Plângere contravenţională. Sentința nr. 4178/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4178/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 16234/215/2012
DOSAR NR._/ 215/2012 -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR.4178
Sedința publică din: 15. 03 .2013
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: C. M.- judecător
GREFIER: L. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. B. împotriva intimatei CNADNR SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a raspuns partile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,constatindu-se ca s-a cerut judecarea cauzei si in lipsa,dupa care instanta admite cererea de repunere pe rol formulata de petent si repune cauza pe rol.
In conformitate cu art.159 ind. 1 alin 4 C.pr.cvi. modif. prin Legea 202/2010,instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri,conform cu art.21 alin 1 și art.126 alin 1 din Constituție art.1 pct. 1 C.pr.civ. și art.32 alin.2 din OG 2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat instanta constatind cauza in stare de judecata a retinut-o pentru solutionare pe fond.
I N S T A N T A
Prin plângerea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2012 petentul M. B. a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR SA ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea procesului -verbal de contravenție . nr._/12.06.2012 încheiat de intimată și sa se dispuna exonerarea sa de plata amenzii si de tariful de despagubire.
In motivarea plangerii a aratat că procesul-verbal este lovit de nulitate absoluta deoarece a fost intocmit cu incalcarea art.17 din OG 2/2001.Astfel acest text prevede obligativitatea ca in procesul-verbal sa se treaca o . date printre care si semnatura agentului constatator,aceasta nefigurind in procesul-verbal din cauza.
Astfel legea 455/2001 precizeaza ca inscrisul in forma electronica este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic ,nefacindu-se nici o mentiune cu privire la faptul ca aceste elemente ar complini cerintele prevazute de art.17 din OG 2/2001.
La dosar a depus: :originalul procesului -verbal contestat
Intimata a depus adresa emisa de BML insotita de copie certificat calificat si copie fotografie.
La termenul din 14.09.2012 s-a dispus suspendarea judecatii in baza art.242 alin.1 pct.2 c.p.civ.pentru lipsa partilor,formulindu-se de catre petent cerere de repunere pe rol la 29.01.2013 fixindu-se termen la 15.03.2013 cind s-a admis cererea de repunere pe rol si s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine în fapt următoarele:
Prin procesul- verbal . nr._/12.06.2012 incheiat de intimata petenta a fost sanctionata cu amenda in valoare de 250 lei si cu 28 euro in valoare de 124,92 lei pentru contraventia prev.de art.8 alin.1 din OG 15/1992 si sanctionata de art.8 alin.2 si 3 din OG 15/2002,retinindu-se in fapt ca la data de 21.05.2012 ora 12,36 pe DN 65 F km 5+100 m in C. vehiculul cu nr.de inmatriculare_ apartinind petentului a circulat fara rovineta valabila.
Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Verificand in procesul-verbal existenta elementelor obligatorii ale acestuia prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute, instanta a constatat ca lipseste semnatura agentului constatator, desi in cuprnisul procesului-verbal se mentioneaza ca actul au fost semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 si HG nr. 1259/2001.
Nici o dispozitie a Legii nr. 455/2001 si nici o alta lege speciala nu prevede posibilitatea atasarii semnaturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contraventii .
Potrivit art.4 pct 2 si 3 din legea 455/001 „inscris in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar ;semnatura electronica reprezinta date in forma electronica, care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare”.
Prin urmare semnatura electronica este reglementata in scopul de a fi atasata unui inscris in format electronic si nu unui suport de hirtie.
In ceea ce priveste tariful de despagubire se constata ca sunt aplicabile prevederile legii 144/2012 care la art,II prevede”Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza”
Aceasta lege a intrat in vigoare la 27.07.2012 ,procesul-verbal a fost incheiat la 12.06.2012 ,iar plingerea contraventionala a fost formulata la 27.06.2012, astfel ca amenda a fost aplicata si contestata in instanta pana la data intrarii in vigoare a legii ,deci tariful de despagubire se anuleaza .
F. de considerentele expuse instanta considera plingerea intemeiata urmind a o admite si a dispune anularea procesului-verbal si exonerarea petentului de plata amenzii si a tarifului de despagubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. B. cu domiciliul în C. ,..I84,., Jud.D. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA cu sediul in Bucuresti,sector 1,..38.
Anuleaza procesul-verbal . nr._/12.06.2012 incheiat de intimata si exonereaza petentul de plata amenzii si a tarifului de despagubire.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 15. 03 . 2013
Președinte,Grefier,
redCMdact CM 4 ex/15.04.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2144/2013.... → |
---|