Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 4464/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._

Ședința publică de la 20 05 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.-

GREFIER V. G.

Pe rol solutionarea actiunii in constatare formulata de reclamanta P. M. I. in contradictoriu cu paratul S. N. G. .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă dupa care:

Instanta invoca exceptia de perimare si retine cauza spre solutionare

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata

La 27.02.2012, a fost inregistrata pe rolul instantei, sub nr_, actiunea in constatare formulata de reclamanta P. M. I. in contradictoriu cu paratul Simoin N. G.,avînd ca obiect pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de act autentic .privind terenul extravilan situat in tarlaua 21, . 201-_/04.05.1995 situat in . . a plătit un pret de 600 lei.

A depus la dosar inscrisul sub semnatura privata intitulat chitanta de mana incheiat la 18.08.2011, copii CI reclamanta si parat

In drept a invocat dispoizitiile art 111 C pr civ.

In sedinta publica de la 26.03.2012 reclamanta a depus la dosar certificat de atestare fiscala, certificat de sarcini, titlu de proprietate nr 201-_/04.05.1995 si a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatoriu paratului si un martor.

In sedinta publica de la 30.04.2012 reclamanta si-a precizat actiunea in sensul ca isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art 1073 si 1077 C civ.

In sedinta publica de la 14.05.2012 instanta a dispus suspendarea cauzei in temeiul dispozitiilor art 242 C pr civ.

La 17.05.2012 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol.

Cauaza a fost repusa pe rol iar in sedinta publica de la 25.06.2012 instanta a administrat proba testimoniala. Aparatorul reclamantei a depus notifcarea din 24 02.2012 si incheierea de certificare nr 268/2012.

Potrivit disp art 248 C pr civ orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare din vina partilor timp de un an . iar potrivit disp art 252 C pr civ perimarea se poate constata si din oficiu . În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.

Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.

Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca ultimul act de procedura a fost efectuat la.17.09 2012, cand cauza a fost suspendata in temeiul disp art 242 C pr civ

Acest act de procedură nu a mai fost urmat în cursul firesc al procesului de alte acte de procedură timp de mai mult de 1 an din vina părții, care nu a mai stăruit în judecată,situație în care excepția invocată apare ca fiind întemeiată..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constata perimata actiunea formulata de reclamanta P. M. I., domiciliata in cmuna Bucovat, . judetul D., in contradictoriu cu paratul S. N. G., domiciliat in ., . ,nr.150, judetul D..

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare .

Pronunțată în ședința publica de la 28.10 2013.

PresedinteGrefier

M. MihaiVirginia G.

Red.MM

Tehnored.VG

2ex/13.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria CRAIOVA