Contestaţie la executare. Sentința nr. 1725/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1725/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1725/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.1725
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.05.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
P.: B. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe contestator M. C. in contradictoriu cu intimat B. M., având ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita cu partile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care invedereaza instantei faptul ca la data de 17.04.2015 s-a depus prin Serviciul Registratura copia dosarului de executare nr.163/2014.
Instanta verificandu-si din oficiu competenta in temeiul art.131 alin.1 Noul Cod proc. civ, constata ca este competenta general, material si teritorial sa judece cauza.
Instanța, în temeiul art. 238 N.C.p.c., fixează termen pentru cercetarea judecătorească de doua luni.
Instanta procedeaza la verificarea in sistemul Ecris daca contestatorul a depus dovada achitarii taxei judiciare de timbru, verificari efectuate la ora 13:43.
Instanta invoca din oficiu exceptia netimbrarii cererii si retine cauza spre solutionare.
INSTANTA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 20.02.2015 sub nr._ contestatorul M. C. a formulat in contradictoriu cu intimatul B. M. contestatie la executare, solicitand anularea incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4/11.02.2015 si a somatiei din 11.02.2015, emise in dosarul nr. 163/2014 al B. ,,R. I.-C.” și suspendarea executarii silite pana la soluționarea contestației.
In fapt s-a aratat, in esenta, ca in mod gresit s-a inclus in cuantumul cheltuielilor de executare si onorariul de avocat in valoare de 7.500. lei
In drept s-au invocat prevederile art. 711 NCPC si urmt.
Prin rezolutie din data de 02.04.2015 s-a dispus comunicarea catre contestator a obligatiei de achita taxa de timbru in cuantum de 1000 lei.
La termenul din data de 13.05.2015 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, iar potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. este obligată să se pronunțe prioritar cu privire la acest aspect.
Astfel, art. 10 alin. 2din OUG nr. 80/2013 impune ca cererile precum cea de fata sa se timbreze la valoare, fara a depasi insa suma de 1000 lei. În acest sens i s-a pus în vedere contestatorului să achite aceasta taxa (cf. dovezii de citare de la dosar f. 82).
Art. 33 alin. (1) din aceeași ordonanta prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar alin. (2) spune că dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată. Din acelasi text (si cele ce-i urmeaza) reiese ca neîndeplinirea obligației de plată in termenul legal se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
În cauza de față, instanța a dispus complinirea timbrajului cu taxă de timbru în cuantum de 1000 lei și a emis față de contestator citație pentru termenul din data de 13.05.2015, prin care i s-a pus în vedere să își îndeplinească obligația legală.
Cu toate acestea, la termenul de judecată, contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru specificată.
Pentru aceste motive instanța constată că cererea este netimbrată, urmând să admită excepția invocată și să anuleze cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu de către instanță, in cauza privind pe contestator M. C., cu dom.in ., ..6, Judet Ilfov in contradictoriu cu intimat B. M., cu dom.in sect.1, Bucuresti, ..
Anulează cererea formulată de contestatorul M. C., ca netimbrată.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.
P. GREFIER
B. M. M. M.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1719/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1727/2015.... → |
|---|








