Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1394/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1394/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1394/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1394/2015

Ședința publică de la 20.04.2015

Completul compus din:

Președinte: F. A. L.

Grefier: D. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E. C. - L. mostenitor al defunctei Eli, reclamant B. V. moștenitor al defunctei E. F. Leil și pe pârât P. O. POPESTI LEORDENI, având ca obiect revendicare imobiliară.

Despre demersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea din 06.04.2015, când a fost amânată pronunțarea la data de 20.04.2015, prin care s-a dat prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata la aceasta instanta, reclamanta E. F. L. in contradictoriu cu P. O. POPESTI LEORDENI, a solicitat obligarea paratei sa-I lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie, dispunand totodata restituirea suprafetei de 10 hectare-4505mp, situate in raza comunei popesti Leordeni compuse din vie, arabil livada, ograda asa cum sunt descries in Actul de partaj voluntar nr._/1945.

Se arata in actiune ca in 1945 a intervenit intre reclamanta si C. E., ambii mostenitorii defunctului L. E., partajul voluntar care atesta atat calitatea de mostenitori cat si faptul ca sunt proprietarii terenului.

Au fost depuse inscrisuri.

Prin cererea precizatoare, reclamanta arata ca actiunea are ca obiect actiune in revendicare a suprafetei de teren de 10 hectare.

Prin inatmpinare parata a a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei Popesti leordeni, si se arata ca P. Unitatii administrativ teritoriale este o structura functionala care nu are personalitate juridica pentru a avea calitatea de parte in judecata conf art 51 al.1 cpc.

Analizand actele dosarului, instanta va admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei primaria Popesti Leordeni:

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, "comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale".

Art. 21 din aceeași lege dispune la alin.1 că "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu", acestea "sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".

Conform alin.2 al art. 21 din lege, "în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean".

De asemenea, art. 62 din legea nr. 215/2001 prevede că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție".

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că unitatea administrativ-teritorială, în speță . personalitate juridică și poate sta în nume propriu în judecată, fiind reprezentată de către Primarul comunei sin u P..

Primăria unității administrativ-teritoriale este, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, o structură funcțională cu activitate permanentă constituită din primar, viceprimar, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, structură care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Se deduce că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 41 alin.1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată".

Pentru aceste considerente instanta constata exceptia intemeiata si o va admite in consecinta, respingand actiunea ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei Popesti Leordeni.

Respinge actiunea ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosință, în cauza privind pe reclamant E. C. - L. mostenitor al defunctei Eli, cu domiciliul în sector 2, București, .. 3, reclamant B. V. moștenitor al defunctei E. F. Leil, cu domiciliul în sector 1, București, .. 22, și pe pârât P. O. POPESTI LEORDENI, cu sediul în POPESTI LEORDENI, ., nr. 1.

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.04.2015.

Președinte,Grefier,

F. A. L. D. D.

Red./Tehnored.: FAL/DD

.>

.24.08.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1394/2015. Judecătoria CORNETU