Plângere contravenţională. Sentința nr. 1789/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1789/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1789/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINTA CIVILA NR.1789

Ședința publica din data de 19.05.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: M. E. D.

GREFIER: A. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. M. V. și pe intimat I. I., POLIȚIA ORAȘULUI B., având ca obiect plângere contravetionala.

Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 18.05.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 19.05.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, petentul P. M. V., în temeiul art. 31-36 din OG 2/2001. privind privind regimul juridic al contravențiilor, a formulat plângere împotriva PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENȚIE . nr._ din data de 30.11.2014 întocmit de agentul constatator din cadrul Biroului Rutier, al Inspectoratului de Poliție Județeană I., Poliția Orașului B., cu solicitarea de a dispune anularea actului contestat pentru următoarele motive de fapt:

Din punct de vedere procedural Procesul Verbal de Contravenție . nr._ din data de 30.11.2014:

-nu cuprinde temeiul legal și clasa amenzii contravenționale, specificația agentului constatator făcând referire doar la temeiul legal al sancțiunii punctelor de penalizare (art. 108 litera d pct. 9 din OUG 195/2002 republicată, cu completări și modificări), fară nicio mențiune în legătură cu temeiul legal al faptei, sau cel puțin asa rezulta din procesul verbal de constatare a contravenției.

2.In ceea ce privește LEGALITATEA ACTULUI CONTESTAT, Procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.11.2014; este lovit de nulitate absoluta avand in vedere calitatea de agent in cadrul Politiei Orașului B.,structura teritoriala distincta fata de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul I. I..

In conformitate cu prevederile art. 15 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG 195/2002 republicata cu modificări si completări, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.

Conform art. 109 alin.l din OUG 195/2002 republicata cu completări si modificări:

Art. 109 - (1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.

Mai mult, aceasta reglementare se regaseste si in textul art. 177 alin.l din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, care stabileste ca “indramarea, supravegherea, controlul respectării normelor privind circulația pe drumurile publice si luarea masurilor legale in cazul in care se constata incalcari ale acestora se realizeaza de către ofițerii si agenții de POLITIE RUTIERA din cadrul Politiei Romane”.

Asa cum rezulta din structura funcționala a I. I., Serviciul Politiei Rutiere este distinct organizat in cadrul acestei institutii, fara a se confunda cu Politia Orașului B. - structura teritoriala aparte.

Face precizarea ca la momentul intocmirii procesului verbal agentul in cauza nu a prezentat nici un “ordin special” care sa ii confere calitatea de agent constatator in accepțiunea OUG 195/2002; ordinul trebuia sa fie emis anterior aplicarii sancțiunii si chiar si ., ordinul ar fi trebuit dat cu respectarea legii si nu in completarea ori interpretarea acesteia.

In acest context, agentul din cadrul Politiei Orașului B. nu are conform legii calitate de agent constatator, astfel ca PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENȚIE . nr._ din data de 30.11.2014 este lovit de nulitate absoluta.

F. de cele mai susmenționate, tinand cont de calitatea de agent in cadrul Politiei Orașului B. a celui care a intocmit procesul verbal ca face obiectul prezentei contestatii, mai precis lipsa calitatii de agent constator, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 2 si art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 republicata cu modificări si completări, precum si art. 177 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, raportate la prevederile art. 15 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, si pe cale de consecința să se constate nulitatea absoluta a PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENȚIE . nr._ din data de 30.11.2014, dispunând anularea acestuia.

Pe fondul cauzei, consideră sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat ca fiind nejustificată raportat la contextul în care s-a produs evenimentul din data de 30.11.2014,în condițiile în care nu a schimbat direcția de mers, asa cum se susține in procesul verbal susmenționat.

Prezintă mai jos o scurta descriere a situatie de fapt:

In data de 30.11.2014, orele 23.30, se îndrepta către locuința personala situata in B., din direcția Mihailesti către B., cu alte cuvinte sensul opus fata de cel mentionat de agentul de politie in procesul verbal de contravenție. Imediat dupa sensul giratoriu de la intersectia orașului B. cu satul Bulgara, la cateva sute de metri, pentru a ajunge la locuința personala, trebuie sa facă dreapta, insa acest lucru nu presupune schimbarea direcției de mers.

Pe banda 1 a soselei, in fata Administrației Financiare din B., se afla parcat un autoturism, astfel incat pentru a putea face dreapta a fost nevoit sa depasească autourismul parcat neregulamentar, incalcand astfel, foarte puțin, linia dubla continua care desparte cele doua sensuri de circulație, insa fara ca acest lucru sa afecteze in vreun fel circulația sau sa puna in pericol ceilalți conducători auto. De altfel, asa cum a precizat in prezenta plângere, ora era foarte inaintata (23.30), astfel incat pe sosea, nu se mai aflau alte mașini. Imediat cum am intrat pe . ., in spatele său a văzut o mașina de politie care a dat imediat drumul la semnalele acustice si luminoase. A oprit imediat, i-a rugat sa opreasca semnalele pentru ca îi sperie copilul, care era in mașina iar apoi a intrebat cu ce a greșit. I s-a spus ca a incalcat linia continua, a explicat ca asta era singura modalitate sa intre pe . circulație i-a solicitat sa sufle in aparatul etilotest. Întrucât valoarea inregistrata pe aparat a fost ”0 (zero)” agentul de circulație i-a spus ca va trebui totuși sa primească un avertisment, pentru ca trebuia sa se asigure ca nu incalcă linia continua atunci cand face dreapta. Întrucât era foarte târziu, a acceptat sa semneze procesul verbal de contravenție, știind ca pe acesta este precizat un avertisment, insa, nu l-a citit inainte sa-l semneze. Nici nu avea cum, pentru in zona in care a fost oprit nu exista iluminat stradal, singura lumina fiind cea de la farurile mașinii de politie. In plus, asa cum rezulta din procesul verbal de contravenție, pe care il atașează, scrisul este puțin lizibil, imposibil de citit la ora 23.30, pe o straduta intunecata din B..

Nici nu a dat importanta evenimentului, pana cand a incercat sa citească ce scrie in procesul verbal, si a ramas profund uimit in primul rand de faptul ca pe procesul verbal nu era inscris “avertisment” ci o amenda in cuantum de 810 lei precum si 6 puncte de penalizare. Sancțiunea prezentata in procesul verbal se aplica altui tip de fapta decât cea pe care “a identificat-o agentul de politie” astfel cum i-a explicat-o verbal, anterior intocmirii procesului-verbal de contravenție. Mai mult asa zisa "fapta” pe care a comis-o, nici nu este mentionata corect in procesul-verbal de contravenție, fiind invocata o alta direcție de mers.

In plus, agentul de politie, in mod intentionat i-a spus ca va fi sanctionat cu avertisment, știind ca altfel va refuza semnarea procesului verbal, situatie in care era necesara o terta persoana (martor) care sa confirme cele intamplate - ori la ora la care s-a petrecut asa zisa ”fapta”, nu mai era nimeni pe . de fapt din data de 30.11.2014 poate fi confirmată de cel puțin 2 martori aflați în mașina pe care o conducea.

In susținerea prezentei plângeri solicită administrarea probei cu înscrisurile întocmite de agentul constatator în data de 30.11.2014, precum și cu 2 (doi) martori pe care urmează să îi indice.

Totodată urmează a se solicita înregistrarea video care presupune ca se afla in posesia organelor de politie, din seara respectiva, care va confirma cele precizate in prezenta plângere.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta plângere și pe baza probatoriilor ce urmează a fi administrate, a solicitat anularea PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENȚIE . nr._ din data de 30.11.2014.

În condițiile în care se va aprecia că sunt incidențe dispozițiile art.5 alin.5 și art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, coroborate cu art. 5 alin.2 litera a) din OG 2/2001, ținând cont de conduita sa și gradul de pericol social al faptei imputate, urmează a se dispune înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În dovedire a fost atașat Procesul verbal de contravenție seria_ din data de 30.11.2014.

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. în conformitate cu dispozițiile art. 205 alin 2 și următoarele din Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La data de 30.11.2014, petentul a fost sancționat în localitatea B., deoarece nu a respectat mai multe prevederi legale privind circulația pe drumurile publice, mai exact, a circulat cu un autovehicul din direcția București către B. efectuând o manevră de întoarcere peste marcajul longitudinal continuu. Încadrarea faptelor este prevăzută de art. 108/l//d/9 din OUG 195/2002.

Pentru motivele arătate mai sus, s-a întocmit procesul - verbal . nr._/30.11.2014, pentru aceste contravenții petentul fiind sancționat cu amendă în valoare de 810 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul legal în 48 h.

Analizând procesul-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție și a arătat la rubrica obiecții că nu are mențiuni.

Deși petentul susține în plângere că propune doi martori, în actul de constatare nu se face referire la vreun martor ocular, care să contrazică afirmațiile polițistului. De asemenea, se solicită înregistrarea video dar este vorba de o constatare directă a agentului de poliție.

În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal, apreciază că acesta face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care trebuie făcută de către petent.

Solicită respingerea acțiunii petentului și menținerea actului de constatare așa cum a fost încheiat.

Petentul a formulat și răspuns la întâmpinarea depusă de Inspectoratul de Poliție al Județului I., prin care a învederat următoarele:

-din intampinarea depusă rezultă fără dubiu, faptul că Inspectoratul de Politie al Județului I. nu cunoaște exact care prevederi legale au fost incalcate, intrucât în textul documentului se precizează că ”petentul a fost sancționat în localitatea B., deoarece nu a respectat mai multe prevederi legale”, insă atât din cuprinsul procesului verbal de contravenție cât din cuprinsul întâmpinării nu reiese care sunt acele prevederi legale încălcate. Astfel așa cum deja s-a menționat în plângerea depusă. Procesul Verbal de Contravenție . nr._ din data de 30.11.2014 nu cuprinde temeiul legal și clasa amenzii contravenționale, specificația agentului constatator făcând referire doar la temeiul legal al sancțiunii punctelor de penalizare (art. 108 litera d pct. 9 din OUG 195/2002 republicată, cu completări și modificări), fără nicio mențiune în legătură cu temeiul legal al faptei, sau cel puțin asa rezulta din procesul verbal de constatare a contravenției.

-prin întâmpinarea depusă. Inspectoratul de Poliție al Județului I. nu a prezentant documente care să ateste calitatea de agent constatator al persoanei care a aplicat amenda, astfel cum este aceasta definită in accepțiunea OUG 195/2002, în consecință Procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 30.11.2014 este lovit de nulitate absoluta avand in vedere calitatea de agent in cadrul Politiei Orașului B., structura teritoriala distincta fata de Serviciul Politiei Rutiere din cadrul I. I., calitate care nu îi conferă acestuia dreptul de a aplica amenzi pentru contravențiile rutiere. Motivația pe larg a nulității absolute a procesului verbal de contravenție a fost detaliată în plângerea ce face obiectul prezentului dosar;

-Inspectoratul de Poliție al Județului I. refuză să prezinte înregistrările video din seara în care s-a aplicat sancțiunea justificând lipsa lor prin faptul că acestea nu sunt necesare în condițiile în care, a semnat procesul verbal de contravenție fără să aibă obiecțiuni. Astfel cum a detaliat pe larg în plangerea depusă, motivele pentru care a acceptat semnarea fără obiecțiuni au fost acelea că, datorită orelor înaintate (23,30), datorită faptului că în zona în care a fost oprit nu exista iluminat stradal (lucru care poate fi dovedit cu martorii aflați în mașina sa) nu a putut citi înscrierile aproape ilizibile ale agentului de poliție.

Refuzul acestora de a prezenta dovezi, în condițiile în care mașina de poliție este prevăzută cu echipament de înregistrare audio -video, nu poate demonstra decât un singur lucru, și anume faptul că nu a săvârșit contravenția înscrisă în procesul verbal, că singura abatere a fost aceea că, încercând să facă dreapta pentru a intra pe ., în condițiile în care avea obstacol pe banda I, a făcut un viraj dreapta mai larg fapt care a generat încălcarea cu spatele mașinii liniei duble continue aflate pe mijlocul șoselei. De altfel așa cum a precizat deja, sensul său de mers nu era de la București spre B. ci exact opus adică dinspre Cornetu spre B..

-în ce privește forța probantă a procesului verbal, acesta nu este susținut de probe care să ateste veridicitatea celor înscrise este lovit de nulitate

-în ce privește refuzul Inspectoratului de accepta martori în dovedirea nevinovăției, cu precizarea că aceștia nu sunt trecuți în procesul verbal face următoarele precizări: în procesul verbal sunt menționați martori doar în momentul în care contravenientul refuză semnarea procesului - verbal, însă cum în cazul său nu s-a întâmplat acest lucru, semnând cu bună credință procesul verbal pe care știa că este înscris un avertisment, nu au fost neceari martori. Însă persoanele aflate în mașină cu petentul și care au fost indicate în plângerea depusă pot depune mărturie cu privire la cele întâmplate și la desfășurarea evenimentelor din data de 30.11.2014, orele 23,30.

Din considerentele mai sus invocate, este evident abuzul săvârșit de agenții de poliție, este evident că agentul de poliție nu avea calitatea de a-i aplica o amendă rutieră contravențională, este evident că aceștia refuză să prezinte înregistrările video care ar demonstra nevinovăția sa, este evident că nu a săvârșit abaterile care sunt inserate în procesul verbal drept pentru care solicită anularea PROCESULUI VERBAL DE CONTRAVENȚIE . nr._ din data de 30.11.2014.

În condițiile în care se va aprecia că sunt incidente dispozițiile art.5 alin.5 și art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, coroborate cu art. 5 alin.2 litera a) din OG 2/2001, ținând cont de conduita sa și gradul de pericol social al faptei imputate, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

La solicitarea instanței, intimatul I. I. a comunicat faptul că agentul constatator al intimatei, agent șef adjunct de poliție E. A. are calitatea de a constata contravenții la regimul circulației rutiere din data de 02.05.2011, fiind desemnat polițist rutier prin Dispoziția IGPR nr. 1888/02.05.2011.

La solicitarea petentului a fost audiat martorul M. D., a cărei declarație a fost consemnată și atașată dosarului.

Deliberând asupra prezentei plângeri, prin prisma susținerilor părților, probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele motive:

În fapt, instanța constată că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/30.11.2014 întocmit de agentul constatator al intimatei E. A. petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 810 lei și 6 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 108 lit. d pct. 9 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 30.11.2014 în jurul orelor 23.30, în timp ce conducea autoturismul având nr. de înmatriculare_ pe DN 6, la KM13+200 m, în localitatea B., din direcția București către B., când a ajuns la KM 13+300 m a efectuat viraj la stânga peste marcajul dublu continuu pentru schimbarea direcției de mers.

Procesul-verbal conține semnătura olografă a petentului, precum și mențiunea că nu are obiecțiuni față de conținutul procesului-verbal de contravenție.

Cu privire la legalitatea formală a actului contestat, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16-17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.

Din această perspectivă, instanța reține că procesul-verbal de contravenție cuprinde temeiul juridic al faptei contravenționale, respectiv disp. art. 108 lit. d pct. 9 din OUG nr. 195/2002, sancționată de art. 102 alin. 2 din același act normativ, constând în “. schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație”, existând corespondență între situația de fapt descrisă de către agentul constatator al intimatului și dispozițiile legale care constată și sancționează această contravenție, nefiind necesară și menționerea regimului sancționator prevăzut de acest act normativ, ci exclusiv individualizarea sancțiunilor aplicate în concret petentului vinovat de săvârșirea acestei contravenții, astfel încât nu pot fi reținute susținerile contrare ale petentului, acesta având posibilitatea de a combate în mod eficient aceste constatări de fapt și de drept prin administrarea unor probe concludente în fața instanței conform art. 6 din CEDO.

Asupra susținerii privind pretinsa lipsă a calității de agent constatator al Poliției Rutiere cu referire la persoana agentului constatator menționat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța constată că este neîntemeiată având în vedere că potrivit relațiilor comunicate de I. I., menționate anterior, agentul intimatei avea posibilitatea legală de a constata contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, fiind desemnat în acest sens prin Dispoziția IGPR nr. 1888/02.05.2011, astfel încât va fi înlăturată susținerea privind nerespectarea disp. art. 15 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 177 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, agentul constatator nefăcând parte din structurile Poliției Locale din Orașul B., ci din structura teritorială a IPGR, respectiv Poliția Orașului B., fiind desemnat și cu atribuția de a constata săvârșirea acestei categorii de contravenții.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenții, instanța reține că acesta beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, însă petentul avea posibilitatea conform art. 6 din CEDO să combată situația de fapt constatată în mod direct de către agentul constatator al intimatului.

Sub acest aspect, deși a fost audiat un martor propus în acest scop de către petent, instanța reține că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.

Astfel, deși în mod constant petentul a susținut că a depășit linia dublă continuă fiind determinat de depășirea unui autovehicul aflat în staționare pe același sens de mers, anterior străzii unde a virat ulterior către dreapta, aspect nesusținut însă de către martor, acesta nefiind în măsură să relateze faptul că petentul a fost nevoit să depășească un autovehicul aflat în staționare pe același sens, astfel încât a depășit linia continuă dublă în încercarea de a pătrunde pe . se afla locuința petentului, astfel încât rezultă că petentul deși a recunoscut săvârșirea contravenției, totuși a invocat această împrejurare cu caracter exonerator al răspunderii contravenționale, care însă nu a fost dovedită ca atare, context în care va fi reținută vinovăția petentului în săvârșirea contravenției astfel cum a fost descrisă și constatată de către agentul constatator al intimatului, neavând relevanță eroarea materială cu privire la direcția de deplasare a petentului, eroare strecurată în cuprinsul actului contestat, aceasta neavând relevanță cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale contravenției, respectiv efectuarea unei manevre de viraj spre stânga prin care a fost încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers, aspect recunoscut prin plângere de către petent, petentul virând inițial către stânga și încălcând marcajul longitudinal continuu, fără a dovedi existența unui obstacol care să îl determine să încalce acest marcaj, neavând relevanță faptul că această manevră inițială a fost destinată pentru efectuarea ulterior a unei alte manevre de viraj către dreapta, o astfel de modalitate nefiind exclusă din câmpul contravențional reglementat de actul normativ sancționator.

Cu privire la prezentarea unor înregistrări video, instanța constată că săvârșirea contravenției a fost realizată prin propriile simțuri ale agentului constatator al intimatului, nefiind dovedită efectuarea unor astfel de înregistrări care să conducă la nevinovăția petentului.

Asupra susținerilor privind lipsa unor obiecțiuni determinat de faptul că agentul constatator ar fi comunicat petentului că urmează a fi aplicată sancțiunea avertismentului în loc de amendă, instanța reține că nu a fost dovedită o astfel de împrejurare, martorul nefiind în măsură confirme susținerile petentului în acest sens, relatările din conținutul declarației luată acestuia provenind din spusele petentului, nefiind constatate direct de către martor, acesta neconfirmând nici teza în sensul că petentul nu a avut posibilitatea de a citi conținutul procesului-verbal anterior semnării și comunicării acestuia de către agentul constatator al intimatului.

Cu privire la legalitatea și temeinicia sancțiunilor aplicate petentului, instanța constată că potrivit art. 102 alin. 1 și 2 din OUG nr. 195/2002 “ (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice(…..)

(2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d).”

Prin urmare, se constată că amenda aplicată petentului respectă limitele prevăzute de art. 98 alin. 4 lit. d din același act normativ, fiindu-i aplicate 9 puncte de amendă și 6 puncte de penalizare conform art. 108 lit. d pct. 9 din OUG nr. 195/2002, fiind efectuată totodată conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 o justă individualizare a sancțiunii aplicată petentului, în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei imputată acestuia, neimpunându-se aplicarea avertismentului, depășirea liniei continue longitudinale realizându-se în timpul nopții, creându-se astfel un pericol social concret la adresa eventualilor participanți la trafic în zona respectivă, considerente față de care în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 va fi respinsă plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. M. V., domiciliat in B., ., ., ., jud. I. în contradictoriu cu intimatul I. I., cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., nr.5-7.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. D.M.E.

Tehnored. A.G.

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1789/2015. Judecătoria CORNETU