Contestaţie la executare. Sentința nr. 9089/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9089/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6900/215/2013

- contestație la executare -

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9089

Ședința publică de la 11 iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran - Judecător

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul D. I. și pe intimații PRIMĂRIA C. CĂLĂRAȘI și Ț. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la amânări fără discuție la solicitarea mandatarului intimatului Ț. M. a răspuns mandatar Ț. V. pentru intimatul Ț. M., lipsă fiind contestatorul și intimatul Primăria C. Călărași.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 05.06.2013 contestatorul a depus o cerere de amânare a cauzei pentru a-și angaja apărător, după care:

Mandatar pentru intimatul Ț. M. arată că se opune cererii de amânare formulată de contestator.

Instanța lasă cauza la ordine pentru discutarea cererii de amânare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la ordine a răspuns mandatar Ț. V. pentru intimatul Ț. M., lipsă fiind contestatorul și intimatul Primăria C. Călărași.

La interpelarea instanței mandatar pentru intimatul Ț. M. arată că se opune cererii de amânare a cauzei formulată de contestator.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de contestator, având în vedere faptul că acesta a mai beneficiat de amânarea cauzei în temeiul art. 156 cod procedură civilă și nu se poate dispune amânarea pentru lipsă de apărare decât o singură dată, pentru motive temeinic justificate pe care contestatorul nu le-a invocat sau dovedit.

Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimata Primăria comunei Călărași.

Mandatar pentru intimatul Ț. M. solicită să se respingă acțiunea.

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității contestației la executare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă promovată la această instanță și înregistrată cu nr. _ contestatorul D. I. a chemat în judecată pe intimații PRIMĂRIA C. CĂLĂRAȘI și Ț. M. și a contestat cele două înștiințări de plată nr. 483/04.02.2013 eliberate pe numele său și a mamei sale deoarece la data de 05.06.2011 eliberate de Primăria C. Călărași prin care a fost obligat la plata sumei de 4424 lei.

În motivare arată că prin sentința civilă nr. 1696/06.02.2002 prin ieșirea din indiviziune i s-a atribuit lotul nr. 1 din casa de locuit din comuna Călărași, . și mamei sale lotul nr. 2 din imobilul respectiv, situat tot la aceeași adresă. Imediat după sentința civilă mama sa s-a mutat în satul Sărata, județul D. la familia Ț. M. până în data de 05.06.2011 când a decedat iar datoriile existente la primăria comunei Călărași ii revin lui, lucru ce nu i se pare corect întrucât numai din anul 2007-2011j defuncta sa mamă a ridicat suma de_,88 lei, bani ce i-a data familiei Ț. M., a mai primit două pensii de stat și de la CAP și din anul 2002 până în anul 2007 a luat subvenții de la stat. Arată contestatorul că Primăria C. Călărași i-a impus greșit dublul la taxe, atât în înștiințarea de plată nr. 483/04.02.2013 cât și înștiințarea de plată 483/04.03.2013, deși este o singură casă.

În dovedire s-a depus: înștiințare de plată nr. 483/04.02.2013 pe numele D. I., înștiințare de plată nr. 483/04.02.2013 pe numele D. P., sentința civilă nr. 1696/06.02.2012, certificat de deces D. P., adresă nr. 1562 emisă de Consiliul Local Călărași în 18.04.2005, adresă emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din data de 29.10.2012, întâmpinare și cerere reconvențională în dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C..

La data de 01.04.2013 intimatul Primăria C. Călărași a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., raportat la obiectul acțiunii, respectiv anularea înștiințării de plată nr. 483/04.02.2013 și excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește natura actului atacat, dat fiind ca înștiințarea de plată nu constituie un act administrativ fiscal, fiind doar o corespondență administrativă prin care se aduce la cunoștință contribuabilului obligația fiscală. Prin acest act nu s-au creat, modificat sau stins raporturi fiscale între organul fiscal și contribuabil, astfel că înștiințarea de plată nu se încadrează în categoria titlurilor de creanță așa cum sunt acestea enumerate în art. 110 cod procedură fiscală, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Călărași. Arată că în urma ieșirii din indiviziune s-au creat două roluri fiscale D. P. și D. I. impozitele fiind stabilite pentru ambele roluri și că prin înștiințarea de plată i-au fost aduse la cunoștință obligația fiscală de la rolul său, cea a mamei sale fiind solicitată de acesta, dar nefiind obligat la plata ei.

La data de 30.04.2013 contestatorul a depus precizare prin care a solicitat ca pârâtul Ț. M. să fie obligat să-i restituie suma de 928 lei conform înștiințării de plată nr. 4277/27.11.2012 și a înștiințării de plată nr. 483/04.02.2013. Arată că nu el a solicitat înștiințarea nr. 483/04.03.2013 și solicită să fie anulate ambele înțtiințări de plată nr. 483/04.02.2013.

La solicitarea instanței, la data de 30.04.2013, a fost depusă de către Primăria Călărași adresa nr._.

La data de 21.05.2013 intimatul Ț. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat să fie respinse ca nefondate și nereale toate susținerile reclamantului. Arată că defuncta sa soacră D. P. a decedat la data de 05.06.2011 în satul Sărata, la domiciliul său, pentru că a fost alungată de contestator, respectiv fiul său, în urmă cu 15 ani și cota de ½ din locuință și din terenul din curte au fost ocupate și folosite de contestator. Arată intimatul că până la decesul soacrei sale a achitat cota parte din impozitul aferent și că fiul acesteia figurează în evidențe cu impozite neplătite. Referitor la drepturile bănești acordate de APIA, arată intimatul că de acestea a beneficiat contestatorul D. I..

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației la executare și excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Asupra excepției necompetenție materiale, instanța o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că, potrivit art. 373 alin. 2 C.p.c. în vigoare la data emiterii actelor contestate, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, iar potrivit art. 400 C.p.c., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Întrucât contestatorul a ales să conteste înștiințările de plată pe calea contestației la executare, apreciind că acestea reprezintă acte de executare silită, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 399 C.p.c, instanța constată că este competentă material să soluționeze contestația, urmând a respinge excepția necopetenței materiale invocate de intimată, ca neîntemeiată.

Asupra excepției inadmisibilității contestației la executare, instanța reține că potrivit art. 399 alin. 1 C.p.c. obiectul contestației la executare îl reprezintă orice act de executare, adică orice act emis pentru executarea unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, astfel cum impune art. 372 C.p.c., iar potrivit art. 172 alin. 1 C.p.fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.

În prezenta cauză, contestatorul a formulat contestație la executare întemeiată, conform precizării depuse la 30.04.2013 (f. 38) pe dispozițiile art. 399 C.p.c., împotriva a două înștiințări de plată nr. 483/04.02.2013 emise de Primăria C. Călărași pe numele contestatorului și a numitei D. P., mama sa.

Prin înștiințarea emisă pe numele contestatorului i se aduce la cunoștință că figurează în evidențele fiscale ale unității emitente cu obligații bugetare de plată restante reprezentând amendă poliție, impozit clădiri, mijloace transport, impozit teren extravilan, taxa pază și taxă întreținere drum. Înștiințarea emisă pe numele mamei defuncte informează cu privire la obligația de plată a impozitului pentru teren intravilan, teren extravilan, clădiri, taxă de întreținere drum și taxă de pază.

Instanța constată că aceste înștiințării reprezintă o simplă comunicare de informații făcută cu scopul de determina o executare voluntară a obligațiilor menționate în cuprinsul lor, pentru a se limita acumularea de dobânzi și penalități de întârziere, iar nu acte de executare silită, în sensul dispozițiilor anterior enunțate.

În cauză nu s-a emis vreun titlul executoriu urmat de o somație de executare, astfel cum impun dispozițiile art. 372 și art. 387 C.p.c. și dispozițiile speciale din C.p.fiscală, numai acestea fiind acte de executare silită ce pot face obiectul contestației la executare.

Prin urmare, nefiind acte de executare silită, înștiințările de plată nu pot face obiectul contestației la executare, astfel că instanța va admite excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimata Primăria comunei Călărași și va respinge contestația la executare precizată, formulată de contestatorul D. M. I. împotriva înștiințărilor de plată nr. 483/04.02.2013 emise de Primăria comunei Călărași, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată de intimata Primăria comunei Călărași.

Admite excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimata Primăria comunei Călărași.

Respinge contestația la executare precizată, formulată de contestatorul D. M. I., cu domiciliul în comuna Călărași, ., județul D. împotriva înștiințărilor de plată nr. 483/04.02.2013 emise de Primăria comunei Călărași, în contradictoriu cu intimații Tuguran M., cu domiciliul în comuna Călărași, . și Primăria C. Călărași, cu sediul în ., ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

C.-M. B. S. A. G.

Red.jud. C.M.B

Tehnored. gref. S.A.G./

16.07.2013,5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9089/2013. Judecătoria CRAIOVA