Partaj judiciar. Sentința nr. 5304/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5304/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 15204/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5304/2013

Ședința din camera de consiliu de la 02 Aprilie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: O. - M. P.

GREFIER: A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. E. în contradictoriu cu pârâta D. M., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns reclamanta personal și asistată de av. C., și pârâta personal și asistată de av. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Părțile depun la dosarul cauzei un set de înscrisuri, pentru a face dovada că defuncta S. O. este singura moștenitoare a defunctului S. O., respectiv certificat de moștenitor, și copii lizibile ale actelor de stare civilă, respectiv certificate de naștere și certificate de căsătorie .

Părțile arată că au ajuns la o înțelegere, motiv pentru care depun la dosar tranzacția încheiată, în triplu exemplar.

Instanța procedează la legitimarea părților, reclamanta N. E., CI, ., nr._, CNP:_, și pârâta D. M., BI, ., nr._, CNP:_¸ care arată că tranzacția reprezintă voința lor internă, acestea procedând la semnarea tranzacției, din care li se înmânează câte un exemplar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Av. C. pentru reclamantă și av. S. pentru pârâtă solicită să se ia act de tranzacția intervenită între părți și să se pronunțe o hotărâre de expedient.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 15.06.2012, reclamanta N. E. a chemat în judecată pârâta D. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămasă la decesul defunctei S. O., decedată la data de 01.06.2010.

În motivare, reclamanta arată că autoarea lor S. O., a decedat la data de 01.06.2010, având ca moștenitori pe reclamantă și pârâta, în calitate de surori, defuncta neavând copii.

Reclamanta arată că masa succesorală se compune din următoarele bunuri imobile: - o garsonieră situată în C., cart. Brazda lui N., . C., nr. 1, .. 1, .; - o casă din cărămidă, cu 3 camere, sală și anexe și 1810 mp teren intravilan, situată în .; - cota de 1/3 din terenul extravilan în suprafață de 3,7912 ha, situat în com. Dobrești, ., conform TP 732-_; și bunuri mobile din garsonieră: șifonier, recamier cu vitrină, masă de 12 persoane, scaune, frigider nou, aragaz, covor persan, carpetă persană, mașină de cusut Zingher, un tablou de pânză; și bunuri mobile din casa de la țară: 2 șifoniere, 2 paturi, 2 mese, 12 scaune, scrin, aragaz, butelie, icoane vechi, macate, covoare, televizor, batoză manuală de curățat porumb, cereale (grâu, porumb) 800 kg, lemne de foc 4 mc.

În drept a invocat prevederile art. 1143 C.civ.

În scop probator a depus la dosarul cauzei, TP 732-_, acte de atestare civilă, certificat de atestare fiscală, încheierea nr. 10/03.10.2012, contractul de vânzare-cumpărare nr._/1991.

La termenul de judecată din data de 15.10.2012, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu 2 martori, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă în soluționarea cauzei, fiind audiați în cauză martorii N. M. și M. J..

Prin încheierea de ședință din data de 25.03.2013 instanța a pus în vedere părților să depună la dosarul cauzei dovada că defuncta S. O. este singura moștenitoare a defunctului S. O., respectiv certificat de moștenitor, și să depună la dosar copii lizibile ale actelor de stare civilă, respectiv certificate de naștere și certificate de căsătorie copii lizibile ale actelor de stare civilă, respectiv certificate de naștere și certificate de căsătorie, acte depuse la dosarul cauzei la acest termen.

La data de 02.04.2012, părțile s-au prezentat în ședință din camera de consiliu și au învederat că au soluționat litigiul pe cale amiabilă, încheind o tranzacție.

Instanța reține că tranzacția este un contract judiciar prin care părțile preîntâmpina nașterea unui litigiu sau sting un litigiu început prin concesii reciproce constând in renunțări reciproce la pretenții sau in pretențiile noi pretinse sau săvârșite de o parte in schimbul renunțării la dreptul litigios de către cealaltă sau celelalte părți.

Fiind un contract, tranzacția trebuie sa îndeplinească toate condițiile generale de validitate prevăzute de art 1179 Cod civil, dar si condițiile speciale, reglementate de art. 2267 si urm din Codul civil si art. 271 C..

Prezentul contract de tranzacție este rezultatul manifestării de voință a părților liberă, neviciată, în deplină cunoștință de cauză; constituie rezultatul acordului de voință a părților în sensul stingerii procesului început, are obiect determinat, iar cauza actului juridic concretizat în tranzacție este licită, fiind corespunzătoare normelor legale si de conviețuire socială.

Constatând îndeplinirea condițiilor legale, respectiv a faptului ca ea este rezultatul unei voințe neviciate a părților si nu urmărește un scop ilicit, instanța urmează a lua act și a consfinți în tot conținutul și efectele acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta N. E., domiciliată în Com. Dobrești, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta D. M., domiciliată în com. Sadova, ..

Ia act și consfințește învoiala părților materializată în tranzacția încheiată la data de 02.04.2013, după cum urmează:

„TRANZACȚIE

Pentru terminarea procesului, iar bunurile ramase de pe urma defunctei Stânga O., decedata la data de 01.06.2010, înțelegem să le împătrim astfel:

Lotul 1 - atribuit reclamantei N. E., cuprinde:

- o casa de cărămida, cu 3 camere, sala, anexe si 1810 mp. teren intravilan aferent, situata in com. Dobresti, ., conform TDP nr. 732-_/15.03.1995, situat in Tarlaua 4, . vecinătăți:

• la Nord - M. Ghe

• la Est - V 305

• la Sud - Macarau C-tin

• la Vest - DJ487

- cota de 1/3 din terenul extravilan in suprafața de 3,7912 ha, situat in . conform TDP nr. 732-_/15.03.1995

- bunurile mobile din casa situata in corn. Dobresti, ., respectiv: 2 șifoniere, 2 paturi, 2 mese, 12 scaune, aragaz, butelie, icoane vechi, scrin, macate, covoare, televizor, batoza manuala de curățat porumb, cereale (grâu, porumb) 800 kg, lemne de foc - 4 mc.

Lotul 2 - atribuit paratei D. M., cuprinde:

- o garsoniera situata in C., cartier Brazda lui N., . C., nr. 1, ., .;

- bunurile mobile din garsoniera situata in C., cartier Brazda lui N., . C., nr. 1, ., ., respectiv: mobila sufragerie compusa din șifonier, recamier cu vitrina, masa de 12 persoane, scaune, frigider, aragaz, covor persan, carpeta persana, mașina de cusut Zingher si un tablou pe pânza.

Aceasta înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune in instanța cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, fără drept de recurs in temeiul art. 271-273 C.pr.civ.

Întocmit azi, 25.03.2013, in trei exemplare, cate unul pentru reclamanta si parata si unul pentru instanța.

N. E., domiciliata in ., nr. 150, jud. D.

SS Idescifrabil

D. M., domiciliata in ., jud. D.

SS Idescifrabil

Președinte, Grefier

SS IdescifrabilSS Idescifrabil”

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2013.

Președinte,Grefier,

Red O.P/Tehnored. O.P./A.M.

4 ex./22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 5304/2013. Judecătoria CRAIOVA