Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 16428/215/2013

DOSAR NR._ -contestație la executare-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23 SEPTEMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER C. C. S.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect contestație la executare privitor pe contestatoarea C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Amărăștii de Sus în contradictoriu cu intimatul F. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile,

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru soluționare.

J U D E C A T A

Constată că la data de 15 mai 2013 contestatoarea C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Amărăștii de Sus în contradictoriu cu intimatul F. D. a formulat contestație la executare împotriva somației emise în dosarul de executare nr. 71/2013 al B.E.J. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce a va pronunța să dispună admiterea contestației la executare,desființarea titlului executoriu emis de B.E.J. I. și scutirea de la plata cheltuielilor de executare silită în sumă de 6150,96 lei.

În motivare contestatorul arată că de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2016/09.02.2012 și până în prezent nici intimatul din prezenta cauză și nici procuratorul acestuia nu au formulat, către contestatoare vreo cerere prin care să solicite punerea în executare a sentinței menționate anterior,ci s-au adresat executorului judecătoresc în vederea demarării executării silite.

Contestatoarea a menționat că, deși intimatul s-a adresat primăriei cu alte solicitări, nu a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 280-_/25 noiembrie 1993 emis pe numele lui M. D..

Cu privire la acest titlu de proprietate,contestatoarea a specificat că nu a fost depus la comisia locală pentru a fi operate modificări privind radierea suprafeței de 2976 m.p. teren intravilan situat în T 23 și 42 și completarea suprafeței totale cu aceeași suprafață din terenul extravilan.

Concluzionând, contestatoarea arată că nu se opune executării sentinței civile nr. 2016/09.02.2012.

Contestatoarea, în dovedirea contestației, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă ș încuviințată ca atare, la dosar fiind depuse: în copii:somația din 18 aprilie 2013,încheierea nr. 71/18 aprilie 2013, încheierea nr. 3340/20 martie 2013, sentința civilă nr. 2016/09.02.2012.

La data de 09.09.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În cauză, titlul executoriu îl constituie sentința civilă nr. 2016/09.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2009.

Întrucât debitoarea nu s-a conformat titlului executoriu ,intimatul s-a adresat B. I. D. T. ,formându-se dosarul de executare nr. 71/2013.

Instanța mai reține că procedura încuviințării executării silite s-a efectuat cu respectarea prevederilor art. 656 N.c.p.c. iar somația emisă în dosar a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale în materie.

Față de cele menționate,urmează ca instanța să respingă contestația la executare formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea C. L. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Amărăștii de Sus în contradictoriu cu intimatul F. D. domiciliat în ..

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnoredC.C.S.

4 ex./16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria CRAIOVA