Contestaţie la executare. Sentința nr. 9011/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9011/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 17217/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9011
Ședința publică din data de 07 iunie 2013
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș.-C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenții B. EXECUTĂRI CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI C. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D.- POLIȚIA TF C. și intimatul M. S., având ca obiect alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
În temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 C.proc.civ., încuviințează în cauză proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
La data de 22. 05.2013 B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a sesizat instanța pentru a constata intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului M. S. prin sentința civilă nr. 2375/10 20 2010 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
S-a arătat că la data de 29 06 2010 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunități nr. 334/2010, privind pe intimatul M. S., iar din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul M. S. nu a executat sancțiunea de 150 ore de muncă în folosul comunității, trecând un termen de 2 ani de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În drept, au fost invocate prevederile art. 21 indice 1 alin. 1 din OG nr. 55/2002 completată prin Legea nr. 42/02.03.2007.
A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2375/10 02 2010.
In cauză, s-a dispus efectuarea adresei către Primăria Municipiului Băilești pentru a comunica instanței dacă a fost pus in executare mandatul privind prestarea unei munci in folosul comunității nr. 334/2010, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._/ 06.06.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că intimatul M. S. nu a făcut dovada executării sancțiunii contravenționale constând în obligația de a presta o activitate în folosul comunității în cuantum de 150 ore, astfel cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 2375 din 10.02.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG nr. 55/2002, s-a împlinit termenul de prescripție de doi ani privind executarea acestei sancțiuni contravenționale.
Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și va constata prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 2375 din 10.02.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 334/29.06.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenții B. EXECUTĂRI CIVILE DIN C. JUDECĂTORIEI C. și INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI D.- POLIȚIA TF C., cu sediul în C., ., județul D. și intimatul M. S., cu domiciliul în Băilești, ., județul D..
Constată prescrisă executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității dispusă față de intimat prin sentința civilă nr. 2375 din 10.02.2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 334/29.06.2010.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș.-C.
Red.Dact.C.A.
5 ex. 08.07.2013
3 ex. .>
← Partaj judiciar. Sentința nr. 4786/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013.... → |
---|