefiind aplicabile în privința acestei clauze.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii în privința unora dintre capetele de cerere, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 02.07.2015, instanța, din oficiu, a invocat posibilul caracter abuziv al clauzei atributive de competență înscrise în art. 8 alin. 2 din contractul nr._32223/18.07.2008 și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. în soluționarea cererii de chemare în judecată în privința capetelor 8 și 9 ale cererii de chemare în judecată, în privința celui din urmă cu aplicarea art. 98 alin. 3 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra acestora și asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de pârâtă, și a reținut cauza spre soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepției necompetenței materiale, a excepției necompetenței teritoriale și asupra caracterului abuziv al clauzei atributive de competență, reține următoarele:
În fapt, prin contractul nr._32223/18.07.2008, pârâta, în calitate de împrumutător, le-a acordat reclamanților, în calitate de împrumutați, un credit în valoare de 226.000 CHF(franci elvețieni), pe o durată de 30 de ani, restituirea urmând a se realiza în 360 de rate lunare egale.
Prin art. 8 alin. 2 din contract, părțile au prevăzut că orice litigiu privitor la acest contract, care nu s-a putut soluționa pe cale amiabilă, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București, aceasta în condițiile în care reclamanții, atât la momentul contractării, cât și în prezent au domiciliul în municipiul C..
Prin capetele 8, 9 și 10 ale cererii de chemare în judecată reclamanții au invocat caracterul abuziv și, consecutiv, nulitatea absolută a clauzei contractuale în acord cu care sunt ținuți să plătească ratele de credit la cursul de schimb din momentul scadenței fiecărei rate contractuale, solicitând ca, pe întreaga durată de derulare a contractului, restituirea ratelor de credit să se realizeze prin raportare la cursul de schimb de 2,70 de lei pentru un franc elvețian, aplicabil în momentul încheierii contractului, în loc de cursul de schimb de 5,40 de lei pentru un franc elvețian, aplicabil în momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
La momentul introducerii cererii de chemare în judecată – 28.01.2015, reclamanții plătiseră pârâtei un număr de 78 de rate lunare din numărul total de 360 de rate lunare egale, având de restituit, numai cu titlu de principal, suma de 177.033 de franci elvețieni, plus eventualele dobânzi, suma reală de plată fiind mai mare, motivat de aceea că, în primii ani, din cuantumul ratei lunare de plată, cel mai mare procent îl constituie dobânda plătită pentru acordarea creditului.
Valoarea totală plătibilă de reclamanți, cu titlu de principal, conform calculului din paragraful anterior, la momentul învestirii instanței, la cursul de schimb franc elvețian/leu – indicat de aceștia, de 5,4 lei pentru un franc, este de 955.979,99 de lei, corespunzătoare unei sume de restituit în cuantum de 177.033 de franci elvețieni.
Prin capetele 8,9 și 10 ale cererii de chemare în judecată reclamanții solicită, în fapt, ca plata întregului împrumut acordat, în cuantum de 226.000 de franci elvețieni, inclusiv, a sumei rămase de plată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, să se realizeze prin raportare la cursul de schimb leu/franc elvețian din momentul contractării, de 2,7 lei pentru un franc, prin aplicarea acestui curs asupra sumei rămase de plată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanții având de plătit suma de 477.989,99 de lei.
În aceste condiții, valoarea obiectului acestor 3 capete principale de cerere îl constituie diferența dintre suma de 955.979,99 de lei, pe care reclamanții o au de plată potrivit clauzei contractuale considerate ca fiind abuzive, și suma de 477.989,99 de lei, pe care aceștia o au de plată potrivit solicitării lor, care este în cuantum de 477.989,99 de lei.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 248 Cod procedură civilă, instanța urmează a analiza, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, întrucât, în caz de admitere a acesteia, cercetarea pe fond a procesului nu mai poate fi realizată de această instanță.
Potrivit art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, competența materială, stabilită prin raportare la criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată, este exclusivă și, în consecință, de ordine publică. În aceste condiții, excepția de necompetență materială poate fi invocată, în condițiile art. 130 alin. 2 din același act normativ, de părți ori de către judecător până la primul termen de judecată, inclusiv, la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În cauză, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. a fost invocată de instanță, din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, deci în termenul imperativ prevăzut în art. 130 alin. 2.
În consonanță cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, judecătoriile sunt competente a soluționa, în primă instanță, orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 de lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, iar, în concordanță cu prevederile art. 95 pct. 1 din același act normativ, tribunalele au competență materială generală de judecată în primă instanță, soluționând toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Conform art. 98 alin. 1, competența după valoarea obiectului cererii introductive de instanță se determină prin raportare la valoarea obiectului cererii arătată de reclamant, potrivit art. 194 lit. c, în capătul principal de cerere.
În conformitate cu prevederile art. 98 alin. 3, în caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți.
În conformitate cu prevederile art. 101 alin. 2 din același act normativ, în cererile având de obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic, pentru stabilirea competenței materiale a instanței prin raportare la criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată, va fi avută în vedere valoarea obiectului contractului ori, după caz, valoarea părții din obiectul contractului dedusă judecății, indicată de reclamant, potrivit art. 194 lit. c Cod procedură civilă, în cuprinsul cererii introductive de instanța, potrivit aprecierii sale, cu menționarea înscrisurilor avute în vedere la determinarea acesteia, ori cea stabilită de instanță conform art. 98 alin. 3 Cod procedură civilă.
În cauză, instanța reține că valoarea capetelor principale de cerere 8,9 și 10, astfel cum s-a stabilit, conform art. 98 alin. 3 Cod procedură civilă, în cele ce preced, este de 477.989,99 de lei, la data sesizării instanței, situație în care, prin raportare la dispozițiile normative precitate, constatând că aceasta este mai mare de 200.000 de lei și coroborând prevederile art. 94 pct. 1 lit. k cu prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, aceasta apreciază că îi revine Tribunalului C. competența materială de soluționare a prezentei cauze, prin raportare la criteriul valorii obiectului cererii de chemare în judecată, motiv pentru care excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, urmează să fie admisă, iar cauza urmează să fie declinată spre soluționare Tribunalului C. – Secția a II-a Civilă.
În acest sens, instanța reține că tribunalului îi revine competența de soluționare a întregii cauze, prin raportare la prevederile art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, în acord cu care, în cazul în care sunt mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, cu motivarea că toate capetele principale de cerere sunt întemeiate pe același titlu - contractul nr._32223/18.07.2008, motivele de fapt și de drept invocate în fundamentarea acestora fiind, în principiu, aceleași, între acestea existând o strânsă legătură, care impune, astfel, soluționarea unitară a acestora, în cadrul aceluiași dosar.
În privința clauzei atributive de competență înscrise în art. 8.2 din contractul nr._32223/18.07.2008, în acord cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă în această materie – Decizia civilă nr. 2.938/27.09.2013, instanța reține că aceasta este abuzivă și, astfel, inoperantă.
În acest sens, instanța reține că, în acord cu prevederile art. 19 Cod procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul încheierii contractului, aplicabile acestuia în temeiul regulii de drept tempus regit actum, părțile puteau conveni o prorogare a competenței teritoriale relative prin inserarea în contract a unei clauze atributive de competență, dar, în speță, clauza prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit nr._32223/18.07.2008 este inoperantă, caracterul restrictiv și exclusiv ale acesteia fiind denaturat prin lezarea liberului acces al reclamanților la justiție și situarea lor pe o poziție dezavantajată în raport de pârâtă.
Astfel, concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunțată în procedura trimiterilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. Schneide, în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr.93/13/CEE și, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, justifică analiza clauzei atributive de competență sub aspectul caracterului său abuziv.
În consecință, prin raportare la prevederile art. 4 și art. 6 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 1 lit. l din Anexa nr. 1 la această lege, instanța constată că clauza atributivă de competență inserată la art. 8.2 din convenția de credit intră în categoria celor având de efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, care a fost transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, aceasta nefiind negociată cu reclamanții-consumatori, făcând parte dintr-un contract standard, preformulat, producând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea reclamanților consumatori, fiind contrară cerințelor bunei-credințe și, astfel, abuzivă, în condițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, neputând produce niciun efect asupra consumatorilor-reclamanți.
În aceste condiții, având în vedere că instanțele din București sunt situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a reclamanților, de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, prin raportare la prevederile art. 113 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în acord cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 – art. 112 Cod procedură civilă, mai sunt competente instanțele domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, alegerea instanței aparținându-i, conform art. 116 din același act normativ, reclamantului-consumator, instanța apreciază că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință, cu motivarea că această instanța este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art. 113 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, întrucât în circumscripția acesteia este situat domiciliul reclamanților consumatori la data sesizării instanței.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează: a constata caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei atributive de competență înscrise în art. 8 alin. 2 din contractul nr._32223/18.07.2008, a respinge, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de pârâtă, a admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu, și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului C. – Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei atributive de competență înscrise în art. 8 alin. 2 din contractul nr._32223/18.07.2008.
Respinge, ca neîntemeiată, excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de pârâtă.
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, formulată de reclamanții M. C. L. cu domiciliul ales in CONSTANTA - la CA F. O. -M., ., . I., cu domiciliul ales in CONSTANTA -la CA F. O. -M., ., . cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul in București, sos. N. T.,., nr. 4-8, ., în favoarea Tribunalului C. – Secția a II-a Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.07.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
ROMÂNIA Judecătoria C. Sediul :C., . | |
Emisă la 31.07.2015 | Dosar nr._ Obiectul cauzei: actiune in constatare Reclamant: Mirlaneanu C. ș.a. Pârât: P. B. Romania SA |
În răspuns vă rugăm să menționati numărul dosarului și termenul de judecată |
Către
Tribunalul Constanta - Secția a II a Civilă,
Vă înaintam alăturat dosarul civil nr. 3._ întrucât prin sentința civila nr. 8.157/09.07.2015 s-a dispus declinarea cauzei în favoarea instanței dumneavoastră, spre competenta soluționare.
Dosarul cuprinde file.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8082/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8117/2015.... → |
|---|
