Pretenţii. Sentința nr. 4925/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4925/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 4925/2015
Cod ECLI ECLI:RO:JDCOR:2015:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4925/2015
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. V., pârât R. M. cu dom ales la av. și pe pârât R. A. P. P. A., pârât R. M., având ca obiect pretenții disjuns din_
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 09.12.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 16.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea reconvențională precizată, disjunsă din Dosarul nr._, reclamanta Sâmboteanu V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. M. și R. A., acesta din urmă prin tutore P. A., obligarea la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, obligarea la plata sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea transportului notarului și valoarea cadastrului. A mai solicitat să fie obligați pârâții la plata sumei de 12.000 lei reprezentând contravaloarea muncii în gospodărie pentru care reclamanta nu a fost remunerată.
În motivare, în esență, reclamanta a arătat că a renunțat la locul de muncă deținut pentru a avea grijă de pârâți, iar aceștia nu au fost corecți față de reclamantă. Susține că i s-a adus o atingere demnității umane în condițiile în care nu a fost apreciată la valoarea muncii depuse, respectiv a fost ademenită să lucreze la pârâți pentru a avea grijă de trei persoane.
În drept, a invocat prevederile art. 37, art. 43, art. 1034, art. 1038, art. 1179, art. 1357 C.civ., art. 107, at. 205, art. 209 C.pr.civ.
Cererea de chemare în judecată este legal timbrată, dovada fiind atașată la dosarul cauzei.
Pârâta R. M., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că în realitate reclamanta nu s-a ocupat zi de zi de cei doi soți, cum eronat afirmă ci doar o dată pe săptămână le făcea cumpărături, iar pentru aceste servicii a fost remunerată. Menționează că, în realitate, reclamanta nu a dorit decât să dobândească dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în centrul orașului, niciuna din pretențiile reclamantei nefiind fondate.
Ulterior, la termenul de judecată din 28 ianuarie 2015 cu privire la testamentul anulat, respectiv la termenul de judecată din 30.09.2015 cu privire și la al doilea testament, reclamanta a solicitat instanței să constate că cele două testamente încheiate de cei doi soți au în realitate natura unui contract de întreținere.
A mai arătat că în ceea ce privește daunele solicitate în cauză sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei R. M..
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu martori, respectiv proba cu interogatoriul părților. Interogatoriile au fost administrate la termenul de judecată din 28.10.2015. Declarațiile martorilor sunt consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâta R. M. a încheiat Testamentul autentificat sub numărul 736 din 06.06.2013 de BNPA D. A. și D. R. Ș. prin care a identificat-o ca legatar universal pe numita Sâmboteanu V., reclamanta din prezenta cauză. În cuprinsul acestui testament a fost menționat faptul că reclamanta sa va îngriji de funeraliile pârâtei.
Ulterior acest testament a fost revocat prin manifestarea unilaterală de voință a testatoarei.
Totodată, numitul R. A., în prezent pus sub interdicție, reprezentat prin tutore, a încheiat Testamentul autentificat sub numărul 737 din 06.06.2013 de BNPA D. A. și D. R. Ș. prin care a identificat-o ca legatar universal pe numita Sâmboteanu V.. Și în acest testament se menționează că legatara se va îngriji de funeraliile testatorului.
Întrucât între timp numitul R. A. a fost pus sub interdicție, pârâta R. M. a solicitat revocarea testamentului emis de soțului, cererea făcând obiectul Dosarului nr._ din care a fost disjunsă prezenta cerere.
P. cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta Sâmboteanu V. a solicitat instanței să constate că în realitate cele două testamente au natura unor contracte de întreținere fiind valabil încheiate și în vigoare. De asemenea, a solicitat acordarea unor daune materiale și morale.
În primul rând, față de data redactării celor două testamente, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil.
În drept, instanța arată că actul juridic civil reprezintă manifestarea de voință sau, după caz, acordul de voințe făcut cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil.
Conform art. 1324 C. civ. „este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voință a autorului său”, în această categorie intrând în mod evident și testamentul.
Pe de altă parte, conform art. 2254 C.civ. „prin contractul de întreținere o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părți sau al unui anumit terț prestațiile necesare întreținerii și îngrijirii pentru o anumită durată”, iar conform art. 2255 C.civ. „Contractul de întreținere se încheie în formă autentică, sub sancțiune nulității absolute”.
Analizând situația de fapt mai sus reținută prin raportare la normele legale indicate, se observă că în situația testamentelor analizate singurul element volițional care a dus la emiterea actelor a fost manifestarea de voință unilaterală a fiecărui testator.
În ipoteza în care s-ar fi dorit încheierea unor contracte de întreținere, era necesar acordul de voință al ambelor părți. Or în prezenta cauză, reclamanta solicită în realitate instanței să constate că cele două testamente au natura unor contracte de întreținere, deși aceste acte juridice, fiind unilaterale, nu sunt rodul unui acord de voințe. În aceste condiții, în lipsa unui acord de voințe, instanța apreciază că nu se poate constata că părțile ar fi dorit să încheie un act juridic cu o altă natură, în realitate voința reclamantei nefiind relevantă în analiza condițiilor de validitate și eficacitate a celor două testamente.
În subsidiar, instanța arată că de altfel chiar și din declarația martorei Danciulescu A. F. rezultă, fără echivoc, faptul că intenția pârâților a fost aceea a încheierii unui testament, și nu a unui contract de întreținere.
În ceea ce privește pretinsele daune materiale și morale, instanța constată că nici aceste capete de cerere nu sunt întemeiate. În acest sens, deși reclamanta a invocat ca temei pentru acordarea daunelor materiale răspunderea civilă delictuală, aceasta nu a făcut dovada existenței niciunei fapte ilicite care să antreneze o asemenea răspundere.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor și din interogatoriile administrate nu a rezultat nici faptul că reclamanta ar fi prestat servicii pentru care pârâții i-ar datora bani. În realitate, chiar din declarația martorului B. C. rezultă că reclamanta a fost remunerată pentru serviciile primite. De asemenea, reclamanta nu făcut dovada cheltuielilor legate de întocmirea vreunei documentații cadastrale, respectiv a unor cheltuieli legate de transportul la notar.
În ceea ce privește daunele morale solicitate pentru atingeri aduse demnității reclamantei, instanța apreciază că în cauză nu a fost făcută dovada unei lezări a demnității reclamantei. Reclamanta a susținut, pe de o parte, că demnitatea iar fi fost lezată prin inducerea sa în eroare și convingerea sa să își abandoneze locul de muncă (aspect nereal însă), pe de altă parte că pârâta R. ar fi acuzat-o pe nedrept de furt.
Astfel, potrivit art. 72 din Codul civil, „orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.
Dreptului la demnitate îi este proclamată existența în art. 72 alin. 1 din Codul civil, enunțat mai sus, în timp în alineatul 2 al aceluiași articol se indică conținutul acestui drept, ce cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o atingere fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 din Codul civil.
În doctrină, se apreciază că granița dintre onoare și reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două fațete ale dreptului la demnitate, decât două elemente distincte care compun acest drept.
Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputația înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate.
Reputația poate să varieze de la o persoană la alta. Reputația nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viața privată sau în cea socială.
Astfel, orice atingere adusă demnității omului și implicit, reputației sale, îl expune pe acesta excluderii într-o măsură mai mare sau mai mică din sfera relațiilor sociale.
Se reține incidența dispozițiilor art. 1349 din Codul civil, în raport cu care trebuie întrunite condițiile clasice ale răspunderii civile delictuale, respectiv: o atingere ilicită, o vinovăție, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între ele.
Raportând aceste condiții la prevederile art. 72 alin. 2 din Codul civil, instanța observă că revine mai întâi reclamantei obligația de a dovedi că a suferit o atingere a personalității, în speță o atingere a dreptului la demnitate, iar apoi aparține autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 din Codul civil ).
În prezentul litigiu, instanța apreciază că reclamanta, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului său la reputație. Simpla afirmație că s-ar fi adus o atingere demnității reclamantei nu este suficientă, reclamanta trebuind în esență să arate care a fost percepția societății anterior, respectiv ulterior relațiilor cu pârâții, respectiv în ce au constat efectiv vătămările produse.
Or în prezentul litigiu nu s-a făcut dovada atingerii aduse demnității umane a reclamantei, în sensul anterior indicat
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și va lua act că pârâții își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SÂMBOTEANU V., domiciliat în 1 Decembrie, .. P19, ., în contradictoriu cu pârâții R. M. domiciliat în sector 1, București, .. 52, ., . dom ales în sector 3, București, ., ., . și R. A., prin tutore P. A., domiciliat în sector 4, București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Ia act că pârâții își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 11 Ianuarie 2016
Red. D.E./Dact. D.E – 6 ex
03.02.2016
.>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4821/2015. Judecătoria CORNETU | Partaj judiciar. Sentința nr. 4847/2015. Judecătoria CORNETU → |
|---|
