Anulare act. Sentința nr. 7762/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7762/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 30160/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7762/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte: E. S.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. I. R. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâții R. G. domiciliat în C., ., județul D. și F. H. A. TINEL domiciliat în C., ., ., județul D., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta M. I. R. prin av. F., pârâtul R. G. personal și asistat de av. I. și pârâtul F. H. A. Tinel prin av. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta M. I. R. prin av. F. depune precizare la acțiune pe care o comunică și pârâților R. G. prin av I. și F. H. Tinel prin av. M..

Instanța, din oficiu, pune în discuție calificarea obiectului cererii respectiv felul nulităților invocate de către reclamanta M. I. R..

Având cuvântul, reclamanta M. I. R. prin av. F. învederează că este vorba de o nulitate absolută întrucât cererea nu a fost făcută de nicio parte contractantă și relativă pt că părțile nu au fost citate.

Pârâtul R. G. prin av. I. arată că față de procedura de citare este vorba de o nulitate relativă.

Având cuvântul, pârâtul F. H. A. Tinel prin av. M. învederează de asemenea că este vorba de o nulitate relativă.

În temeiul art. 82 Cod procedură civilă, instanța califică obiectul cererii ca fiind nulitate relativă a încheierii de rectificare nr. 2135/2012 la contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 771/1998 la BNP C. T..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta M. I. R. prin av. F. solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată, să se dispună anularea încheierii de rectificare nr. 2135/2012 la contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 771/1998 de către BNP C. T. întrucât cererea s-a făcut de către o terță persoană și nu de o parte contractantă iar părțile nu au fost citate și nu s-au respectat dispozițiile art. 54 din Legea 36/1995.

Mai solicită reclamanta M. I. R. prin av. F. rectificarea cărții funciare în baza art. 907 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă în sensul radierii mențiunii privind înscrierea încheierii de carte funciară.

Având cuvântul, pârâtul R. G. prin av. I. arată că înțelege să mențină concluziile de la termenul anterior de judecată învederând în continuare că dispozițiile aplicabile în materie sunt date de art. 53 din Legea 36/1995 nefiind vorba de o modificare a obiectului contractului.

De asemenea, mai solicită pârâtul R. G. prin av. I. respingerea capătului de cerere cu privire la radierea mențiunii privind înscrierea încheierii de carte funciară arătând că nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.

Pârâtul F. H. A. Tinel prin av. M. învederează aceleași concluzii ca și pârâtul R. G..

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.11.2012 sub nr._ reclamanta Mandoiu I. R. a chemat în judecată pârâții R. G. și F. H. A. Tinel solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a încheierii de rectificare nr.2135/19.07.2012 la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.771/1998 la BNP C. T. precum și rectificarea CF_ UAT C. în sensul radierii înscrierii dreptului de folosință asupra terenului pe durata existenței construcțiilor, în favoarea lui R. G..

În motivare a arătat că la data de 10.07.1998 a achiziționat de la pârâtul F. H. A. Tinel suprafața de 168 mp teren situat în craiova, ., jud. D., fiind încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.771/1998 la BNP C. T..

La data de 09.10.2012 a primit de la OCPI D. o comunicare prin care i s-a adus la cunoștință faptul că a fost emisă încheierea_ prin care s-a dispus înscrierea în CF_ a mun. C. a dreptului de folosință asupra terenului pe durata existenței construcțiilor, în favoarea pârâtului R. G..

Reclamanta a mai arătat că a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii_ și a efectuat demersuri în vederea obținerii încheierii de rectificare, intrând în posesia unei copii legalizate a acesteia la data de 16.10.2012.

Din cuprinsul acesteia rezultă faptul că pârâtul R. G. a formulat cererea de rectificare, notarul public reținând că pe terenul mentionat se află 2 construcții proprietatea pârâtului, dobândite în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.772/1998 la BNP C. T..

În susținerea cauzei de nulitate invocate, reclamanta a făcut referire la prevederile art.54 din Legea 36/1995, arătând că rectificarea s-a făcut fără citarea părților, la cererea unei persoane care nu era parte în contractul de vânzare cumpărare rectificat.

De asemenea a menționat că acel contract n ucontinea erori materiale sau omisiuni vădite, ci prin rectificare s-a instituit un drept de folosință în favoarea unui tert la contract.

Ca o consecință a anulării încheierii, a solicitat și rectifcarea cărții funciare_ UAT C. în sensul radierii dreptului de folosință.

În drept a invocat prevederile art.54 din Legea 36/1995 și 907 N. Cod Civil.

În dovedire, a depus în copie la dosarul cauzei: încheierea_/04.10.2012 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară C., contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.771/1998, încheiere de rectificare 2135/19.07.2012.

Ca urmare a solicitării instanței, OCPI D. a înaintat la dosarul cauzei actele care au stat la baza încheierii_/14.09.2012 iar BNP C. C. T. a înaintat la dosar actele care au stat la baza încheierii de rectficare.

La data de 15.02.2013, pârâtul R. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În apărare a arătat că în cursul anului 1998 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare 771/10.07.1998 cu privire la suprafața de 168 mp teren. La aceeași dată între cei doi pârâți a intervenit convenția autentificată sub nr.772 prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra celor două construcții aflate pe terenul ce făcea obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.771.

A mai arătat că în anul 1998 legislația română nu permitea cetățenilor străini să achiziționeze terenuri în România, astfel că a convenit cu reclamanta să încheie actele mentionate.

În anul 2006, ca urmare a modificărilor legislative, între reclamantă și pârât a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6099/2006având ca obiect suprafața de teren pe care se află edificată una dintre construcții.

Pârâtul a mai arătat că relațiile de prietenie cu reclamanta s-au deteriorat iar în anul 2012 s-a adresat OCPI pentru întocmirea documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate pentru terenul si construcțiile care îi apartineau, care însă l-a îndrumat să se adreseze biroului notarial.

Pârâtul a mai arătat că nu există motive de nuliatate absoluta a încheierii, procedura fiind respectată integral. De asemenea, legea prevede acordul prezumat al părților în ipoteza în care, fiind legal citate, nu ți-au manifestat opoziția.

Totodată pârâtul a arătat că nu este vorba despre o modificare a obiectului convenției.

A precizat că reclamanta a uzat de dreptul de a contesta încheierea_/2012, însă aceasta nu a mai fost atacată și în fața instanței de judecată.

La termenul de față reclamanta a precizat cererea cu privire la motivul de nulitate invocat, arătând că în speță este vorba despre un motiv de nulitate relativa a încheierii de rectificare.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.771 /10.07.1998 încheiat între reclamantă și pârâtul F. H. A. Tinel, reclamanta a dobândit în proprietate suprafața de 168 mp situată în C., ., jud. D..

Prin încheierea de rectificare 2135/19.07.2012 emisă de BNP C. C. T. s-a dispus rectificarea contractului sus menționat în sensul că la alin.1 a fost efectuată mențiunea conform căreia pe terenul înstrăinat se află 2 construcții, proprietatea domnului R. G., construcții pentru care prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.772/1998 s-a constituit un drept de folosință pe durata existenței acestora.

Potrivit prevederilor art.54 din Legea 36/1995 (forma în vigoare la data emiterii încheierii de rectificare) "Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu-și manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului".

În acest sens, după cum rezultă din înscrisurile înaintate de BNP C. C. T. la dosarul cauzei, pârâtul R. G. a formulat o cerere de completare a omisiunii din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.771/1998, în sensul menționării dreptului de folosință în favoarea petentului asupra terenului situat în C., ., jud. D., pe durata existenței construcțiilor.

La rectificarea actului întocmit, BNP C. C. T. nu a dispus însă citarea părților, după cum rezultă din adresa nr.85/03.04.2012 (f.50) în care se arată că titularul dreptului de proprietate asupra terenului și titularul dreptului de proprietate asupra construcției erau concubini, rectificarea fiind în interesul amândurora.

Instanța retine ca rectificarea dispusa de notarul public prin încheierea a cărei nulitate a fost invocata nu se încadrează în noțiunea de eroare materiala sau omisiune in sensul art. 54 din Legea nr. 36/1995 întrucât mențiunile efectuate vizează stabilirea unui drept de folosință în favoarea unei terțe persoane.

Întrucât încheierea de rectificare a contractului de vânzare cumpărare menționat nu se circumscrie noțiunii de îndreptare eroare materiala sau completare omisiune, instanța retine ca aceasta este lovita de nulitate întrucât notarul public a făcut mențiuni cu privire la dreptul de folosință în favoarea pârâtului, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 36/1995 care prevede ca activitatea notariala asigura persoanelor fizice si juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase.

Față de motivele arătate, instanța urmează a admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și va dispune anularea încheierii de rectificare 2135/19.07.2012 întocmită de BNP C. C. T..

Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare în sensul radierii mențiunii privind dreptul de folosință al pârâtului, instanța arată că potrivit încheierii_/04.10.2012 a OCPI D., s-a dispus intabularea în cartea funciară_ UAT C. a dreptului de folosință asupra terenului pe durata existenței construcțiilor în favoarea lui R. G..

Potrivit art.908 alin.1 Noul Cod Civl, rectificarea unei intabulări se poate face daca înscrierea sau încheierea nu este valabilă, ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori emiterii lui. De asemenea, potrivit alin.4, acțiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost admisă acțiunea de fond, când este cazul.

Apărarea pârâtului R. G. în sensul că reclamanta nu a atacat în instanță încheierea de intabulare, nu are relevanță în cauză, întrucât procedura plângerii împotriva încheierii de intabulare, reglementată de Legea 7/1996, este distinctă de procedura radierii unei mențiuni din cartea funciara.

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și va dispune radierea din CF_ a mun. C. a mențiunii privind dreptul de folosință al pârâtului R. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta M. I. R. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâții R. G. domiciliat în C., ., județul D. și F. H. A. TINEL domiciliat în C., ., ., județul D..

Dispune anularea încheierii de rectificare 2135/19.07.2012 întocmită de BNP C. C. T..

Dispune radierea din CF_ a mun. C. a mențiunii privind dreptul de folosință al pârâtului R. G..

Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 17.05.2013.

PreședinteGrefier E. S. R. C. B.

Red. E.S

Tehnored. RCB/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 7762/2013. Judecătoria CRAIOVA