Acţiune în constatare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 18298/215/2012

Dosar nr._ - acțiune în constatare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Județul D.

Secția Civilă

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică din data de 12 septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: D. C. P.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile privind pe reclamanții T. V., T. C. în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect acțiune în constatare .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat O. M. pentru pârâtă, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța ridică excepția de netimbrare a acțiunii.

Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând, constată că pe rolul Judecătoriei C. s-a înregistrat la numărul de mai sus cererea formulată de reclamantul T. V. în contradictoriu cu pârâta . SRL, având ca obiect acțiune în constatare .

La termenul de astăzi, din 12.09.2013, constată că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 7068 lei pentru primul capăt de cerere și suma de 1811 lei pentru capătul 2 de cerere precizată stabilită în sarcina sa. Și pusă în vedere prin încheierile de ședință anterioare, din oficiu, instanța a ridicat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată .

Cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar în temeiul art. 20 alin. 2 din același act normativ taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu au fost plătite în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii conform alin. 3.

De asemenea, conform art. 9 alin. 1, din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar alin. 2 dispune în sensul că ,în cazul nerespectării acestei dispoziții, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru,

Întrucât în cauză reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul că nu a achitat diferența de taxa judiciară de timbru în cuantum de 7068 lei pentru primul capăt de cerere și suma de 1811 lei pentru capătul 2 de cerere precizată, instanța va admite excepția invocată și în temeiul art. 20 alin.3 din Legii 146/1997, va anula acțiunea ca insuficient timbrată .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de netimbrare a acțiunii .

Anulează, ca netimbrată, acțiunea privind pe reclamanții T. V., T. C., domiciliați în C., .. 93, ., județul D. în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în C., . nr. 42, .. 1, apt. 1, județul D..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.09.2013.

Președinte, Grefier,

Red. MV /tehn. CDP

5 ex/12.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA