Contestaţie la executare. Sentința nr. 1290/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 1290/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 2371/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1290

Ședința publică de la 16 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. I. Ț.

Grefier M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . S R L și pe intimații F. D., F. A., având ca obiect „ contestație la executare”, pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

In raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

La data de 18.10.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, sub nr._ contestația la executare formulată de contestatoarea . S R L în contradictoriu cu intimații F. D., F. A..

Ultimul act de procedură în acest dosar a fost îndeplinit la data de 05.11.2012 când judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa părților.

De la data de 05.11.2012 dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

În conformitate cu disp. art.248 C. pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art . 252 C. pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, în vederea judecării cauzei de mai mult de un an și nici nu a intervenit vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față având ca obiect contestație la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată plângerea formulată de contestatoarea . S R L, ..11, sector 1 București în contradictoriu cu intimații F. D., F. A., domiciliați în ., județul Argeș.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2013

Președinte,

S. I. Ț.

Grefier,

M. M.

Red. SIȚ

Thr.M.M.

Ex.4/23 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1290/2013. Judecătoria COSTEŞTI