Partaj judiciar. Sentința nr. 506/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 506/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 143/214/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 506/2013

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. I.

Grefier F. J.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. E. și pe pârâtul N. G., având ca obiect - partaj judiciar.

Dezbaterile în fond asupra cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 26.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei astăzi, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2013, sub nr. de dosar_, reclamanta, G. E., a chemat în judecată pe pârâtul, N. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defuncților N. R. I., decedat la 21.11.1987 și N. M. G., decedată la 14.07.1990, ambii cu ultimul domiciliu în comune R., ..

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că moștenitori au rămas părțile, în calitate de fii ai defuncților, de pe urma cărora au rămas terenurile menționate în fișa cu date pentru titlul de proprietate, nr. 3011/01.2009.

Reclamanta nu și-a motivat în drept cererea și nu a indicat probele a căror încuviințare o solicită, însă, a anexat, în copie, certificatele de deces ale defuncților și actele de stare civilă ale părților (filele 3-7); fișa cu date pentru titlul de proprietate, nr. 3011/01.2009 (fila 9,10).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1283 lei.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În ședința publică din 12.03.2013, reclamanta, prin procurator G. I. D. și pârâtul personal au prezentat instanței înțelegerea lor scrisă cu privire la partajarea bunurilor succesorale.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 20.11.1987, a intervenit decesul autorului N. R. I., iar la data de 15.07.1990 a decedat și soția sa, N. G., ambii cu ultimul domiciliu în comuna R., ., astfel cum reiese din certificatele de deces de la fila 6 din dosar. Succesiunea lor a fost dezbătută la notariat, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 344 din 14.03.1988 (fila 27), în care moștenitori ai defunctului N. I. sunt soția supraviețuitoare, N. G., cu o cotă de ¼ și părțile, G. E. și N. G., fiecare cu o cotă de 3/8 și, respectiv, certificatul de moștenitor nr. 992 din 16.06.1991 (fila 28), în care moștenitori ai defunctei N. G. sunt părțile cauzei, fiecare cu o cotă de ½ din succesiune.

Masa succesorală rămasă de pe urma defunctului N. R. I. se compune din terenurile menționate în fișa cu date pentru titlu de proprietate, emisă la data de 22.11.2012 (fila 10), în suprafață totală de 8 ha; terenurile menționate în fișa cu date pentru titlu de proprietate, emisă la data de 15.03.2010 (fila 9), în suprafață totală de 3108 mp și din terenul pădure, în suprafață de 7500 mp, menționat în titlul de proprietate nr. 94.184 din 30.01.1997 (fila 29).

Cât privește modalitatea de partajare a acestor bunuri, prin tranzacția prezentată instanței în formă scrisă și semnată în ședința publică din 12.03.2013, părțile s-au înțeles asupra atribuirii bunurilor în lotul fiecăreia, declarând că sunt de acord cu această împărțire.

Având în vedere acordul părților liber exprimat, precum și faptul că prin acesta nu se aduce atingere normelor legale de ordine publică, în temeiul art. 271 Cod proc civilă, instanța urmează a consfinți această tranzacție a părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta G. E., domiciliată în comuna R., ., în contradictoriu cu pârâtul N. G., domiciliat în Pitești, ., ., ..

Consfințește tranzacția părților, cu conținutul prezentat în formă tehnoredactată, astfel: „TRANZACȚIE,încheiată azi 12.03.2013 la sediul Judecătoriei Costesti, județul Argeș, între Găina E., domiciliată în ., reclamantă în dosarul civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Costesti, județul Argeș și N. G., domiciliat în Pitești, ., ., ., pârât în același dosar, s-a încheiat prezenta tranzacție, prin care s-a convenit împărțirea bunurilor ramase de pe urma autorilor N. R. I. si N. M. G. după cum urmează:

LOTUL NR. 1 se atribuie reclamantei Găina E. și se compune din următoarele bunuri:

- teren arabil intravilan in suprafața de 2108 mp situat in ., cu vecinii: N- B. M., E- Pârâul Saracu, S- V. F.,V-rest proprietate;

- teren arabil intravilan în suprafața de 2.000 mp situat în ., cu vecinii: N- S. D., E- Valea Casapului, S- Gantoi M., V- S. D.;

- alte terenuri intravilane în suprafața de 1800 mp cu vecinii N- D. lon, E- Pârâul Saracu, S- V. F., V-Valea Matusii;

- teren curți construcții intravilan în suprafața de 1000 mp situat in

. cu vecinii: N- B. M., E- rest proprietate, S-

P. D.,V- drum comunal;U

- casa cu doua camere situata pe terenul de mai sus;

- 7500 mp teren pădure, situat în ., cu vecinii: N – S - drum exploatare, E - Most. lstrate F., V- lonescu M. G.;

- 3800 mp teren arabil extravilan, situat în ./1, cu vecinii: N- Badita M., E- Drum județean, S -O. lon,V- canal ;

- 7260 mp teren arabil extravilan situat în ., cu vecinii: N-C. G., E- canal, S- U. lon,V- canal;

- 10.000 mp teren arabil extravilan, situat în ., cu vecinii:, N-M. V., E- Drum exploatare, S - D. D.,V-drum exploatare;

- 10.000 mp teren arabil extravilan, situat în ., cu

vecinii: N- Badita F., E- Drum exploatare, S- C. G.,V- drum

exploatare;

- 4200 mp teren arabil extravilan, situat în .:N-N. N., E- Drum exploatare, S- B. lon,V- drum exploatare;

- 1440 mp teren arabil extravilan, situat în .:N-C. M., E- Gaina M., S- Gaina D.,V- drum exploatare;

- 1400 mp teren arabil extravilan, situat în .:N-N. R.P., E- coasta, S -M. G., V- P. V.;

- 2100 mp teren arabil extravilan, situat in .:N-T. G., E- coasta, S- M. G.,V- P. V..

LOTUL NR. 2 se atribuie paratului N. G. si se compune din următoarele bunuri:

- teren extravilan în suprafața de 36.000 mp situat în . vecinii:N - S.A.Deagu, E- drum.

Toate aceste bunuri sunt situate în ..

Declaram ca suntem de acord cu împărțirea bunurilor așa cum s-a făcut prin prezenta tranzacție si nu mai avem nici o pretenție unul fata de celălalt.

Va rugam sa pronunțați o hotărâre de expedient, prin care sa consfințiți învoiala noastră.

G. E., CNP_, . nr._, s.s. indescifrabil, N. G., CNP_, . nr._, s.s. indescifrabil”.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02 aprilie 2013.

Președinte,

M. R. I.

Grefier,

F. J.

Red./Tehnored.M.R.I.

2 ex. /07 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 506/2013. Judecătoria COSTEŞTI