Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 20975/215/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la data de 08 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cererii privind pe contestator R. L. și pe intimat .- SUCURSALA C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 04.09.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 alin 1 pct 2 Cod procedură civilă și potrivit referatului întocmit de arhiva instanței la data de 20.09.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu J. sub nr. _ , la data de 16.08.2012 contestatorul R. L. a chemat în judecată pe intimatul .- SUCURSALA C. și a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 109/2012 B. M. D., solicitând anularea actelor de executare.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 04.09.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că, de la data suspendării judecării cererii de chemare în judecată, această cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, fără a se mai îndeplini vreun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată din oficiu, perimarea de drept a cererii de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul R. L. cu domiciliul în C., .. C7, ., județul D. în contradictoriu cu intimatul .- SUCURSALA C. cu sediul în C., .. 1.3.5, județul D..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
C. M. B. S. A. G.
Red.jud. C.M.B
Tehnored. gref. S.A.G.
11.10.2013, 2 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2584/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... → |
---|