Contestaţie la executare. Sentința nr. 6076/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6076/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 3422/215/2012

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINTA CIVILĂ NR. 6076

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12. 04.2013

PREȘEDINTE – C. M.- judecător

GREFIER – L. N.

Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea Direcția de S. Publică D. în contradictoriu cu intimata B. C. S. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 15.02.2012, sub nr._, contestatoarea Direcția de S. Publică D. a chemat în judecată pe intimata B. C. S. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea înființării popririi emisa de către Biroul Executori Judecătorești I. M. în baza titlului executoriu ce-l constituie sentința civilă nr. 2249 din data de 19.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2008.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 02.03.2012, când instanța, în temeiul art. 155 indice 1 C.pr.civ a dispus suspendarea judecății pentru faptul că contestatoarea nu a indicat adresa completă a intimatei avind aceasta obligatie conform art.112 c.p.civ.

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, iar conform art. 252 C.Pr.Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

În acest sens, instanța constată că de la data la care cauza a fost suspendată a trecut mai mult de un an fără ca părtile să fi efectuat vreun act de procedură în vederea judecării procesului si prin urmare va constata perimată acțiunea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată actiunea formulată de contestatoarea Direcția de S. Publică D., cu sediul în C., ., județul D. împotriva intimatei B. C. S..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică de la 12.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.CM dact .SM 2 ex/09.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6076/2013. Judecătoria CRAIOVA