Plângere contravenţională. Sentința nr. 2362/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2362/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 2362/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2362

Ședința publică din 23.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. A. C.

GREFIER: R. N. F.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent F. A. COMPANY SRL și pe intimat C. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale invocate de intimat, prin întâmpinarea depusă la fila 26 din dosar.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei contraventionale de fata:

Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 01.04.2015 sub nr._ petenta F. and Company SRL a solicitat in contradictoriu cu intimata C. anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/04.03.2015.

In fapt s-a aratat, in esenta, ca procesul-verbal este lovit de nulitate.

In drept se invoca prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.

Cererea este legal timbrata.

Intimata C. a formulat intampinare prin care a aratat ca invoca exceptia necompetentei teritoriale exclusive. Pe fond a aratat ca plangerea este neintemeiata.

In drept se invoca prevederile art. 205 alin. 2 C. proc. civ.

La termenul din data de 23.06.2015 (primul termen de judecata cu partile legal citate, conform art. 131 C. proc. civ) instanța a pus in discutie exceptia necompetentei teritoriale exclusive.

Astfel, art. 101 din O.G. nr. 15/2002 arată că, in ipoteza de fata: prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Această competență este una absolută, soluție ce decurge din coroborarea disp. art. 129 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ. (necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) cu textul art. 126 din același cod (părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile in care aceasta competenta este exclusiva). Astfel, părțile pot înlătura competența teritorială defiptă de lege numai atunci când este relativă la bunuri, or materia contravențională nu se circumscrie acestei reguli.

Din cuprinsul plangerii rezultă că domiciliul petentului se afla pe raza jurisdictionala a Judecatoriei Sectorului H., conform H.G. nr. 337/1993.

Pentru aceste motive se va admite exceptia necompetentei teritoriale absolute si se va declina competența judecării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei H..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale exclusive.

Declina competenta judecarii prezentei cauze privind pe petent F. A. COMPANY SRL cu sediul în ., . pe intimat C. IAȘI cu sediul în IAȘI, .. 19 in favoarea Judecatoriei H..

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. C. R. N. F.

Red. C A / Tehn. R F

4 exemplare/03.07 2015

JUDECĂTORIA CORNETU

JUDEȚUL ILFOV

Cu sediul în comuna Cornetu .

Telefon_

Fax_

DOSAR NR._

C A T R E,

JUDECĂTORIA HUȘI

Va facem cunoscut ca prin sentința nr. 2362 din data de 23.06.2015, pronuntata de Judecatoria Cornetu, județ Ilfov, în dosarul mai sus mentionat, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, privind pe petent F. A. COMPANY SRL și pe intimat C. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea dumneavoastră, sens in care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând file, compus din 1 volume.

Președinte Grefier

C. A. C. R. N. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2362/2015. Judecătoria CORNETU