Plângere contravenţională. Sentința nr. 1746/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1746/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 1746/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 1746/2015

Ședința publică de la 14.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta N. M. A. CU D. ALES și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 05.12.2013 .

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în vederea soluționării acestei excepții.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 11.06.2012, petenta N. M. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. I., plangere contraventionala .

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05.12.2013, când prezenta cauză a fost suspendată în conformitate cu prevederile art. 1551 din Cod procedură civilă.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar în materie comercială termenul de perimare este de șase luni și că, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, respectiv din data de 05.12.2013, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea civilă privind pe petenta N. M. A. CU D. ALES in sector 1, București, .. 160, ., . intimat I. I. cu sediul in sector 2, București, ., nr. 7

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2015.

Președinte,Grefier,

M. V. BogdanBuzuriu S. G.

Red./Tehnored.: MVB / BSG

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1746/2015. Judecătoria CORNETU