Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1331/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 1331/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 1197/214/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1331

Ședința publică de la 23 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta C. F. și pe pârâții I. G., Ș. M., C. V., I. M., intervenienți fiind C. L., C. V., și C. M., având ca obiect - revendicare imobiliară.

Dezbaterile în fond asupra cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 18 decembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 20 decembrie 2013 și mai apoi la data de 23 decembrie 2013, când deliberând a pronunțat următoarele:

INSTANȚA

Constată că la data de 18.05.2011, reclamanta C. F. a solicitat să fie obligat pârâtul Ș. M. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1000 mp, situată în comuna Rîca, .-i achite cheltuielile de judecată.

În acțiune, reclamanta a menționat că pârâtul, prin mutarea gardului, fără acordul ei, i-a ocupat terenul de 1000 mp, cu vecinii: la N – Drum de acces, la E – Ș. M., la S – Drum și la V – G. I., suprafață ce face parte din cea de 5800 mp, pe care a moștenit-o de la foștii ei socrii.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 480 C.civil.

Prin cererea reconvențională, pârâtul-reclamant, Ș. M., a solicitat să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru terenul de 500 mp, situat în satul Râca-Adunați, județul Argeș, cu vecinii: la E – rest proprietate Ș. I. M., la V – G. I. la S – Drumul Public și la N – C. R..

În motivare, pârâtul-reclamant a menționat că în anul 1993, a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare cu numitul C. I., printr-un înscris sub semnătură privată, denumit proces-verbal.

Pârâtul-reclamant a precizat că a construit gardul în anul 1993 și s-a comportat ca un adevărat proprietar, plătind impozitele pentru acel teren.

La cererea reclamantei, au fost conceptați în calitate de intervenienți, C. M. și C. R., în temeiul art. 57 alin. 3 C.pr.civ.

La data de 26.10.2011, s-a invocat de către pârâtul-reclamant excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât aceasta, nefiind singura proprietară a terenului revendicat, s-a încălcat regula unanimității în formularea acțiunii.

Prin încheierea din 02,11.2011, s-a respins excepția invocată, în raport de disp. art. 643 alin.1 din Noul Cod Civil, care desființează regula unanimității, aplicabilă și proceselor în curs de soluționare.

La data de 30.11.2011, pârâtul-reclamant a cerut extinderea cadrului procesual-pasiv, enumerând pârâții, moștenitori ai defuncților C. I., C. V. și I. M.: C. V., C. R. și C. M., I. G. și I. M. ( fila 34).

În scopul soluționării cauzei s-au depus înscrisuri, s-a administrat proba cu interogatoriu, s-au audiat martori și s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate.

Întrucât la data de 1.02.2013 a interveni decesul intervenientului, C. R. ( fila 103), acțiunea a fost continuată în contradictoriu cu moștenitoarele acestuia: C. V. ( soție supraviețuitoare) și C. L. ( descendentă de gradul I).

Deliberând asupra cauzei, instanța va admite în parte acțiunea și va respinge cererea reconvențională, pentru argumentele ce vor fi expuse-n continuare:

La data de 01.12.1995, pe numele autorului, C. I., ai cărui moștenitori sunt C. R. și I. M., s-a emis titlul de proprietate cu nr._, în baza Legii nr. 18/1991, pentru suprafața totală de 1,94 ha, situată pe raza comunei Popești, județul Argeș ( fila 146).

Conform constatărilor expertului desemnat în cauză ( G. D.-R.), terenul în litigiu este cuprins în acest titlu de proprietate, în sola 1, . de folosință arabil, intravilan ( fila 140).

Expertul a evidențiat faptul că deși în titlu este menționată suprafața totală de 5800 mp, aceasta măsoară doar 2258 mp și-n care este inclusă terenul revendicat de 463 mp, hașurat cu roșu în planul de situație de la fila 143

Potrivit precizărilor expertului, același teren de 463 mp este înscris și în titlul de proprietate nr._/30.12.1995, eliberat pe numele autorului S. N. I. ( tatăl pârâtului Ș. M.) – fila 147.

Printr-un înscris sub semnătură privată, intitulat „proces-verbal”, încheiat la data de 5.02._, C. R. ( soțul reclamantei ) a consimțit la vânzarea suprafeței de 5 ari ( cu vecinătățile: la N – C. radu, la E – Ș. I. M., la S – Drum public și la V – G. I., prețul stabilit la suma de 10.000 lei fiind achitat în totalitate de pârât în calitate de cumpărător ( fila 10).

Existența convenției, mai sus descrisă, ce are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare, este confirmată și de către martorul, S. C., care se numără printre semnatarii acelui proces-verbal ( fila 67).

Martorul a precizat că pârâtul a dobândit posesia acelui teren încă din anul 1993, iar pe una din laturi a amplasat un gard, la a cărui edificare, C. R., soțul reclamantei, nu s-a opus.

Pârâtul specifică la interogatoriu faptul că ocupă suprafața de 5 ari, dobândită prin convenția încheiată cu soțul reclamantei ( fila 64).

Identificând terenul descris în înscrisul sub semnătură privată, expertul a constatat că acesta corespunde celui revendicat de 463 mp, marcat în schița raportului de expertiză cu roșu ( fila 141).

Pentru a realiza transferul dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului-promitent (Ș. M.), este necesară existența calității vânzătorului promitent de proprietar al bunului imobil.

În speța de față, C. R. (vânzătorul-promitent), cel ce a semnat convenția expusă-n procesul-verbal, nu este singurul proprietar al imobilului supus înstrăinării ( în titlu fiind menționată și I. M.).

Întrucât dreptul de proprietate asupra imobilului este indiviz, instanța nu poate pronunța o hotărâre constitutivă de drepturi (în aplicarea art. 1669 C.Civil), echivalentă unui act autentic de vânzare-cumpărare, în absența consimțământului și a celuilalt coindivizar, care nu și-a asumat nicio obligație față de pârâtul-reclamant.

În consecință, se va respinge cererea reconvențională, soluție ce influențează legitimitatea posesiei exercitate de către pârâtul-reclamant asupra terenului revendicat ( același cu cel specificat și în antecontractul de vânzare-cumpărare, conform concluziilor expertului).

În evaluarea acestei caracteristici de legitimitate a posesiei, instanța va avea în vedere și faptul că terenul a fost inclus în ambele titluri de proprietate, emise pe numele autorului reclamantei și pe cel al autorului pârâtului-reclamant ( aspect subliniat de expert).

Așadar se impune compararea titlurilor, în raport de dispozițiile speciale cuprinse-n legislația funciară, referitoare la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate.

Instanța reține că terenul în litigiu este intravilan, iar în perioada anterioară colectivizării, acesta a aparținut tatălui lui C. R. (potrivit relatării martorului,G. A.).

Întrucât la reconstituirea dreptului de proprietate funciară, trebuie să se respecte vechiul amplasament, deținut de fostul proprietar înainte de colectivizare, așa cum reiese din dispozițiile art. 14 din Legea nr. 18/1991, instanța va da eficiență titlului emis pe numele autorului C. I. (socrul reclamantei).

În aceste condiții este evident că posesia exercitată de pârâtul-reclamant asupra terenului dobândește un caracter nelegitim, acțiunea în revendicare pentru suprafața de 463 mp (doar pentru cea identificată de expert și hașurată cu linii roșii în schița atașată expertizei) fiind întemeiată, urmând a fi admisă, în baza art. 563 C.civ.

În temeiul art. 247 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantei suma de 46,76 lei, cheltuieli de judecată.

În baza art. 18 din O.U.G nr. 51/2008, pârâtul-reclamant va fi obligat și la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat (contravaloarea ajutorului public judiciar acordat reclamantei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta pârâtă, C. F., domiciliată în comuna Râca, ., intervenienți fiind C. V.,domiciliată în Pitești, G. III, C. D., ., . C. M., domiciliat în Pitești,Craiovei, ., . și B. L.-M., domiciliată în București,., ., ., Ș. M., domiciliat în comuna Râca, ., I. G., domiciliat în .,C. V., domiciliat în Pitești, cart. P., . și I. M., domiciliat în ., în parte.

Respinge cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant, Ș. M..

Obligă pârâtul, Ș. M., să le lase reclamantei și intervenienților, C. M., C. V. și B. L. M., în deplină proprietate și posesie, terenul de 463 m.p., situat în intravilanul comunei Râca, județul Argeș, cu amplasamentul indicat și hașurat cu linii roșii în schița raportului de expertiză, întocmit de către expertul tehnic judiciar, ing. G. D. R. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâtul să plătească suma de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat (contravaloarea ajutorului public judiciar acordat reclamantei).

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 46,76 lei, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, 23.12.2013.

Președinte,

M. B.

Grefier,

S. G.

Red. M.B.

Tehnored. F.J./10 ex.

27 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1331/2013. Judecătoria COSTEŞTI