Contestaţie la executare. Sentința nr. 6448/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6448/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 12478/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6448/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. F.

Grefier C. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. E. CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. și intimații I P J D. și T. M., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimatul IPJ D. prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă și se invocă excepția lipsei calității procesuale active a Biroului Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului IPJ D..

Având în vedere că intimatul IPJ D. a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând cauzei de față constată următoarele:

La data de 25 03.2013 B. Executări Civile din cadrul Judecătoriei C. a sesizat instanța pentru a constata intervenită prescripția executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului T. M. prin sentința civilă nr._/11 12 2009 definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C..

S-a arătat că la data de 24 06 2010 a fost emis mandatul de executare al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunități nr. 157/2010, privind pe intimatul T. M..

Din verificările efectuate în „Registrul General pentru evidența înlocuirilor amenzilor contravenționale cu prestarea muncii în folosul comunității” rezultă că până în prezent intimatul T. M. nu a executat sancțiunea de 50 de ore de muncă în folosul comunității.

În cauză, a fost atașat dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C. în care s-a pronunțat sentința civilă nr._/11 12 2009 și s-a dispus efectuarea adresei către Primăria Comunei V. pentru a comunica instanței dacă a fost pus in executare mandatul privind prestarea unei munci in folosul comunității nr. 157/2010, relațiile fiind comunicate la data de 10 04 2013.

Prin serviciul registratură intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D. a depus la data de 03 04.2013 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D..

In motivare a precizat cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile că potrivit art. 711 alin. 1 din Cod proc civ " împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare".

Din cuprinsul cererii de chemare in judecată nu rezultă interesul reclamantului in promovarea prezentei acțiuni.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D., intimatul a precizat că in raport de dispozițiile OG nr. 55/2002 atribuțiile punerii in executare a mandatului de executare privind prestarea unei munci in folosul comunității sunt in sarcina primarului localității in care are domiciliul contravenientul. In aceste condiții Inspectoratul de Poliție Județean D. nu are atribuții cu privire la punerea in executare a mandatului.

S-a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

Potrivit art. 137, alin. 1 C.Proc.Civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În lipsa unui text care să reglementeze modul în care trebuie să procedeze instanța, s-a arătat că judecătorul trebuie să deducă ordinea în care se va pronunța asupra excepțiilor în funcție de caracterul și efectele pe care le produc acestea în cadrul procesului civil.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile instanța reține că este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 55/2002 privind privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității " Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se pune în executare de către prima instanță de judecată prin emiterea unui mandat de executare".

Potrivit dispozițiilor art. 57 din Hotărârea nr. 387/2005 privind regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești " (1) Grefierul delegat la biroul executări contravenționale are următoarele atribuții:

a) efectuează înregistrările corespunzătoare în registrele de punere în executare a hotărârilor judecătorești privind sancțiuni contravenționale;

b) întocmește și expediază în termen mandatele de executare a sancțiunii contravenționale privind munca în folosul comunității, cu respectarea dispozițiilor legale;

e) rezolvă corespondența compartimentului de executări contravenționale și răspunde de expedierea ei;

f) asigură păstrarea în bune condiții a dosarelor și registrelor".

Din analiza textelor de lege mai sus amintite se reține că Judecătoria C. este autoritatea care emite mandatul de executare a prestării muncii in folosul comunității și cea care ține evidența modului in care sunt puse in executare mandatele emise prin completarea registrului de evidență a mandatelor privind prestarea unei munci in folosul comunității.

In condițiile in care Primăria Comunei V. nu a comunicat in termenul de 2 ani de prescripție a executării mandatului dacă a fost pus in executare sau nu acest mandat, instanța a fost sesizată de către B. Executări Civile cu privire la constatarea intervenirii prescripției executării sancțiunii prestării unei activității in folosul comunității aplicate intimatului T. M. prin sentința civilă nr._/11 12 2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009 rămasă irevocabilă prin nerecurare.

In aceste condiții calitatea procesuală activă a Judecătoriei C. - Biroului Executări Civile este justificată.

In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Poliție Județean D., instanța reține că este întemeiată.

Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean D. este instituția care a întocmit procesul verbal . nr._/16 02 2009 prin care intimatul T. M. a fost sancționat cu amendă in cuantum total de 100 lei. Având in vedere că amenzile nu a fost achitată, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean D. s-a dispus înlocuirea acesteia cu prestarea unei munci in folosul comunității pe o perioadă de 3 ore.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 4 din OG nr. 55/2002 " Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința".

Autoritatea care are atribuții in ceea ce privește aducerea la îndeplinire a acestuia este potrivit art. 17 din același act normativ primarul unității administrativ teritoriale a localității in care contravenientul iși are domiciliul sau reședința.

In aceste condiții intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D. nu are calitate procesuală pasivă, urmând a fi admisă excepția și respinsă acțiunea in contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând sesizarea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține că aceasta este neîntemeiată și o va respinge ca atare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr._/11 12 2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009 rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean D., dispunându-se înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului T. M. prin procesele verbale . nr._/16 02 2009 cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 3 de ore.

La data de 24 06.2010, B. executări civile al Judecătoriei C. a emis mandatul de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității nr. 157.

Acest mandat a fost pus în executare de către Primăria Comunei V., petentul executând cele 3 de ore de muncă în folosul comunității, așa cum rezultă din adresa emisă de Primăria Comunei V..

Conform disp. art. 21^1 din OG nr. 55/2002, „executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea. Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității sau dacă în timpul executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancțiunea contravențională nu se mai execută.”

Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul legal sus citat pentru constatarea prescripției executării, contravenientul executând sancțiunea dispusă de instanță în modul sus arătat, sesizarea urmează a fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a petentului Biroului Executări Civile, invocată de intimatul IPJ D. prin întâmpinare.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului IPJ D., invocată prin întâmpinare.

Respinge acțiunea formulată de petentul B. Executări Civile în contradictoriu cu intimatul T. M., domiciliat în com. V., .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.

Președinte,

V. F.

Grefier,

C. R.

Red.V.F./Tehnored. V.F./C.R.

5 expl./30 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6448/2013. Judecătoria CRAIOVA