Contestaţie la executare. Sentința nr. 5335/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5335/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 33978/215/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5335

Ședința publică de la 02 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. G. și pe intimata Administrația Finanțelor Publice C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se constata lipsa părților.

Nemaifiind cereri noi de formulat, sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art. 150 Cpciv, declară închise dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2012, sub nr._, contestatorul C. G. a formulat in contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice C. contestație la executare împotriva actelor de executare intocmite de intimat in cadrul dosarului de executare nr. 16/_ /_.

In motivarea cererii, contestatorul a arătat ca la data de 28.11.2012 intimata a emis titlul executoriu nr._ in care se menționează că ar avea de achitat suma de 2.702.648 lei. În titlul executoriu se menționează că suma ar fi reprezentată de "alte venituri – venit despăg. Plus răspunderi p.f. etc", fără a se detalia ce reprezintă aceste înscrieri și de unde izvorăsc ele.

A mai precizat in ceea ce privește natura obligației fiscale că nu realizează și nu a realizat venituri impozabile, nu este angajat și nici nu lucrează ca persoană fizică autorizată. Mai mult tilul executoriu este emis pe persoană fizică și este mult prea mare .

Pe cale de consecință se impune și anularea somației emise o dată cu titlul executoriu.

Contestatia la executare nu a fost motivată in drept.

In dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosarul cauzei copii ale urmatoarelor inscrisuri: titlul executoriu nr._ din 28.11.2012, somația nr. 16/_ /_ din 28.11.2012 și dovada de comunicare a acestora (filele 7-9).

La solicitarea instanței, contestatorul a achitat taxă judiciară de timbru in cuantum de 194 lei.

La data de 21.01.2013, prin Serviciul Registratura, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare.

In fapt, intimata a arătat că numitul C. G. a formulat contestație la executare impotriva titlului executoriu nr._ emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C..

Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea contestării titlului executoriu, raportta la prevederile art. 172 alin. 3 din Codul de proc. Fiscală: "Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Potrivit art. 141 alin. 2 "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".

Astfel, pentru a se putea introduce contestație la executare la titlu acesta trebuie să îndeplinească două condiții cumulativ: să nu fie o hotărâre dată de o instanță sau de un alt organ jurisdicțional, respectiv pentru contestarea lui să nu existe o altă procedură prevăzută de lege.

In cauză titlul executoriu care a sta la baza declanșării executării silite este reprezentat de decizia de impunere nr. 489/10.08.2012 și Decizia de atragere a răspunderii in solidar nr._/31.10.2012 pentru C. G., asociat unic, decizii care nu au fost contestate de către debitor potrivit legislației.

Pe fondul cauzei intimata a considerat că motivele de contestație la executare sunt neîntemeiate, decizia de impunere și titlul executoriu i-au fost comunicate contestatorului, iar actele de executare au fost întocmite în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

In drept au fost invocate prevederile art. 115-118 din Cod proc.civ.

In scop probatoriu au fost atașate in copie următoarele înscrisuri: situația analitică debite plăți solduri, aviz de ipotecă inițial, fișă de inscriere in cazierul fiscal, dovada de comunicare către contestator, somație nr._/20.11.2012, titlul executoriu nr._/20.11.2012, borderou de debitare, decizie privind angajarea răspunderii in solidar cu . a contribuabilului C. G. nr._ din 31.10.2012 și dovada de comunicare a acesteia către contestator.

Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanța retine următoarele:

Preliminat analizei fondului, instanța califică excepția inadmisibilității contestării titlului executoriu invocată de intimată prin întâmpinare ca fiind apărare de fond și va fi analizată in cele ce urmează.

Contestatorul C. G. a ales sa conteste in cauza titlul executoriu nr._ din 28.11.2012 comunicat la data de 28.11.2012.

In ceea ce privește respectarea de către contestator a termenului legal de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, conform art. 401 C., termen ce se calculează de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care il contesta, instanța apreciază ca acest termen a fost respectat de către contestator cu privire la actul de executare ce formează obiectul prezentei contestații, așa cu rezultă din dovada aflată la fila 18 in dosar.

In ceea ce privește titlul executoriu nr._ din data de 28.11.2012, instanța reține ca la baza acestuia s-a aflat decizie privind angajarea răspunderii in solidar cu . a contribuabilului C. G. nr._ din 31.10.2012, comunicată la data de 08.11.2012 (care reprezintă titlu de creanța fiscala in conformitate cu Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedura fiscala) prin care au fost individualizată in sarcina contestatorului suma de 2.702.678 lei de plată reprezentând TVA, impozit profit, venituri din alte surse și amenzi (filele 25-27).

Întrucât contestatorul nu si-a îndeplinit obligația de plata a acestor debite intimata a emis titlul fiscal nr._ din 28.11.2012.

Decizie privind angajarea răspunderii in solidar cu . a contribuabilului C. G. nr._ din 31.10.2012 emisa de organul administrativ fiscal, reprezintă un act administrativ fiscal si contestarea actului trebuie facuta în limita termenelor si a procedurii speciale prev. de art. 205 alin. 1, 206, 207 si 209 cod procedura fiscala, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, la organul emitent.

Potrivit disp. art. 218 alin.2 din OG nr 92/2003, cel nemulțumit de decizia pronunțata de organul administrativ jurisdicțional de soluționare a contestației, poate contesta la instanța de contencios administrativ competentă in condițiile legii.

Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune si contestatorul neefectuând contestația la decizia de impunere în termenul legal, aceasta echivalează practic cu neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii si în aceste condiții acțiunea formulata împotriva deciziei de impunere, este inadmisibila.

Din interpretarea per a contrario a disp. Art. 172 alin. 1 si 3 Cod proc.fisc, in acord cu jurisprudența obligatorie a ICCJ exprimata in cuprinsul deciziei de îndrumare nr. XIV/2007 instanța retine ca daca pentru contestarea titlului de creanta fiscala s-a reglementat accesul la o instanța judecătoreasca, pe calea contestației la titlul executoriu fiscal, adresata instanței de executare pot fi cerute numai lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului nu si aparari de fond cu privire la insasi validitatea creanței fiscale.

Ca urmare, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzista numai in măsura in care actul ce constituie titlu de creanța fiscala nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrative fiscal.

In speță, instanța retine ca in conformitate cu art. 205 Cod procedura fiscala, contestatorul avea posibilitatea de a formula contestație împotriva titlului de creanța fiscala reprezentat de decizia privind angajarea răspunderii in solidar cu . a contribuabilului C. G. nr._ din 31.10.2012 care a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._ din 28.11.2012.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că este neîntemeiată contestația la executare împotriva titlului executoriu nr._ din 28.11.2012,, urmând a fi respinsă contestația la executare.

Totodată, văzând prevederile art. 274 Cod proc.civ si faptul ca nu au fost formulate cereri, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația privind pe contestatorul C. G., domiciliat în Coșoveni, ., nr. 11, jud. D. și pe intimata Administrația Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică, azi 02.04.2013

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red. LDB

Teh. CCE/4ex/15.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5335/2013. Judecătoria CRAIOVA