Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 19936/215/2013

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 12 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . și pe intimat . SRL, intimat DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE D. - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosarului cauzei, de către creditoare, cerere de renunțare la judecarea cauzei.

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Având în vedere cererea de renunțare la judecarea cauzei, formulată de contestatoare, instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecarea cauzei.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.06.2013 contestatoarea . a chemat în judecată pe intimații . SRL, DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE D. - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. formulând contestație la executare împotriva anunțului privind vânzarea pentru bunurile mobile nr. 160.494 din 07.06.2013, emis de DGFP D., solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

În motivarea acțiunii în fapt, contestatoarea a arătat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 0141/25.06.2012, a cumpărat oțel beton de la pârâta . SRL, pe care l-a plătit cu suma de_,60 lei, potrivit facturii nr._/25.06.2012 și a Ordinului de Plată nr. 244/25.06.2013.

Contestatoarea a menționat că potrivit procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/08.08.2012, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător "asupra bunurilor mobile ale debitorului . SRL…. care înregistrează obligații față de bugetul de stat sau contribuții sociale restante…..".

Contestatoarea a precizat că bunurile față de care s-a dispus măsura sechestrului asigurător și vânzarea prin licitație de către DGFP D. sunt prevăzute la anexa atașată procesului-verbal, de unde rezultă că este chiar cantitatea de oțel beton pe care contestatoarea a cumpărat-o de la intimata . SRL, înainte de instituirea sechestrului asigurător.

În drept a invocat disp. art. 711 și urm. N.C.pr.civ. și art. 1516 și urm N.C.civ.

În scop probator a depus, în copie, următoarele înscrisuri: proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/08.08.2012; contract de vânzare cumpărare nr. 0141/25.06.2012; factura nr._/25.06.2012; extras de cont pentru perioada 25.06.2012 Banca Italo Romena; ordin de plată nr. 244 /25.06.2012; extras privind fișa furnizorului . SRL; decizia nr._/28.02.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C.; act constrituriv – înscris unic al societății comerciale cu răspundere limitată . SRL; contract de depozit din 28.06.2012.

La data de 03.07.2013, contestatoare a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecarea cauzei, precum și renunțare la cerere de suspendare. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 N.C.p.c., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere cererea de renunțare formulată în scris și depusă la dosar de contestatoare în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 406 N.C.p.c., instanța va lua act de renunțarea contestatoarea . la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu intimații . SRL, DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE D. - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea contestatoarei ., cu seidul în com. L., ., jud. D., la judecarea contestației la executare și la cererea de suspendare a executării silite, în contradictoriu cu intimații . SRL, cu sediul în com. L., ., jud. D. și DIRECTIA G. A FINANTELOR PUBLICE D. - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Iulie 2013.

Președinte,Grefier,

L. CanacheA. M.

Red L.C/Tehnored. L.C./A.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA