Contestaţie la executare. Sentința nr. 3270/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3270/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 24233/215/2012

DOSAR NR._/ 215/2012 -contestatie la executare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR.3270

Sedința publică din: 01 .03. 2013

Instanta constituita din:

P.:C. M.-Judecător

Grefier:L. N.

Pe rol se află soluționarea contestatiei la executare formulată de contestatoarea . împotriva intimatilor CNADNR SA-DRDP C. si B. M. C. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns părțile .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatindu-se că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă ,dupa care instanta din oficiu invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. M. C. I..

Instanta trece la solutionarea cauzei pe baza exceptiei invocate si constatind cauza in stare de judecata a retinut-o pentru solutionare pe fond in ceea ce priveste celelalte parti.

I N S T A N T A

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2012 contestatoarea . a formulat contestatie la executare, în contradictoriu cu intimatii CNADNR SA-DRDP C. si B. M. C. I., impotriva actelor de executare efectuate de B. M. C. I. in dosarul de executare nr.1950/D/2012 ,solicitind ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea formelor de executare incepute prin somatia 1950/D/2012 din 17.09.2012 si suspendarea executarii silite in ceea ce priveste toate formele de executare pina la solutionarea contestatiei.

In motivarea plangerii a aratat că la data de 20.09.2012 a primit somatia 1950/D/2012 din 17.09.2012 prin care a fost notificata ca in termen de o zi de la data comunicarii acesteia sa achite suma de 4283,71 lei ce este compusa din 3280,17 lei debit si 1003,54 lei cheltuieli de executare,conform procesului-verbal de cheltuieli nr.1950/D/2012.

Executarea a fost pornita la cererea intimatei CNADNR SA-DRDP C. in baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contraventie .._/12.05.2011.

Acest proces-verbal a fost contestat si face obiectul dosarului nr._/303/2011 aflat pe rolul Judecatoriei A. cu termen la 11.01.2013 asa cum rezulta din inscrisurile atasate.Cauza a fost initial inregistrata la Judecatoria Sectorului 6 la 03.06.2011 ,iar la data de 05.04.2012 instanta a declinat competenta solutionarii cererii in favoarea Judecatoriei A..

Conform art.II din legea 144/2012intrata in vigoare la 24.07.2012,tarifele de despagubire prevazute de OG 15/2002,aplicate si contestate pina la data intrarii in vigoare a legii 144/2012 se anuleaza.

In aceste conditii aveam de-a face cu acte de executare care sunt intocmite ilegal.

Potrivit art.32 alin.3 din OG 2/2001”Plingerea suspenda executarea”

Cu privire la masura suspendarii executarii pina la solutionarea contestatiei a aratat ca societatea este solvabila atit in prezent cit si in perspectiva fapt pentru care suspendarea provizorie a executarii nu ar fi de natura vreun prejudiciu asa –zisului creditor.

In drept și-a întemeiat actiunea pe dispoz. art.399-404 c.p.civ

La dosar a depus inscrisuri in copie:dovada de comunicare,somatie 1950/D/2012 din 17.09.2012,proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare 1950/D/2012 din 17.09.2012, proces-verbal de contraventie .._/12.05.2011.,certificat de grefa privind dosarul_/303/2011 emis de Judecatoria A.,extrase ecris,extras legea 144/2012.

Intimata CNADNR SA –DRDP C. a depus intimpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata.

A aratat ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea OG 2/2001.A mai aratat ca executarea a fost pornita pentru tariful de despagubire care se face venit la CNADNR .Deasemenea au fost respectate prev.art.371/1 alin.3 c.p.civ.,astfel ca debitorul datoreaza atit atit c/val tarifului de despagubire cit si a cheltuielilor de executare.In drept a invocat art.115-119 cp.civ

La termenul din 12.10.2012 s-a dispus suspendarea judecatii in baza art.242 alin.1 pct.2 c.p.civ.pentru lipsa partilor,formulindu-se cerere de repunere pe rol la 15.10.2012 si fixindu-se termen la 23.11.2012 cind s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 11.01.2013 s-a admis exceptia netimbrarii capatului de cerere privind suspendarea executarii si s-a anulat ca netimbrat acest capat de cerere.

S-a dispus de catre instanta efectuarea unei adrese la B. M. C. I. pentru a ne comunica in copie dosarul de executare 1950/D/2012 care a fost depus la 04.02.2013.

S-a admis proba cu inscrisuri solicitata de contestatoare in dovedirea actiunii.

La termenul din 15.02.2013 s-a luat dosarul in pronuntare si s-a repus pe rol in baza art.151 c.p.civ.in vederea discutarii calitatii procesuale pasive a intimatului B. M. C. I..

La termenul acordat instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. M. C. I. si a trecut la solutionarea cauzei pe baza acesteia,retinind cauza spre solutionare pe fond in ceea ce priveste celelalte parti.

Analizind actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. M. C. I. invocata din oficiu instanta o apreciaza ca intemeiata deoarece acesta este autoritatea ce instrumenteaza dosarul de executare,nefiind parte in acesta si neavind interese proprii in emiterea actelor de executare,astfel ca in consecinta va admite exceptia si va respinge contestatia la executare formulata de contestatoare impotriva acestui intimat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Prin procesul-verbal de contraventie .._/12.05.2011 incheiat de intimata CNADNR SA-DRDP C. contestatoarea a fost sanctionata cu amenda contraventionala si cu aplicarea tarifului de despagubire de 720 euro sau c/val de 2934,72 lei.

Intimata CNADNR SA-DRDP C. a formulat cerere de executare silita a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contraventie .._/12.05.2011, la data de 13.08.2012 ,formindu-se dosarul de executare 1950/D/2012 al B. M. C. I..

Prin incheierea nr.3938/04.09.2012 pronuntata de Judecatoria C. in dosarul_/215/2012 s-a dispus incuviintarea executarii silite .

La 17.09.2012 s-au emis procesul-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare si somatia nr. 1950/D/2012,comunicate contestatoarei la 20.01.2012,prin somatie fiind notificata ca in termen de o zi de la data comunicarii acesteia sa achite suma de 4283,71 lei ce este compusa din 3280,17 lei debit si 1003,54 lei cheltuieli de executare,conform procesului-verbal de cheltuieli nr.1950/D/2012.

Asa cum rezulta din extrasul Ecris de la fila 9 ,contestatoarea a depus la 03.06.2011 o plingere contraventionala impotriva procesului-verbal ce constituie titlu executoriu din cauza la Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti,iar ,la data de 05.04.2012, s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei A. ,dosar care a avut termen inclusiv la 22.02.2013 asa cum rezulta din extrasul de pe portal depus ulterior la dosar .

Conform art.32 alin 3 din OG 2/2001 „Plângerea suspenda executarea”

Ori,desi la data de 03.06.2011 contestatoarea depusese plingerea contraventionala pe rolul instantei din Bucuresti ,intimata CNADNR a depus cerere de executare silita la 13.08.2012,fiind emise acte de executare silita in cadrul dosarului care s-a format ,cu incalcarea evidenta a textului de lege mentionat,neavind relevanta in acest caz faptul ca ,asa cum rezulta din certificatul de grefa depus in dosarul de executare ,s-a dispus de catre instanta suspendarea provizorie a executarii in dosarul 1950/D/2012 pina la solutionarea cererii de suspendare formulata in cadrul contestatiei la executare ce face obiectul dosarului de fata,acest aspect nefiind de natura a exonera persoanele responsabile de obligatia de a verifica si a respecta prevederile legale -art.32 alin 3 din OG 2/2001.

In ceea ce priveste tariful de despagubire se constata ca sunt aplicabile prevederile legii 144/2012 care la art,II prevede”Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza”

Aceasta lege a intrat in vigoare la 27.07.2012 ,procesul-verbal a fost incheiat la 12.05.2011 ,iar plingerea contraventionala a fost formulata la 03.06.2011, astfel ca amenda a fost aplicata si contestata in instanta pana la data intrarii in vigoare a legii ,deci tariful de despagubire se anuleaza,dar cu toate acestea el a facut obiectul executarii silite in dosarul respectiv.

F. de considerentele expuse,rezultind ca s-a facut de catre contestatoare dovada nelegalitatii actelor de executare intocmite in dosarul 1950/D/2012 ,instanta avind in vedere si art.399 si urm.c.p.civ.va admite contestatia la executare formulata de contestatoare impotriva celeilalte intimate CNADNR SA –DRDP C. fiind intemeiata si va anula actele de executare intocmite in dosarul 1950/D/2012.

In baza art.274 c.p.civ.va obliga intimata CNADNR SA –DRDP C. la plata catre contestatoare a sumei de 291,45 lei reprezentind cheltuieli de judecata constind in taxa de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului B. M. C. I. cu sediul in mun.Slatina.. ,jud.O. invocata din oficiu.

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoare impotriva acestui intimat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea . cu sediul in .,. ,jud.D. impotriva celeilalte intimate CNADNR SA –DRDP C. cu sediul in C.,..17,jud.D..

Anuleaza actele de executare intocmite in dosarul 1950/D/2012 al B. M. C. I..

Obliga intimata CNADNR SA –DRDP C. la plata catre contestatoare a sumei de 291,45 lei reprezentind cheltuieli de judecata

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica de la 01.03.2013.

Președinte,Grefier,

redCM.Tehn. CM 5ex/15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3270/2013. Judecătoria CRAIOVA