Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 31557/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier C.-E. C.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . SRL, împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 23.08.2013 de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. F., pentru petentă, intimatul fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 N.C.p.civ., instanța constată că potrivit art. 94 N.C.p.civ. și art. 32 din OG 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPCiv, raportat la obiectul și natura cauzei, precum și la natura și complexitatea probatoriului necesar soluționării fondului, instanța, după ascultarea părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la un termen de șase luni.
Avocat C. F. pentru petentă, depune la dosar împuternicire avocațială; arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.
Avocat C. F. pentru petentă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, pentru a dovedi că starea de fapt, reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, respectiv că societatea petentă are toate documentele în regulă, dar acestea nu se regăseau la sediul societății, ci se aflau în posesia celuilalt patron al societății, însă acesta a fost plecat din țară în acea perioadă.
Instanța pune în discuția reprezentantului petentului proba cu înscrisuri, solicitată de intimată.
Avocat C. F. pentru petentă, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri, solicitată de intimat.
Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.
Instanța, având în vedere starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție și teza probatorie indicată de petentă, respinge proba testimonială cu doi martori solicitată de petent, ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Avocat C. F. pentru petentă,arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. F. pentru petentă, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată; anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea petentului de la plata amenzii; arată că societatea are toate documentele în regulă, dar acestea nu se regăseau la sediul societății, ci se aflau în posesia celuilalt patron al societății, însă acesta a fost plecat din țară în acea perioadă; în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment; fără cheltuieli de judecată.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 24.09.2013 petenta . SRL in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.08.2013 și exonerarea de la plata amenzii in cuantum de_ lei, ca fiind nelegală și netemeinică.
In motivarea, petenta a arătat că la data de 31.07.2013, în jurul orelor 21,00 la punctul de lucru al S.C. Y. C. 86 S.R.L. situat în C., . prezentat un inspector din cadrul I. D., care după ce s-a legitimat, a efectuat un control de rutină, a discutat cu doi angajați ai societății, după care a lăsat o invitație pentru ca un reprezentant al firmei să se prezinte cu o . documente la sediul I. D., pentru definitivarea controlului.
Ulterior, la data de 13.08.2013, reprezentantul legal al firmei, administrator P. M. s-a prezentat la sediul I. D., depunând o cerere prin care făcea cunoscut organului constatator că actele solicitate se află la colaboratorul firmei - cel care s-a ocupat cu întocmirea și avizarea actelor în cauză.
Acesta le-a comunicat telefonic că este plecat din localitate, dar le-a promis că se întoarce până la data de 20.08.2013. Deoarece colaboratorul sociatății - deși i-a pus în vedere să aducă actele nu a contactat-o, nu le-a putut prezenta în timp util la I..
În consecință, la data de 09.09.2013, petenta a găsit afișat la sediul subscrisei procesul verbal . nr._ din data de 23.08.2013, aflând din conținutul acestuia că a fost pe nedrept sancționată cu amendă în sumă de 10.000 lei. Consideră procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.08.2013, ca fiind nelegal întocmit și vădit netemeinic, reținînd o situație de fapt fundamental diferită de realitate.
A mai arătat petenta că textul de lege indicat - respectiv art. 23 din Legea 108/1999, așa cum a rămas după modificările aduse prin Legea 51/2012, nu are nici-o normă la alin. 1 lit. c. existând numai art. 23. Potrivit disp. art. 24 alin. 11 din Constituția României: „11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată". Jurisprudența CEDO este constantă în a aplica această norma și in materia răspunderii contravenționale. În acest sens, consideră petenta că intimata I.T.M. D. avea obligația de a stabili în mod indubitabil existența faptei contravenționale, intenția sociatății de a săvârși contravenția sancționată, precum și faptul că petenta a acționat cu vinovăție pentru că nu există nici-o dovadă în acest sens.
Pentru susținerea celor arătate, petenta a precizat că va anexa plângerii contravenționale în copie xerox procesele verbale de predare-primire a documentațiilor, contractele de muncă legal întocmite și înregistrate în REVISAL - documente solicitate de organul de control în posesia cărora a intrat între timp, precum și p.v. de control nr._/13.08.2013 întocmit de către inspectorul de muncă G. M. la sediul subscrisei, din care rezultă că firma își desfășoară activitatea în condiții de legalitate.
În concluzie, față de motivele invocate, solicită admiterea plângerii așa cum am formulată, să se constate completa nerealitate și evidenta netemeinicie a concluziilor inserate în actul contestat, iar în consecință să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.08.2013, întocmit de agentul constatator P. D. din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. și a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv anularea amenzii contravenționale sumă de 10.000 lei ca fiind nelegală și neântemeiată.
Petenta a solicitat incuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori, fără a se indica numele și adresa acestora.
In drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe disp. art. 24 alin. 11 din onstituția României, disp. art. 5 alin. 2. lit. a și art. 7 alin. 3 rap. la disp. art. 16, 17 art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
Solicităm judecarea cauzei chiar și în lipsă, conf. disp. art. 411 c. pr. civ..
În probațiune a depus in copie: procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.08.2013 in original; procesul verbal de control . nr._/13.08.2013; procesul verbal de predare a documentelor; procesul verbal de afișare a procesului verbal de constatare atacat cu prezenta, din data de 09.09.2013.
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru in cuantum de 20 lei.
Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. a depus la data de 29.10.2013 întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr. 108/1999 rePublicata, cu respectarea O.G. nr. 2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor.
Faptă pentru care societatea a fost amendată contravențional constă in nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate in locațile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de munca ,in termenul stabilit de aceștia ,documentele si informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor. După cum puteți constata la data de 31.07.2013 ora 21:10 s-a efectuat un control la punctul de lucru ca urmare a campaniei naționale si a fost lăsata o înștiințare . nr._ primita si semnata de către D. A. F. persoana ce era prezentă in locația respectiva, iar potrivit acestui document conducerea societății era obligata sa se prezinte la data de 01.08.2013 ora 8:30 cu o . documente enumerate in cuprinsul acestei ÎNȘTIINȚĂRI. Angajatorul nu s-a prezentat încat inspectorul de munca a somat din nou unitatea in vederea prezentării cu documentele solicitate prin ÎNȘTIINȚAREA . nr._ din data de 02.08.2013 ora 10:45 act primit de către C. C. persoana care a semnat pentru primirea acestui document. Potrivit acestei înștiințări conducerea unității trebuia sa se prezinte la data de 05.08.2013 ora 9:00 cu o . documente menționate in cuprinsul acestei a doua înștiințări incat agetnul constatator a emis a treia înștiințare . nr._. Aceasta înștiințarea a fost lăsata persoanei P. M. in calitate de administrator al unității prin care conducerea unității era somata sa se prezinte in data de 13.08.2013 ora 9:00 la sediul I.T.M. D. cu o . documente.
Angajatorul nu s-a prezentat cu documentele solicitate in cele trei instiintare nici pana la data de 23.08.2013 data intocmirii actului sancționator, in condițiile in care din partea unității nu a venit nici o persoana care sa pună la dispoziția inspectorului de munca documentele solicitate.
Actul sancționator a fost intocmit in mod corect reliefând neîndeplinirea unei obligații legale de către societatea petenta, iar neîndeplinirea acestei obligații prevăzuta clar de către o dispoziție legala aflata in vigoare din anul 1999 nu face altceva decât sa încurajeze ca si pe viitor intimata sa nu-si respecte obligațiile prevăzute de legislația in vigoare respectiv Legea nr. 108/1999 si sa impiedice astfel exercitarea controalelor efectuate de către un organ al statului in vederea verificării legalității desfășurării activității. Obligația fiecărei persoane juridice de a se prezenta cu actele solicitate de catre un organ al statului in vederea verificării legalității activitatatii desfășurate corespund art. 4l din Constituție :se garantează dreptul la munca si protecție sociala, salariații au dreptul la masuri de protecție care privesc securitatea si sănătatea in munca.
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
In scop probator a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.08.2013, dovada comunicării procesului verbal către petentă, inștiințarea . nr._, inștiințarea . nr._, inștiințarea . nr._.
La data de 12.11.2013 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să se respingă apărările formulate de intimate.
La acest termen de judecată, apreciind asupra admisibilității probelor propuse și a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 rap. La art. 255 alin. 1 N Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, instanța reține:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.08.2013 de către intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D., petenta . SRL a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, cu o amendă în cuantum de_ lei, reținându-se că în ziua de 31.07.2013 s-a efectuat un control inopinat in loc. C., . orelor 21.00, s-au verificat două puncte de lucru, situate in . și 35 aparținând petentei și intrucât administratorul P. M. nu era de față s-a lăsat o înștiințare . nr._/31.07.2013 d-nului D. A. F., bucătar, prin care se solicită conducerii o . documente care trebuie prezentate la sediul I. D. in data de 01.08.2013, ora 8.30 in vederea verificării și întocmirii actului de control. Conducerea firmei nu s-a prezentat in data de 01.08.2013 la sediul I. cu documentele solicitate, drept pentru care a fost lăsată o nouă invitație prin înștiințarea nr._/02.08.2013 pentru data de 05.08.2013, ora 9.00. În data de 05.08.2013 s-a prezentat la sediul I. D. d-na P. M. fără documentele solicitate justificând că documentele sunt la contabila firmei și acesta este in concediu. I s-a inmânat o altă înștiințare prin care i s-a pus in vedere să se prezinte la sediul I. in data de 13.08.2013, in nu s-a prezentat nimeni cu documentele.
Instanța mai retine, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petenta fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, constând in „nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate in locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, in termneul stabilit de aceștia, documentele și informațiile solicitate, necesare controlului sau cercetării evenimentelor”.
De asemenea s-a aplicat o amendă în cuantumul legal prevăzută de art. 23 din aceeași lege.
Procesul verbal nu a fost semnat de către petentă, făcându-se mențiunea „contravenientul nu este de față”.
De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Instanța reține că, în ceea ce privește legalitateaprocesului-verbal, petenta nu a invocat un nici un motiv de nelegalitate, dar verificând din oficiu acest aspect, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situație de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezunțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotîrârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 108/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii au drept scop reglementarea și asigurarea exercitării controlului aplicării prevederilor legale in domeniile de competență, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de indeplinit, și respectarea dreptului la apărare al perosanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
Deși, prin plângerea formulată petenta a arătat faptul că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, instanța nu poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.
Susținerile petentei in sensul că nu s-au putut prezenta documentele solicitate inspectorilor I. D. intrucât acestea se aflau in posesia colaboratorului care era plecat din localitate nu poate fi reținută de instanță pentru a nu se reține săvârșirea de către petentă a contravenției.
Mai mult in cuprinsul plângerii petenta a precizat că documentele se aflau la colaborator care era plecat din localitate, iar in cuprinsul procesului verbal s-a consemnat, in baza declarației administratorului P. M., că se aflau la contabilă care era in concediu. Or in aceste condiții instanța reține că declarațiile contradictorii ale petentei sunt de natură a intări convingerea că a existat o rea voință pentru a fi prezentate, poate și in considerarea faptului că acestea nu erau in regulă.
Se reține de asemenea că i s-au acordat societății petente trei termene de către intimată pentru prezentarea documentelor solicitate la sediul I. D., timp in care se puteau efectua demersuri pentru ca administratorul să intre in posesia acestora și nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că persoana – colaborator ar fi fost plecată din localitate sau ar fi fost in concediu.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de dispozițiile art. 23 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii.
Instanța consideră însă că sanctiunea aplicată nu este corect individualizată, așa cum impun dispozițiile art. 5 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor și anume ca sancțiunea aplicată să fie proporțională cu gravitatea faptei, un element definitoriu al acesteia fiind nu numai pericolul social generic, ci și cel concret al faptei săvârșite.
Pentru aprecierea în concret a acesteia, legiuitorul a prevăzut și criteriile de individualizare a sancțiunii prin dispozițiile art 21, alin. 3 ale aceluiași act normativ, care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel încât sanctiunea aplicată să își atingă scopul preventiv-educativ,urmărit de legiuitor.
Totuși, instanța apreciază că se impune reducerea sancțiunii amenzii contravenționale de la suma de_ lei, la minimul prevăzut de textul de lege sancționator, respectiv 5000 lei.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 34 alin.1 și art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită in parte plângerea contravențională introdusă de petenta . SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 23.08.2013, urmând a dispune reducerea sancțiunii amenzii de la suma de_ lei la suma de 5000 lei și menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în C., .. 20, ., ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă D., cu sediul în C., .. 51, jud. D..
Modifică procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.08.2013 întocmit de intimat și reduce sancțiunea amenzii de la sume de 10.000 lei la sume de 5000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul D. -Secția C., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2012.
Președinte Grefier
L. D. B. C. E. C.
Red. LDB
Teh.CCE/4ex/18.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6523/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 9/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|