Plângere contravenţională. Sentința nr. 95/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 95/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 95/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 95

Ședința publică de la 13.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.

GREFIER: M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent petent . și pe intimat I. I., având ca obiect plangere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de indeplinire a procedurii, dupa care,

În temeiul art. 394 N.C.proc.civ., instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANTA

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr._ petenta . a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. I. anularea procesului-verbal . nr._/02.06.2014.

In motivarea plangerii a aratat ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator nu corespunde realitatii, intrucat numita U. C. I. nu presta activitate in cadrul societatii.

In drept si-a intemeiat plangerea pe dispozitiile OG nr. 2/2001 si ale Legii nr. 53/2003.

In dovedirea plangerii a depus inscrisuri.

Legal citat, intimatul I. I. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In data de 02.06.2014 petenta a fost sanctionata contraventional, in

temeiul Legii nr. 319/2006, cu amenda in cuantum de 5000 lei, retinandu-se in sarcina sa ca a primit la munca in data de 19.05.2014 pe numita U. C., contractul de munca in forma scrisa fiind incheiat in data de 20.05.2014.

Asemeni oricarui act administrativ, procesul-verbal se bucura de prezumtia simpla de adevar si legalitate, petenta putand rasturna aceasta supozitie legala cu ajutorul oricarui mijloc de proba.

Din fisa de identificare depusa la fila nr. 43 din dosar rezulta ca numita U. C. a declarat agentului constatator ca nu a incheiat cu petenta un contract de munca in forma scrisa si presta in favoarea acesteia doua ore de munca.

Prin urmare, petenta a savarsit contraventia, sanctiunea aplicata fiind proportionala cu pericolul social al faptei.

F. de acestea, instanta, in baza art. 34 din OG nr. 2/2001, urmeaza a respinge plangerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge plangerea formulata de petenta . cu sediul in P., .. 2, . I. in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Munca I. cu sediul in sector 6, București, CALEA GIULESTI, nr. 6/8.

Mentine ca temeinic si legal procesul-verbal . nr._/02.06.2014.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 13.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. M. C.

Red. D.L.

Tehn. M.C.

..04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 95/2015. Judecătoria CORNETU