Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 33443/215/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta Nr._/2013
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator M. C. PRIN PRIMAR și pe intimat M. Z., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul intimatei, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, procesul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe excepția prematurității executării silite și pe fond.
Apărătorul intimate solicită respingerea excepției prematurității executării silite, deoarece executarea silită trebuie începută în 6 luni somația fiind obligatorie, iar pe fond solicită respingerea contestației, criticându-se disp. art. 404 C., fără a se face referire în concret la ce s-a încălcat, iar onorariul executorului se încadreaza în dispozițiile legii, expertul a calculat corect stimulentele datorate, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.12.2012, sub nr._, contestatorul M. C. prin Primar a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata M. Z., anularea executării, anularea somației din data de 29.11.2012 emisă de B. M. D. și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită din dosarul de executare nr. 91/E/2012 încheiat la data de 29.11.2012, să se constate suspendată de drept executarea silită având în vedere dispozițiile Legii nr. 230/2011, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a contestației, contestatorul a arătat că B. M. D. a comunicat Municipiului C. prin adresa înregistrată la sediul autorității locale sub nr._/04.12.2012, somația și procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită emise în dosarul de executare nr. 91/E/2012, ca urmare a cererii introduse de creditorul M. Z. pentru achitarea sumei de 15.345,00 lei reprezentând debit conform titlului executoriu, la care se adaugă cheltuieli de executare în sumă de 5.300,30 lei.
Contestatorul a mai arătat că potrivit art. 374 alin.l C.pr.civ. nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie prevăzută de art.269 alin.l C.pr.civ. afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri prevăzute de lege care se execută fară formula executorie, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, investirea cu formulă executorie se face de prima instanță.
In măsura in care creditorul pornește executarea silită în baza unei hotărâri judecătorești dată in fond materie de contencios administrativ și fiscal, neinvestită cu formulă executorie, nu sunt îndeplinite cerințele art. 372 și art. 374 alin.l C.pr.civ, așa încât se impune anularea actelor de executare.
Contestatorul solicită să se constate suspendată de drept executarea silită, având în vedere dispozițiile Legii nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar care prevede în art 1 că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel: in anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; in anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; in anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu:
in anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; in anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.(2) In cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept."
Petentul a mai precizat ca toate ordonanțele care se refera la reesalonari au fost declarate constituționale. Mai mult decât atat, incepand cu data de 8 iunie 2011 a intrat in vigoare modificarea adusa prin Legea nr. 92/2011 Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Potrivit reglementarii menționate, se interzice in mod expres achitarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice din sumele destinate potrivit bugetului aprobat, pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal, in scopul îndeplinirii atribuțiilor si obiectivelor pentru care au fost infiintate.
Având în vedere cele arătate mai sus, este nelegala solicitarea sumei de 1.097.299,74 lei.
Totodată, arată că prin decizia sa din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României", prin care aceștia invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (i.e. Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante. În motivarea hotărârii sale, CEDO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților. CEDO și-a argumentat, totodată, decizia prin faptul că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii că Guvernul intenționează să nu respecte calendarul plăților pentru viitor.
Contestatorul a invocat prematuritatea executării silite, întemeiată pe dispozițiile art. 1 din OG nr. 22/2002 modificată, potrivit cărora creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se datorează obligația respectivă.
Art. 2 din același act normativ stabilește că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată.
In ceea ce privește momentul de la care curge termenul de 6 luni, contestatorul a arătat că acesta îl reprezintă data la care debitorul, instituție publică, primește somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar numai după împlinirea acestui termen, creditorul poate iniția executarea silită, în condițiile art. 3 din ordonanță, care face trimitere la dispozițiile Codului de Procedură Civilă în această materie.
In speță, petentul apreciază că intimata nu a respectat dispozițiile OG nr. 22/2002 modificată și s-a inițiat executarea silită împotriva sa înainte de expirarea termenului de grație de 6 luni, deoarece nu s-a emis doar somația de plată, ci s-au stabilit și cheltuieli privind executarea silită însăși.
Având în vedere cele prezentate, data de la care trebuia să curgă termenul de 6 luni prevăzut de lege este data de 04.12.2012, data înregistrării somației la Primăria C..
Mai mult, potrivit Legii nr. 110/1007 pentru modificarea si completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, respectiv art. 1, creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligația de plata respectiva."
Potrivit art. 2. din același act normativ: „- Daca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu incepe sau continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, sa faca demersurile necesare pentru a-si indeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului."
Potrivit art. 3. din același act normativ:" - In cazul in care instituțiile publice nu isi indeplinesc obligația de plata in termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie."
Art. 4 din aceeași lege prevede: „- (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, si ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."
Potrivit Legii nr. 273/2006, art. 2 pct. 6, bugetul reprezintă documentul prin care sunt prevăzute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice.
De asemenea, potrivit art. 2 pct. 8 din același act normativ, buget local pe ansamblul județului, respectiv al municipiului București reprezintă ,,totalitatea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor si bugetului propriu al județului, respectiv ale sectoarelor si al municipiului București".
Petentul a precizat faptul că asupra procedurii speciale prevăzută de OUG nr. 22/2002 s-a pronunțat Curtea Constituțională, aceasta reținând că nu se încalcă prevederile legii fundamentale, instituindu-se numai anumite limite asupra executării silite, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse financiare ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate special de la buget cu această destinație.
Tot Curtea Constituțională a statuat prin decizii de speță că limitele impuse nu contravin art. 41 și art. 135 ale legii fundamentale referitoare la protecția proprietății.
In ceea ce privește somația emisă de executor, aceasta marchează începutul curgerii termenului de 6 luni de care contestatorul ar fi putut beneficia, în cazul în care dovedea existența lipsei de fonduri, iar prin urmare, executarea silită promovată apare prematur introdusă date fiind prevederile O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Atâta timp cât sumele care trebuie achitate aparțin bugetului municipiului C. și nu există o clasificație bugetară cu această destinație, este nelegală somația emisă de executor, iar nerespectarea dispozițiilor legale conduce la anularea actului de înființare a popririi.
Executorul judecătoresc prin actele de executare a urmărit suma de 15.345.0 lei care nu este cuprinsă în titlul executoriu, sumă ce nu are un raționament logic și un suport juridic.
Contestatorul a arătat că prin prezenta contestă și calculul efectuat prin expertiza contabilă extrajudiciară efectuată în cursul executării silite, întrucât expertul nu a respectat legislația în vigoare în privința aplicării cotelor de contribuții reținute prin stopaj la bursă, aspect care influențează nivelul venitului bază de calcul înainte de impozitarea cu cota unică de 16%, fiind vorba de cota de 6,5% - contribuția pentru asigurări sociale de sănătate reținută de la asigurați, cota de 9,5% - contribuția individuală de asigurări sociale, în condițiile în care aceste cote au variat pe perioada de calcul. În legătură cu aplicarea dobânzii legale, se arată că expertul a calculat cuantumul stimulentelor actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, în condițiile în care prin sentința ce se execută se prevede că suma se actualizează cu dobânda legală, astfel stabilindu-se intimatei sume necuvenite.
Față de cele arătate, a solicitat efectuarea unei expertize contabile judiciare care să stabilească în mod corect sumele datorate.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, contestatorul a contestat cuantumul onorariului executorului și celelalte cheltuieli, care nu sunt dovedite. De asemenea, contestă cuantumul onorariului expertului, care nu corespunde nivelului de calificare, experienței profesionale, efortului depus și timpului afectat.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 și următoarele din Codul Procedură Civilă și celelalte acte normative la care a făcut referire în contestație.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, în care a solicitat respingerea contestației la executare, cu motivarea că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din data de 30.05.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, iar dispozițiile OUG nr. 71/2009 nu operează în cauză, întrucât nu este vorba de drepturi salariale, ci de stimulente prevăzute de art. 227 alin.4 din OG nr. 92/2003.
Mai arată intimata că executarea nu este prematură, deoarece dispozițiile art. 2 din OG nr.22/2002 referitoare la termenul de 6 luni în care debitorul este obligat sa faca demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. ,,Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului." Având în vedere data de la care curge termenul de 6 luni, intimatul consideră că era necesară emiterea somației, ca prim act de executare și alt act de executare nu s-a mai efectuat.
Referitor la caracterul cert al creanței, intimata arată că executorul a respectat procedura și a stabilit creanța în baza unei expertize contabile și nu are relevanță faptul că se contestă această expertiză.
Cu privire la cheltuielile de executare, intimata arată că acestea au fost stabilite de executorul judecătoresc în mod corect, cu respectarea Ordinului 2561/2012.
La solicitarea instanței, B. M. D. a înaintat la dosarul cauzei, în copie, dosarul de executare nr. 91/E/2012.
Prin sent.civ. 5034/2013, Judecatoria C. a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. C. prin Primar, împotriva executării silite începute în dosarul de executare silită nr. 91/E/2012, precum si cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca, în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2763 din 17.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/63/2011, a fost obligat pârâtul municipiul C. prin Primar să plătească intimatei creditoare M. Z. stimulentele prevăzute de art. 227 alin.4 din OG 92/2003 pentru perioada octombrie 2008- februarie 2009, august 2009- decembrie 2010, actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă și de asemenea, să includă în salariile de bază ale reclamanților drepturile bănești prevăzute de art.14 din legea nr.285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
În considerentele sentinței menționate s-a reținut că reclamanții membri de sindicat (s.n. între care și intimata din prezenta cauză) au calitatea de funcționari publici în cadrul Primăriei mun. C.-Direcția impozite și taxe locale și au beneficiat de stimulentele prevăzute de art.227 C.p.fiscală până în luna septembrie inclusiv când, urmare controlului exercitat de Camera de Conturi D., a fost emisă de către Primarul mun. C. dispoziția nr.3234/12.09.2008 prin care s-a dispus încetarea acordării stimulentelor până la aprobarea Regulamentului de acordare a acestora de către Consiliul Local C.. Dispoziția menționat a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin decizia nr.893/14.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/63/2008 a fost admisă acțiunea formulată și anulată dispoziția emisă de primar. La data de 26.02.2009, prin H.C.L. nr.70/26.02.2009 a fost aprobat Regulamentul de constituire și utilizare a fondului de stimulente, acestea acordându-se doar pe perioada martie 2009 - iulie 2009. Având în vedere că prin decizia nr.893/2010 s-a anulat dispoziția de încetare a acordării stimulentelor, fiind emisă cu încălcarea art.227 alin.4 din C.p.fiscală, se constată că reclamanții sunt îndreptățiți la plata stimulentelor prevăzute de art.227 C.p.fiscală și pentru perioada octombrie 2008-februarie 2009, august 2009- decembrie 2010 când, în mod nelegal, nu au mai beneficiat de acestea, sumele urmând a fi actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii dreptului de creanță până la achitarea efectivă.
Instanța a mai reținut că, în ceea ce privește stimulentele solicitate, potrivit art.14 alin.1 din legea nr.285/2010, „începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcție publică, pe categorii, clase și grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcție contractuală, în funcție de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale”.
Din analiza art.14 din Legea nr.285/2010 rezultă că este vorba de o normă imperativă, trebuind aplicată întocmai, iar actul normativ nu reglementează vreo situație care să excludă de la aplicare sau care să limiteze dispozițiile art.14 din Legea nr.285/2010. Altfel spus, în cazul art.14 din Legea nr.285/2010, legiuitorul nu a lăsat la simpla apreciere a angajatorului și a ordonatorului de credite dacă această normă legală se aplică sau nu. S-a concluzionat că în mod greșit ordonatorul principal de credite, Primarul mun. C., nu a aprobat, nu a alocat și nu a repartizat sumele necesare pentru includerea în salariile de bază a drepturilor bănești la care se referă art.14 din Legea nr.285/2010, situație ce a condus la imposibilitatea aplicării acestui articol (art.14 din Legea nr.285/2010) și, în consecință, la emiterea dispozițiilor de reîncadrare fără includerea în salariul de bază a drepturilor bănești prevăzute de art.14 din Legea nr.285/2010.
Față de aceste considerente, trebuie precizat mai întâi că, în ceea ce privește caracterul sumelor stabilite prin sentința mai sus arătată, instanța reține că stimulentele respective reprezintă tot drepturi salariale, astfel că nu poate fi primită apărarea intimatei conform căreia, acestea nu ar reprezenta drepturi salariale și astfel nu operează dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În ceea ce privește executarea acestui titlu executoriu, instanța a reținut că debitorul nu s-a conformat, respectiv nu a executat de bună-voie debitul, motiv pentru care creditorul M. Z. a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu, constituindu-se în acest sens dosarul de executare silită nr. 91/E/2012 la B. M. D.. Acesta a emis, la data de 29.11.2012, o somație de executare cu privire la suma de 15.345,00 lei, reprezentând debit datorat potrivit titlului executoriu menționat și suma de 5.300,30 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită, conform procesului verbal de stabilire a acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, invocată de contestatoare și aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu, iar potrivit art. 1 al. 2 din O.UG. nr. 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, în cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
În cauza dată, punerea în executare silită a titlului executoriu a demarat ulterior intrării în vigoare a actului normativ sus-menționat.
Potrivit art. 371, indice 1, al. 1 si 2 C., obligatia stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar in caz contrar, prin executare silită.
Contestatorul susține că executarea silită este nulă, deoarece executarea drepturilor salariale este suspendată de drept, iar plata se face eșalonat, pe perioada 2012-2014.
Instanța a reținut ca neîntemeiate aceste susțineri, având in vedere, în primul rând, că până în prezent debitorul nu a achitat nici măcar prima rată, de 5% din debit, stabilită prin actul normativ invocat de acesta, lăsând să treacă deja un an de la rămânerea irevocabilă a sentinței, iar executarea silită împotriva instituțiilor publice nu ar trebui să difere față de dreptul comun.
Deși contestatorul invocă în apărare jurisprudența mai nouă a CEDO, referindu-se la cauza D. și alții împotriva României, prin care aceștia invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (i.e. Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, instanța constată că această referire nu este întemeiată.
Exemplul dat de contestatoare nu trebuie generalizat, deoarece în speță nu se regăsește situația de fapt analizată în cauza amintită. Astfel, Curtea a apreciat în acea cauză că nu se poate reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială, iar eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
CEDO și-a argumentat, totodată, decizia prin faptul că reclamanții au primit până în prezent o fracție semnificativă din sumele cuvenite și că nu există indicii că Guvernul intenționează să nu respecte calendarul plăților pentru viitor.
Principiul ce se degajă din Convenția EDO și din analiza hotărârii Curții este acela al necesității menținerii justului echilibru între exigențele interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.
În cauza analizată de CEDO, reclamanții se plângeau că nu au primit integral viramentele efectuate la 29 septembrie 2010.
Astfel, din suma cuvenită, au fost plătite reclamanților în 2008, următoarele sume de bani, reprezentând 30% din sumele datorate: 22 644 lei (RON) d-ului D., 23 331 RON d-nei P. și 18 301 RON d-nei P..
La 29 septembrie 2010, după aprobarea de către Guvern la 14 septembrie a aceluiași an a bugetului destinat pentru acoperirea salariilor funcționarilor, reclamanții au primit 25% din cuantumul celei de-a doua tranșe de 34%, respectiv: 5 607 RON pentru d-ul D., 5 647 RON pour d-na P. și 4 734 RON pentru d-na P..
Întrucât reclamanții mai aveau de primit sume mari (63 304 RON potrivit reclamantului și 60 343 RON conform Guvernului, d-nei P. 60 782 RON și, d-nei P., 50 968 RON), s-a apreciat că eșalonarea acestor sume păstrează echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general, în contextul unei crize economice.
Or, în speță, raportat la cuantumul debitului datorat intimatei, de 15.345,00 lei, nu se poate spune că plata acesteia ar putea afecta echilibrul bugetar.
De asemenea, instanța constată că nici până acum nu a început efectuarea plății, nici măcar eșalonat, contestatorul nefăcând dovada că a întreprins, în anul ce a trecut de la rămânerea irevocabilă a hotărârii demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligației de plată, astfel că se justifică emiterea somației de plată de către executorul judecătoresc.
Totodată, nu este întemeiată cererea de anulare a somației de plată, întrucât de la acest act de executare curge termenul de 6 luni în care debitorul instituție publică, are obligația de a întreprinde demersurile necesare pentru achitarea datoriei.
Față de cele reținute mai sus, instanța a reținut cu prioritate prevederile art. 6 din Conventia EDO, deoarece dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive.
A mai reținut instanța și jurisprudența constantă a Curții EDO, relevantă fiind hotărârea pronunțată în cauza Ș. contra României, în care Curtea a reținut că "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi". S-a mai arătat că, în considerarea calității sale de instituție publică, debitoarea are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a sa, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din CEDO fiind aplicabil și în faza executării silite. În acest sens sunt și hotărârile pronunțate în cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României V. I. contra României, S. P. contra României.
Creditorii sunt îndreptățiți la recuperarea creanței iar neexecutarea la termen a unei obligații este condamnată și în practica CEDO (cauza Petro contra României) unde se arată că "întârzierea în executarea unei sentințe este imputabilă autorităților care, în speță, nu au furnizat nicio justificare valabilă pentru această ingerință suportată de reclamanți, în dreptul lor la respectarea bunurilor lor". În consecință, s-a apreciat că a fost încălcat art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 și ale actelor subsecvente de punere în aplicare a ordonanțelor favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Având în vedere că legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, față de prevederile art. 11, al. 2 si art. 20, al. 2 din Constituția României, instanța constată că actele de executare silită sunt valabil întocmite.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare stabilite de executorul judecătoresc, instanța constată că s-au respectat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000 modificată.
De asemenea, se mai reține că, potrivit disp. art. 379 C., nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Dacă datoria consistă în sumă nelămurită, urmăririle se vor amâna până mai întâi se va face lichidarea.
Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.
Instanța a constatat că, în speță, creanța este certă, fiind înscrisă în titlul executoriu, iar calculul drepturilor salariale rezultă din adeverințele emanate de la debitor, este determinabilă potrivit actelor menționate anterior și exigibilă, constatându-se că actele normative arătate amână excesiv executarea, fiind contrare legislației europene și practicii CEDO, așa cum s-a motivat pe larg, în considerentele anterioare.
Critica privind calculul eronat al creanței, de către expertul contabil în faza de executare silită nu este susținută de argumente obiective și dovezi, în sensul art. 1169 Cod civil.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanta de fond a respins contestația la executare, iar pe cale de consecință cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul M. C. prin Primar, criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia nr. 1397 din data de 21.08.2013 Tribunalul D. a admis recursul formulat de contestatorul M. C. PRIN PRIMAR, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a reținut următoarele:
Prematuritatea executarii silite constituie o excepție de fond absoluta care obligă instanța, în cazul admiterii sale, la respingerea cererii, fără să mai fie posibilă discutarea fondului pe de o parte.
Pe de alta parte, omisiunea de a pune o excepție în dezbaterea contradictorie a părților și apoi de a o soluționa motivat, echivalează cu încălcarea de către instanță a dreptului părților la apărare fiindcă, procedând astfel, le-a privat deopotrivă de posibilitatea de a o susține și, respectiv de a o combate, pe de alta.
În egală măsură, nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată.
Tribunalul, prin soluționarea recursului, nu se poate pronunța direct și pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra acestei exceptii, deoarece ar priva ambele părți de calea legală de atac și nu ar asigura, mai cu seamă părții nemulțumite de dezlegarea dată, garanțiile unui proces echitabil.
Asa fiind, Tribunalul constata ca nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care temeinicia solutiei recurate.
In consecinta, s-a admis recursul, s-a casat sentinta recurată si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Cu ocazia rejudecarii, instanța de control judiciar a dispus că prima instanta se va pronunta cu privire la toate capetele de cerere, exceptiile si apararile invocate de parti, va administra orice alte probe necesare dezlegarii pricinii, urmând sa pronunte o hotarâre prin prisma dispozitiilor legale incidente.
Cauza a fost înregistrată la data de 12.09.2013 sub nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Prin sentința civilă nr. 2763 din 17.11.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._/63/2011, a fost obligat pârâtul municipiul C. prin Primar să plătească intimatei creditoare M. Z. stimulentele prevăzute de art. 227 alin.4 din OG 92/2003 pentru perioada octombrie 2008- februarie 2009, august 2009- decembrie 2010, actualizate de la data fiecărei scadențe lunare până la data plății efective, cu dobânda legală de la data nașterii creanței până la achitarea efectivă și de asemenea, să includă în salariile de bază ale reclamanților drepturile bănești prevăzute de art.14 din legea nr.285/2010 începând cu data de 01.01.2011.
Potrivit disp. art. 371 ind. 1 al. 1 și 2 C.P.CIV., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu, se aduce la îndeplinire de bună-voie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bună-voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Întrucât debitorul nu s-a conformat titlului executoriu, creditorul a solicitat executarea silită a titlului executoriu menționat formându-se dosar de executare nr. 91/E/2012 al B. M. D., în cadrul căruia a fost emisă somatia din 29.11.2012, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către expert B. M., cu un onorariu de 3685, conform decontului justificativ și s-a întocmit procesul verbal privind cheltuielile de executare de 5300,30 lei.
Prin prezenta contestație, se solicită anularea executării silite însăși, începute în dosarul nr. 91/E/212 al B. M. D..
In ceea ce priveste prematuritatea executarii silite, nefiind respectat termenul de 6 luni prevazut de art. 2 din OG 22/2002, asa cum sutine intimata, instanta constata ca excepția este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, deoarece s-a emis somația prevăzută de lege, de la data emiterii acesteia curgând termenul de 6 luni.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește anularea executării însăși, instanța o va admite, având în vedere incidența prevederilor OUG nr. 71/2009 care stabilește că sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar urmează a fi plătite conform acestui act normativ, iar executarea silită era suspendată de drept.
În acest context, la data emiterii somației creditorului îi era interzis prin lege să efectueze acte de executare cu privire la sumele de bani ce reprezentau drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului bugetar.
În soluționarea cauzei, instanța apreciază că dispozițiile OUG nr. 71/2009 așa cum a fost modificată și completată, sunt aplicabile, aceste dispoziții legale nefiind în conflict cu prevederile Convenției Europene pentru Drepturile Omului, așa cum a reținut Curtea EDO în Cauza D. și alții contra României.
Astfel, Curtea a statuat că începând cu 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și financiar, autoritățile naționale fiind mai în măsură, spre deosebire de judecătorul internațional, să determine ceea ce este de « utilitate publică », astfel că a apreciat măsurile de eșalonare a plății creditelor înscrise în titlurile executorii și care erau de natură salarială,că urmăreau un scop de utilitate publică.
Pentru a determina dacă respectivele măsuri erau proporționale scopului urmărit - stabilirea unui echilibru bugetar evitând înrăutățirea situației sociale -, Curtea a apreciat că trebuie verificat dacă, în speță, felul în care au fost tratați reclamanții a permis menținerea unui echilibru între interesele în cauză.
50. Curtea a reținut că reclamanții aveau drepturi ferme și intangibile în temeiul hotărârilor judecătorești definitive, și că, chiar dacă mecanismul eșalonării stabilit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dovedind diligență în executarea hotărârilor judecătorești.
A mai reținut Curtea că, ținând cont că o parte semnificativă a creanțelor datorate reclamanților deja le-a fost plătită acestora, Curtea nu poate considera că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată.
În orice caz, văzând ansamblul tuturor elementelor de mai sus și a contextului particular al prezentei cauze, Curtea a considerat că eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă.
În speța dedusă judecății, este vorba de cheltuieli salariale în natură, ce fac obiectul OUG 71/2009, urmând a se executa eșalonat, după o procedură prevăzută expres, prevederile OUG nr.71/2009 cu modificările și completările ulterioare fiind constituționale, Curtea Constituțională a României pronunțându-se în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate. De asemenea, prevederile OUG 71/2009 cu modificările și completările ulterioare sunt în concordanță și cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public, iar măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății, așa cum s-a precizat anterior, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind obligatorie pentru instanțele naționale.
Pe cale de consecință, instanța va anula și expertiza contabilă și procesul verbal de cheltuieli de executare, având în vedere anularea executării însăși.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGIi
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare, formulată de contestatoarea M. C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., ., nr. 7, jud D., în contradictoriu cu intimata M. Z., domiciliată în C., .. G6, ..
Dispune anularea executării silite începute în dosarul de executare nr.91/E/2012 al B. M. D. și a tuturor formelor de executare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 06.11.2013.
Președinte, C.-M. R. | ||
Grefier, A. B. |
C.R. 02 Decembrie 2013
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
