Validare poprire. Sentința nr. 4575/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 4575/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 4575/2015

Cod ECLI

DOSAR nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4575/2015

Ședința publică din data de: 02.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR: B. M.

GREFIER: G. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditoarea E. R. SERVICES IFN SA și pe debitorul M. I. și terț poprit . SRL, având ca obiect validare poprire.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25.11.2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de 02.12.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14.09.2015, creditorul E. R. SERVICES IFN SA în contradictoriu cu debitorul M. I., și terțul poprit . SRL, a solicitat validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 41/2015 al Biroului executorului judecătoresc D. F. L. asupra venitului debitorului, până la concurența sumei de 3.442,47 lei, reprezentând debit, a sumei de 166 lei, reprezentând cheltuieli de executare avansate de creditor și a sumei de 669,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

In fapt, s-a aratat ca Biroul executorului judecătoresc D. F. L. a insituit masura popririi pentru sumele indicate, dar tertul poprit nu s-a conformat.

In drept se invoca prevederile 790 C. proc. civ.

Cererea este legal timbrata.

Se solicita judecare acauzei in lipsa.

Debitorul si tertul poprit, desi legal citati, nu s-au prezentat in instanta si nu au depus intampinare.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost depus la dosarul cauzei Dosarul de executare nr.41/2015 aflat pe rolul Biroului executorului judecătoresc D. F. L..

Analizând înscrisurile dosarului, instanța constată ca fiind întemeiată cererea creditoarei și o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art.787, alin.1 C.pr.civ., ”în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:

1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;

2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”

Potrivit art.790, alin.1 C.pr.civ., ”dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

În speța dată terțul poprit . SRL, avea obligația de a reține și a plăti direct creditorului E. R. SERVICES IFN SA semele de 3.442,47 lei, reprezentând debit, de 166 lei, reprezentând cheltuieli de executare avansate de creditor și de 669,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Constatând împlinit și termenul fixat prin art.790, alin.1 C.pr.civ., precum și faptul că terțul poprit nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor sale, astfel cum sunt stabilite de art.787 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează a admite cererea și a dispune validarea popririi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea, formulată de creditoarea E. R. SERVICES IFN SA, cu sediul în București, Sector 2, .. A,în contradictoriu cu debitorul M. I., domiciliat în București, Sector 4, ., ., . poprit . SRL, cu sediul în Jilava, ., J. Ilfov.

Dispune validarea popririi înființată în Dosarul de executare nr.41/2015 al Biroului executorului judecătoresc D. F. L. asupra venitului debitorului M. I., datorate de terțul poprit . SRL, până la concurența sumei de 3.442,47 lei, reprezentând debit, de 166 lei, reprezentând cheltuieli de executare avansate de creditor și a sumei de 669,87 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședința publică de la 02.12.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. MIHAELAGOLEA S.

Red.Jud. B.M./Thred.G.S.

4ex./22.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4575/2015. Judecătoria CORNETU