Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4193/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4193/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 4193/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4193/2015

Ședința publică de la 09.11.2015

Completul compus din:

Președinte: F. A. L.

Grefier: D. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită - perimare privind pe creditoarea ., și pe debitoarea ..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 02.12.2013.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.11.2013, creditoarea . a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea ., încuviințarea executării silite a Ordonanței nr. 1663/18.06.2012.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 02.12.2013, când prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 242 din Cod procedură civilă.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar în materie comercială termenul de perimare este de șase luni și că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv 02.12.2013, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cauzei, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată privind creditoarea ., cu sediul în ODORHEIUL S., .. 4A, și pe debitoarea ., cu sediul în FUNDENI, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.11.2015.

Președinte,Grefier,

F. A. L. D. D.

Red./Tehnored.: FAL/DD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4193/2015. Judecătoria CORNETU