Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 15155/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 10.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. D. M. - judecător
GREFIER L. C. A.
Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 1A Craiovița Nouă, în contradictoriu cu pârâta C. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Consilier juridic P. I. pentru reclamantă arată că nu mai are alte cereri.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Consilier juridic P. I. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la data de 30.04.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 A Craiovița Nouă a chemat în judecată pârâta C. P., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumelor de 2984,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada martie 2011- februarie 2013 și 1578,43 lei penalități de întârziere .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta în calitate de proprietar al imobilului din C., . A, ., județul D., nu a mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în sumă de 2984,79 lei din luna martie 2011, conform extrasului de cont.
La această sumă, reclamanta a adăugat penalități în sumă de 1578,43 lei, calculate și percepute de furnizori prin contract .
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 1488 C.Civ., art 50 din Legea 230/2007 și art 12-B, lit c din HG 1588/2007.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, modul de calcul al penalităților, liste de plată, facturi emise de furnizori.
Pârâta nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform art.46 din L.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art 25 lit a din HG 1588/2007 pentru aprobarea normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007, penalitățile impuse asociației de proprietari de către terți pentru întârzieri la plata facturilor se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere proporțional cu cuantumul restanțelor.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că pârâta C. P., deși a beneficiat de utilitățile furnizate de regiile de utilități nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din luna martie 2011, figurând în evidențele asociației de proprietari-reclamantă în prezenta cauză cu un debit în cuantum de 2984,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada martie 2011-februarie 2013, sumă la care reclamanta a calculat penalități în sumă de 1578,43 lei.
Din aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta către reclamantă la plata sumelor de 2984,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada martie 2011-febr. 2013 și 1578,43 lei penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1A Craiovița Nouă, cu sediul în C., . B, ., uscătorie, județul D., în contradictoriu cu pârâta C. P., domiciliată în C., . A, ., județul D. .
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumelor de 2984,79 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada martie 2011-febr. 2013 și 1578,43 lei penalități de întârziere.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10.07.2013.
Președinte Grefier
M. D. MecleneanuLuminița C. A.
Red.M.D.M.,
teh. L.C.A.
4 ex/02.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013.... → |
---|