Plângere contravenţională. Sentința nr. 6078/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6078/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 21718/215/2012

DOSAR NR._/ 215/2012 -plângere contravențională-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR.6078

Sedința publică din: 12. 04 .2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: C. M.- judecător

GREFIER: L. N.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul L. C. V. împotriva intimatei I. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică raspuns petentul,lipsind intimata si martorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care instanta revine asupra probei cu martora P. C. I. deoarece desi a fost legal citata si cu mandat de aducere nu s-a prezentat,precum si avind in vedere celelalte probe de la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat,exceptii de invocat si probe de administrat instanta constatind cauza in stare de judecata a acordat cuvintul pe fond.

Petentul a solicitat admiterea plingerii si exonerarea de plata amenzii.

I N S T A N T A

Prin plângerea inregistrata la aceasta instanta la data de 24.08.2012 petentul L. C. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. D. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului -verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 17.08.2012 si exonerarea sa de plata amenzii .

In motivarea plangerii a aratat că la 29.07.2012 ora 14,20 se afla la domiciliul sau din C.,.,iar la nr.4 ,la domiciliul numitei G. C. T. ,mai multe persoane tulburau linistea publica.

Le-a atras atentia sa pastreze linistea dar ele au inceput sa il injure si sa il jigneasca.Una dintre persoanele respective ,R. D. S. ,a iesit si s;a deplasat linga gardul locuintei sale ,proferind la adresa lui amenintari cu acte de violenta.Ca urmare a acestor fapte s-a deplasat la Sectia 4 Politie C. unde a depus plingeri impotriva persoanelor respective si anume impotriva lui R. D. pentru amenintare ,iar impotriva lui G. C. T. ,R. L. si M. D. pentru insulte.La aceste fapte s-a referit si la 17.08.2012 ora 20 cind un politist l-a audiat ,comunicindu-i ca si G. C. T. a depus plingere impotriva sa.Acel politist i-a prezentat declaratia mincinoasa a unei persoane M. D. care pretindea ca nu s-a aflat in acea zi la domiciliul lui G. C. T..Politistul a cautat sa inventeze o infractiune pentru a-l amenda.Pe 23.08.2012 ag.p C. A. a venit la domiciliul sau si i-a cerut sa semneze un proces-verbal,dar petentul a refuzat sa il primeasca si i-a cerut sa i-l trimita prin posta,refuzind sa il semneze ,iar dupa cca jumatate de ora l-a gasit la poarta locuintei sale aruncat pe jos .A mai mentionat ca procesul-verbal nu a fost completat in prezenta sa.

A mai aratat ca procesul-verbal este nelegal si netemeinic deoarece nu i-a fost comunicat pentru ce va fi sanctionat contraventional ,nici in baza caror legi ,procesul-verbal nefiind incheiat in prezenta sa ,nu i-a fost comunicat faptul ca poate avea obiectii deoarece nu a fost incheiat in fata sa iar cind i-a cerut politistului sa ii spuna pentru ce a fost sanctionat si valoarea amenzii a replicat ca o sa vada asta cind va semna.

Cererea nu a fost intemeiata in drept.

A depus inscrisuri la dosar :originalul procesului -verbal contestat ,copie citatie.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neântemeiată și să se constate că procesul – verbal de contravenție este încheiat cu respectarea conditiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.A mai arătat că starea de fapt consemnată in procesul-verbal nu poate fi inăturată de declaratia unui martor audiat la solicitarea petentului,instanta neputând da relevantă maximă unei astfel de probe inlăturând astfel constatările agentului de politie din procesul-verbal .Instanta trebuie să recunoască valoarea probatorie a procesului-verbal sub aspectul constatării de fapt având in vedere că este intocmit de un agent al statului aflat in exercitiul functiunii.Conform art.34 din OG 2 /2002 procesul-verbal face dovada deplină a stării de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară și beneficiază de prezumtia de legalitate si temeinicie.

A mai aratat ca nu detine material probator care sa stea la baza procesului-verbal.

S-a dispus efectuarea unei adrese cate intimat pentru a ne comunica daca numita G. C. T. mentionata in starea de fapt din procesul-verbal a formulat plingere impotriva petentului asa cum a sustinut acesta in actiune si daca s-au luat declaratii ca urmare a acestei plingeri precum si care este domiciliul acesteia.

La termenul acordat s-a dispus in temeiul art.164 c.p.civ.conexarea dosarului nr._/215/2012 la dosarul cauzei ,fiind doua plingeri contraventionale formulate de petent impotriva aceluiasi proces-verbal,si cum in acel dosar se afla declaratiile solicitate ,instanta a revenit asupra adresei dispuse.

In dovedirea plingerii petentul a aratat ca nu are probe de propus.

S-a admis de catre instanta proba cu martora din procesul-verbal P. C. I. solicitata de intimata prin intimpinare,la ultimul termen revenind asupra acestei probe deoarece desi martora a fost citata cu mandat de aducere nu s-a prezentat ,precum si fata de celelalte dovezi de la dosar.Deasemenea acestei martore i s-a aplicat si amenda judiciara pentru neprezentarea in vederea audierii.

Instanta a pus in discutie din oficiu si a admis proba cu martora G. C. T. ,fiind audiata ,declaratia la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de intimată la data de 17.08.2012 petentul a fost sancționat cu 300 lei amenda contraventionala pentru contraventia prev.de art.3 pct.1 si sanctionata de art.4 alin 1 lit.b din legea 61/1991 retinindu-se in fapt ca la 29.07.2012 ora 14 aflindu-se in curtea locuintei sale de pe . si iesind in . injurii si expresii jignitoare vecinei sale G. C. T.,care locuieste vis-a vis de natura sa ii lezeze onoarea si demnitatea.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificata în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de aceste texte de lege.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.

Declaratiile inaintate in copie de agentul constatator in dosarul conexat,luate in vederea efectuarii cercetarilor in baza plingerii penale formulate de petent impotriva numitului R. D. S. pentru infractiunea de amenintare ,dar si a plingerii formulate de numita G. C. T. impotriva petentului pentru faptul ca acesta i-a adresat injurii si cuvinte jignitoare ,ambele referindu-se la acelasi conflict ce a avut loc la 29.07.2012 ,in jurul orei 14 ,confirma starea de fapt retinuta in procesul-verbal de contraventie.

Dealtfel prin rezolutia din dosarul nr.6990/P/2009 al Parchetului de pe linga Judecatoria C. s-a confirmat propunerea organelor de urmarire penala de neincepere a urmaririi penale impotriva numitului R. D. pentru infractiunile de insulta si amenintare ,iar in ceea ce priveste plingerea numitei G. C. T. s-a aplicat petentului amenda contraventionala prin procesul-verbal contestat in cauza ,emitindu-se si un referat cu propunerea de clasare.

Astfel din declaratiile luate ca mijloace de proba de catre Politie rezulta ca la data de 29.07.2012 in jurul orei 14 la domiciliul numitei G. C. T. ,in curte,se aflau in vizita numitii R. D. S. si R. L. care luau masa impreuna cu petenta si mama acesteia G. E.,situatie cind petentul,care locuieste in apropiere ,le-a adresat acestora cuvinte jignitoare si injurii ,motivind ca acele persoane au tulburat ordinea si linistea publica,desi acest lucru nu era adevarat.Mai rezulta ca a fost intrebat de R. D. S. despre motivul acestei atitudini,dar nu si amenintat de acesta.

Aceeasi stare de fapt rezulta si din declaratia data la instanta de martora G. C. T.,aceasta mentionind ca de mai multi ani exista intre ea si petent o stare conflictuala ,nefiind prima data cind acesta procedeaza in acest mod ,aspect care rezulta si din unele declaratii luate de agentul constatator(S. V.,M. D.).

F. de cele expuse si cum nu a rezultat din probele administrate o stare de fapt contrara celei retinute in procesul-verbal ,instanta va respinge plingerea contraventionala ca nentemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. C. V. domiciliat in C.,.,jud.D. în contradictoriu cu intimatul I. D..

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica de la 12. 04 . 2013

Președinte,Grefier,

redCMdact CM 2 ex/20.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6078/2013. Judecătoria CRAIOVA