Pretenţii. Sentința nr. 6216/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6216/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 3187/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentinta civila nr 6216
Ședința publică de la 08.04 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.- Vicepresedinte Judecatorie
Grefier V. G.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă avînd ca obiect pretentii, formulata de reclamanta R. C. in contradictoriu cu pârâta P. G..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica de la 08.04.2013, consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 15.04.2013, cand,în aceeași compunere, a hotarat urmatoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 31.01.2013,s-a înregistrat pe rolul instanței sub nr._ ,acțiunea formulată de reclamanta R.A.A.D.P.F.L. C.,care a chemat în judecată pe pârâta P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 1521 lei reprezentând contravaloare chirie aferentă perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2012, precum și penalități de întârziere calculate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr. 405/19.11.2007, în baza Legii 114/1996 și OUG 40/1999, având ca obiect folosința spațiului cu destinație de locuință, situat în C., .. 19 (fost nr. 53), chiria lunară fiind stabilită la suma de 136,29 lei + TVA, urmând a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație, contractul fiind valabil până la data de 19.06.2014.
Reclamanta menționează că pîrîta nu a achitat chiria aferentă perioadei ianuarie 2012 – septembrie 2012, în valoare totală de 1521 lei + penalități de întârziere, calculate conform art. 6 din contractul nr. 405/2007.
Cu adresa nr._/22.10.2012 pârâta a fost somată, dar aceasta nu a achitat nici până în prezent debitul restant.
În drept, a invocat dispozițiile Legii 114/1996, OUG 40/1999, OUG 44/1999, contractul nr. 405/2007, V.C.CIV.
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: somație, modul de calcul al debitului restant, proces-verbal de conciliere directă, liste de plată, contractul nr. 405/2007, fișa de calcul, proces-verbal de predare-primire a locuinței, act adițional la contractul nr. 405/2007, delegație.
A timbrat cererea cu 133 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Potrivitcontractului nr. 405/19.11.2007,încheiat între părți, reclamanta a închiriat pîrîtei spațiul cu destinație de locuință, situat în C., .. 19 (fost nr. 53), chiria lunară fiind stabilită la suma de 136,29 lei + TVA, această sumăn urmînd a fi reactualizată în funcție de indicele de inflație, contractul fiind valabil până la data de 19.06.2014.
Reclamanta a susținut că pîrîta nu a achitat chiria aferentă perioadei ianuarie 2012-septembrie 2012,depunînd la dosar modul de calcul al acesteia,iar pîrîta,deși citată la interogatoriu,nu s-a prezentat și nici nu a făcut vreo dovadă referitoare la îndeplinirea obligației dfe plată a chiriei,deși potrivit dispozițiilor contractuale,această chirie trebuia achitată lunar.
În aceste condiții,coroborînd probele administrate de reclamantă cu prezumția instituită de dispozițiile art.225 cpc,instanța va constata întemeiate pretențiile reclamantei referitoare la plata de către pîrîtă a chiriei,dar și în ce privește penalitățile de 0,5% pe zi de întîrziere,pentru debitul restant,pînă la achitarea efectivă,avînd în vedere că art.6 din contractul încheiat de părți,conține o asemenea clauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta R. C., cu sediul in C., ., judetul D., in contradictoriu cu pârâta P. G., domiciliata in C., ..19, judetul D..
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1521 lei reprezentand chirie restanta aferenta perioadei ianuarie 2012- septembrie 2012 ,precum si la plata penalitatilor de intarziere aferente acestei sume in cuantum de 0,5% pe zi intarziere, calculate potrivit art 6 din contractul nr 405/19 11 2007 incheiat de parti.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2013
PresedinteGrefier
M. MihaiVirginia G.
Red.MM
Tehnored.VG
4ex/28.06.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5335/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6233/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|