Plângere contravenţională. Sentința nr. 3092/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3092/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 3092/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 3092/2015
Ședință publică de la 10.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent P. E. I. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională . NR._/06.08.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23.06.2015, sub nr._, prin declinare de la Judecătoria B., petentul P. E. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. I. – Polița or. M., plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.08.2014 prin care solicită anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a fost oprit de organele de poliție și amendat abuziv întrucât fapta menționată în procesul-verbal contestat nu este adevărată.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale, depunând la dosar procesul verbal de contravenție contestat, act de identitate.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr.2/2001.
Intimatul I.P.J. I., legal citat, a formulat întâmpinare la prezenta plângere, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că fapta contravențională a fost constatată de agentul constatator cu propriile simțuri.
La termenul de față instanța, în temeiul art.258 C.pr.civ., analizând cererea de probatorii formulată de petent, urmează a respinge încuviințarea probei testimoniale ca neîntemeiată, întrucât proba propusă nu este pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei de față.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept, următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.08.2014 întocmit de I.P.J. I. – Polița or. M., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 540 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.108, alin.1, lit.a), pct.2 C.pr.civ. și de art.100, alin.3, lit.f) din OUG nr.195/2002, reținându-se că la data de 29.07.2014 a condus ansamblul auto cu nr. de înmatriculare_ /_, și în loc. Jilava, la intersecția DN5 – DNCB, nu a respectat semnalul polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, vorbind la telefon în timpul mersului, fără a folosi dispozitivul ”mâini libere”.
Instanța va proceda la analizarea cu prioritate a legalității procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, urmând să constate că actul atacat cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16, 17 din același act normativ.
Astfel, instanța constată că procesul verbal este temeinic, iar situația de fapt menționată în acesta corespunde realității.
Se apreciază că au fost avute în vedere criteriile menționate în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea aplicată fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite.
Cu privire la sancțiunea aplicată, se constată că amenda aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările, de modul de comitere a faptelor.
Față de dispozițiile legale amintite anterior instanța urmează să rețină că sancțiunea aplicată petentului este legală.
Petentul nu a produs nici un mijloc de probă în susținerea plângerii sale.
Față de cele arătate, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională privind pe petent P. E. I., domiciliat în Sibiu, ., Județl Sibiu, și pe intimat I. I., cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședința publică de la 10 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
..01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3007/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2683/2015. Judecătoria... → |
|---|








