Plângere contravenţională. Sentința nr. 2259/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2259/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 2259/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.2259
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.06.2015
INSTANTA CONSTITUITA DIN:
P.: B. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe petent A. A. in contradictoriu cu intimat I. I. având ca obiect plangere contraventionala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 10.06.2015, fiind consemnate in încheierea de sedinta de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 17.06.2015, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei administrative de fata:
Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.02.2014 sub nr._ petentul A. A. a solicitat in contradictoriu cu intimate I. I. anularea procesului-verbal . nr._/18.11.2014S
In fapt, s-a aratat ca agentul constatator a incheiat procesul-verbal contestat pe baza emotiilor si a unei stari de nervozitate deoarece petentul nu a savarsit faptele retinute in sarcina sa.
Mai mult, petentul nu a avut nici posibilitatea de a face obiectiuni.
In drept petentul a invocate O.G. nr.2/2001.
Cererea este legal timbrata.
Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii, aratand ca fapta a fost constatata de catre agentul de politie prin propriile simturi
La termenul din data de 17.06.2015, instanta a pus in discutie din oficiu excepția tardivității introducerii plangerii contraventionale si urmand a se pronunta prioritar asupra acesteia, conform art. 248 C. proc. civ.
Astfel, din cuprinsul procesului-verbal atașat la dosar, reiese că acesta s-a încheiat pe 18.11.2014, fiind înmânat petentului in aceeași zi.(f 9)
Or, conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, plângerile împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se pot face în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Cum plângerea a fost depusă de petenta la poștă în data de 04.02.2015 (dovada de la fila 13), rezultă că acest termen a fost deposit cu aproape patru luni, motiv pentru care urmează a se admite excepția, iar plângerea se va respinge ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția tardivității depunerii plângerii, invocată din oficiu, in cauza privind pe petent A. A., cu dom.in sect.3, Bucuresti, ..3, ., ., in contradictoriu cu intimat I. I., cu sediul in sect.2, Bucuresti, ., nr.7.
Respinge plângerea, ca tardivă.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17.06.2015.
P. GREFIER
B. M. M. M.
Pentru grefier aflat în C.O.
Semnează Grefierul Șef
Red. M.B.
Tehnored. M.M.
Comunicat ex, azi .
Grefier,
| ← Anulare act. Sentința nr. 2255/2015. Judecătoria CORNETU | Pretenţii. Sentința nr. 2263/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|








