Plângere contravenţională. Sentința nr. 2819/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2819/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 2819/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 2819

Ședința publică de la 18.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.

GREFIER: M. C.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul T. I. I. și pe intimatul I. I. – Politia B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de indeplinire a procedurii, precum si faptul ca dosarul se afla la prim termen de judecata, dupa care,

În temeiul art. 394 N.C.proc.civ., instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr._ petentul T. I. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. I. anularea procesului-verbal . nr._/25.12.2014.

In motivarea actiunii a aratat ca pe drumul dintre Bucuresti si B. a fost oprit de catre un agent de politie, care l-a informat ca a depasit viteza legala.

A mai aratat petentul ca procesul-verbal a fost intocmit in B., pentru o presupusa fapta savarsita in Bucuresti.

In continuare a invederat ca agentul constatator nu l-a instiintat ca are dreptul de a avea sau nu obiectiuni si trebuie sa se tina seama si de marja de eroare a cinemometrului.

In dovedirea plangerii a depus inscrisuri.

In drept si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile OG 2/2001 si OUG 195/2002.

Intimatul a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/25.12.2014 petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 810 lei, retinandu-se in sarcina sa ca ar fi condus in orasul B. cu viteza de 102 km/h.

Analizand cu prioritate legalitatea procesului verbal de contraventie, ce precede analiza temeiniciei actului de sanctionare contestat, instanta apreciaza ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidenta nicio cauza de natura sa atraga nulitatea absoluta a acestuia, intrucat contine numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului.

Sub aspectul temeiniciei instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art. 34 rezulta ca acesta face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care statul respecta limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, cauza Västberga taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia).

Forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lasata la aprecierea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu, atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta).

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil, in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proporționalitatii intre scopul urmarit de autoritătile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza A. v. Romania).

Prin urmare, procesul-verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil, in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Potrvit dispozitiilor art. 249 C.p.c., sarcina probei incumba petentului.

In situatia de fata, intrucat contraventia a fost retinuta cu ajutorul mijloacelor tehnice, petentului i-ar fi imposibil sa administreze vreo proba cu ajutorul careia sa dovedeasca ca nu ar fi circulat cu viteza retinuta de agentul constatator.

Instanta constata ca agentul constatator este autorizat sa foloseasca cinemometrul, iar din buletinul de verificare metrologica rezulta ca aparatul radar era dupa verificare, bun pentru utilizare.

F. de aceasta situatie, instanta, in raport de prevederile NML 021-05 constata ca fotografiile obtinute cu ajutorul acestui cinemometru constituie probe.

Prin urmare, avand in vedere materialul probator administrat in cauza, fata de dispozitiile art. 34 din OG 2/2001 constata ca plangerea formulata de petent este neintemeiata si in consecinta urmeaza a o respinge.

Cum petentul a formulat o cerere vadit neintemeiata, instanta, in baza art. 187 al. 1 lit. „a” C.p.c. urmeaza a dispune amendarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plangerea formulata de petentul T. I. I., CNP_, cu domiciliul in sector 5, București, . in contradictoriu cu intimatul I. I. cu sediul in sector 2, București, ., nr. 7.

Mentine ca temeinic si legal procesul-verbal . nr._/25.12.2014.

Dispune amendarea petentului cu suma de 1000 lei, pentru introducerea cu rea-credinta a unei cereri vadit neintemeiate.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 18.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. M. C.

Red. D.L.

Tehn. M.C.- 2 ex.

..10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2819/2015. Judecătoria CORNETU