Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 31246/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantele R. C. L. și N. S. și pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură D., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat I. pentru reclamante, pârâta fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantele au depus la dosar un înscris prin care au învederat că se înscriu în fals cu privire la semnătura de pe dovada de comunicare a procesului verbal de recepție și restituire nr._/10.06.2008, după care,

Instanța, pune în discuție, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Avocat I. pentru reclamante, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.04.2013 sub nr._/215/2013 contestatoarele R. C. L. și N. S., au formulat în contradictoriu cu intimata ANAF – AFP C., contestație la executare împotriva somației nr. nr. 16/_ /_ și titlului executoriu nr._ din data de 27.03.2013 emise de AFP C., precum și a titlului executoriu reprezetnat de procesul verbal de recepție nr._/10.06.2008 emis de APIA D..

A depus la dosar titlul de proprietate nr. 1635-1301/09.09.2002, cererea înregistrată sub nr. 6395/05.10.2207 adresată APIA D., somația și titlul executoriu emise la data de 27.03.2013, copie de pe actele de identitate, certificat de calitate de moștenitor nr. 37/04.04.2013.

La data de 13.05.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Au invocat excepția tardivității contestării procesului verbal de recepție și restituire nr._/10.06.2008 întocmit de APIA D. și excepția inadmisibilității contestării titlului executoriu emis de AFP C..

S-a mai arătat că în cauza, titlul executoriu care a stat la baza declanșării executării silite este reprezentat de procesul verbal de recepție și restituire nr._/2008, ce constituie titlul de creanță, care până în prezent este perfect valabil, nefiind contestat în instanță.

A depus la doar situația analitică debite, plăți, solduri a AFP C., notificarea de plată și punere în întirziere nr. 383/12.01.2009 emisă de APIA D., procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 10.06.2008, cererea înregistrată sub nr. 6395/05.10.2207 adresată APIA D..

La data de 13.05.2013, intimata a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură D., pentu ca, în cazul în care se va admite contestația la executaresă se dispună prin aceeași hotărâre ca APIA D. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată; au arătat că în spetă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60-63 CPCiv.

La data de 05.06.2013 contestatoarele au depus la dosar răspuns la întâmpinare și precizare a cererii introductive, prin care au solicitat introducerea în cauză a Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură D., aceasta având calitate de organ emitent al titlului executoriu.

La data de 29.05.2013, Agenția de Plăți și Interenție pentru Agricultură D. a depus la dosar întâmpinare, la cererea de chemare în garanție formulaăt de AFP C. și la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a invocat excpeția inadmisibilității contestării titlului executroiu, reprezentat de procesul verbal de recepție și restituire nr._/10.06.2008, invocând dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.

De asemenea a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. în soluționarea capătului de cerere privind anularea procesului verbal de recepție și restituire nr._/10.06.2008, conform art. 95 alin. 4 lit. d Cpciv, coroborat cu prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, avându-se în vedere că reclamantele solicită anularea unui act administrativ fiscal.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500 000 lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500 000 lei, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, astfel că, în speță competența materială a judecării acetui capăt de cerere revine Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Prin încheierea de ședință din data de 10.09.2013, instanța a disjuns capătul de cerere privind anularea titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de recepție nr._/10.06.2008 emis de APIA D..

Cererea disjunsă, având ca obiect anularea procesului verbal de recepție nr._/10.06.2008 emis de Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură D., a fost înregistrată sub dosar nr._ .

În ședința publică din data de 22.10.2013 instanța a pus in discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. in vederea declinării cauzei la Tribunalul D., reținând cauza spre soluționare pe excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției invocate, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal de recepție și restituire nr._ încheiat la data de 10.06.2008 de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Sucursala Județeană APIA D. s-a constatat că beneficiarul R. G. a primit in baza cererii nr. 6395/05.10.2005 suma de 1000 lei, insă pentru că nu s-au respectat dispozițiile legale privind utilizarea subvenției se impune restituirea acesteia.

Potrivit art. 248 alin. 1 din Cod proc civ "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Astfel, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei C., excepție de procedură, dilatorie și absolută.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit b din Legea nr. 554/2004, „autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică „.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 1/2004 privind inființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, „se înființează Agenția de Plati și Intervenție pentru Agricultura, denumita încontinuare Agenție, instituție publica în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor șiDezvoltării Rurale, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat”.

Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, prin dispozițiile art. 2 lit. c, include în sfera noțiunii de act administrativ „ actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Aceeași lege stabilește, prin prevederile art. 10 coroborate cu cele ale art. 30, competența de soluționare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, în favoarea secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor.

Din coroborarea textelor de lege, instanța reține că Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este o autoritate publică, iar procesul verbal de recepție și restituire nr._ încheiat la data de 10.06.2008, prin care s-a stabilit obligarea numitului R. G. la restituirea sumei de 1000 lei, este un act administrativ.

În aceste condiții, instanța apreciază că instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță nu este judecătoria, ci secția de contencios administrativ a tribunalului.

Pe cale de consecință, instanța reține că nu este competentă din punct de vedere material să judece prezenta acțiune, în ceea ce privește fondul acesteia.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul 129 alin. 2 pct. 2 N.C.p.c., și art. 10 și 30 din Legea nr. 554/2004, apreciind că excepția analizată este întemeiată, urmează să o admită și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantele R. C. L., domiciliată în C.,s tr. Împăratul T., nr. 160, jud. D. și N. S. domiciliată în C., .. 8, . și pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură D., cu sediuil în C., ..22, jud. D., in favoarea Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată in ședință publică, azi 22.10.2013.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red.LDB

the CCE/5ex/25.10.2013

RO M Â N I A Dosar nr._

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Sediu: C., ., nr. 20, D. Complet: C 20

Telefon: 0251/414.060 Fax: 0251/416.206

CĂTRE,

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ privind pe pe reclamantele R. C. L., domiciliată în C.,s tr. Împăratul T., nr. 160, jud. D. și N. S. domiciliată în C., .. 8, ., . și pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură D., cu sediuil în C., ..22, jud. D., întrucât, conform sentinței civile nr._/22.10.2013, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal.

Vă mulțumim pentru colaborare.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA