Contestaţie la executare. Sentința nr. 4774/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4774/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1656/215/2013

Dosar nr._ /2012 -contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4774

Ședința publică de la 25 martie 2013

Completul compus din:

Președinte – M. M.- Vicepreședinte Judecătoria C.

Grefier- V. G.

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 18 martie 2013, privind acțiunea civilă având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea . împotriva intimaților C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA și B. M. C. I.,în contradictoriu cu terțul poprit B. T. SA, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință,cînd instanța avînd nevoie de timp pentru a delibera a amînat pronunțarea pentru data de 25.03.2013,cînd în aceeași compunere a hotărît următoarele:.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată că:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21.01.2013, contestatoarea . a formulat, în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA și B. M. C. I., contestație la executare împotriva încheierii nr. 4161/06 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 prin care s-a admis și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul- verbal de contravenție . 11 nr._/17.06.2012, emis de C. națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, dar și împotriva somației nr. 2289/D/2012, a înștiințării înființare de poprire nr. 2289/D/2012, ambele emise la data de 07.12.2012 și a procesului verbal de stabilirea a cheltuielilor de executare nr. 2289/D/2012, emis la 29.10.2012 și solicită să se dispună anularea formelor și actelor de executare întocmite împotriva contestatoarei și constatarea nulității acestor acte, să se dispună suspendarea executării silite începute în dosarul de executare cu nr. de înregistrare nr. 2289/D/2012, până la soluționarea prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.

Motivând în fapt acțiunea, a arătat că urmare a demersurilor creditorului C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A, prin intermediul B. M. C.-I., Judecătoria C. a admis și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2012, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.

Consideră, că actele de executare silită, efectuate până-n prezent, sunt lovite de nulitate absolută și se impun a fi desființate, întrucât, procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2012, conținând înștiințarea de plată privind plata sumei de 115,38 lei, este un act administrativ și, în consecință, este executoriu de drept, nemaifiind necesare alte forme de executare efectuate prin intermediul unui executor judecătoresc.

Ca atare, întrucât încheierea nr. 4161/06 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, prin care s-a admis și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2012, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. (act administrativ și nu act de executare astfel cum prevede C.pr.civ). este nulă, apreciază că toate actele și formele de executare efectuate de B. M. C.-I. sunt lovite de nulitate absolută, ca urmare a principiului interdependenței actelor juridice, astfel că și somația nr. 2289/D/2012 și înștiințarea înființare de poprire nr. 2289/D/2012, ambele emise la 07.12.2012, dar și procesul-verbal de stabilirea a cheltuielilor de executare nr. 2289/D/2012, emis la 29.10.2012 sunt, de asemenea, nule.

Pe fond,solicită admiterea contestației la executare

formulată, având în vedere disproporția vădită între suma pretinsă de

C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.,

respectiv 115,38 lei și onorariul perceput de executorul judecătoresc, respectiv

612,62 lei, adică o sumă de aproximativ cinci ori mai mare decât suma datorată

creditorului.

Învederează, totodată, că nu i-a fost comunicat niciodată procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2012, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A., și că este de acord să achite suma datorată, respectiv cei 115, 38 lei, neavând cunoștiință despre debitul ce-1 datorează, până la primirea actelor contestate.

Își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 399 și urm C.pr.civ.

In dovedirea contestației înțelege să se folosească de proba cu înscri­eri.


In raport de toate aceste aspecte, solicită admiterea contestației de executare și, ca o consecință firească, să se dispună anularea formelor de executare, constând în încheierea nr. 4161/06 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012, prin care s-a admis și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2012, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A., somația nr. 2289/D/2012 și înștiințarea înființare de poprire nr. 2289/D/2012, ambele emise la 07.12.2012, dar și procesul-verbal de stabilirea a cheltuielilor de executare nr. 2289/D/2012, emis la 29.10.2012, iar în condițiile art. 403 alin. 1 C.pr.civ., să s e dispună suspendarea executării silite începută-n dosarul de executare, până la soluționarea prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.

S-a depus: împuternicire avocațială, somație nr. 2289/D/2012 din data de 07.12.2012, înștiințare înființare poprire mr. 2289/D/2012 din data de 07.12.2012, proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 2289/D/2012 din data de 29.10.2012, proces verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 17.06.2011, încheierea nr. 461 din data de 06.09.2012.

La data de 31.01.2013 intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În fapt,arată că la data de 20.12.2010 autovehiculul cu numerele de înmatriculare_ aparținând contestatoarei .. A fost depistat utilizând rețeaua de drumuri naționale fara a poseda rovinieta valabila, i s-a emis PVCC Rl 1 nr._/17.06.2011.

Conform conținutului titlului executoriu proces-verbal de constatare a contravenției . 1 nr._/17.06.2011, contravenientul avea obligația, sa achite contravaloarea tarifului de despăgubire in valoare de 28 euro, tarif ce trebuia achitat in contul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri C., exact cum se menționează in înștiințarea de Plata din cuprinsul PVCC.

Solicită sa se observe faptul ca desi organul emitent al PVCC a indeplinit procedura legala de comunicare a PVCC in termen, acesta fiind titlu executoriu, debitoarea . cu rea-credinta nu a achitat contravaloarea tarifului de despăgubire, motiv pentru care CNADNR prin DRDP C. s-a adresat B. M. C. I..

Astfel, potrivit art 371 indice 1 alin 2 Cod Procedura Civila "In cazul in care debitorul nu-si executa de bunăvoie obligația sa, aceasta duce la îndeplinire prin executare silita."

Mai mult decât atat, B. M. C. a respectat intocmai prevederile Codul de Procedura Civila, astfel cum si contestatoarea a menționat, B. M. demarând procedura executării silite ulterior emiterii somației de plata.

CNADNR, prin DRDP C. s-a adresat B. M. C. cu cererea de executare silita inregistrata la B. sub nr. 2289/D/2012, pentru a pune in executare titlul executoriu reprezentat de PVCC . nr_/17.06.2011. De asemenea, CNADNR prin DRDP C. a achitat in contul B. M. C. contravaloare avans onorariu pentru dosarul executional mai sus menționat.

Consideră ca debitul pe care debitoarea D. M. SRL il are fata de CNADNR SA- prin DRDP C. nu este stins pana la recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu executarea silita.

Art 371 indice 5 prevede in mod expres faptul ca :"executarea silita încetează daca s-a realizat integral obligația prevăzuta in titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum si alte sume datorate potrivit legii"

Cu privire la cheltuielile de executare, solicită să se rețină faptul ca procesul-Verbal de cheltuieli a fost incheiat in mod legal de către executorul judecătoresc, respectând prevederile Ordinului nr 2550/C/14.11.2006.

De asemenea, conform art 39 alin 1 din legea 188/2000 „executorii judecătorești au dreptul pentru serviciul prestat, la onorarii minimale si maximale stabilite de ministrul justiției cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești."

Solicită să se ia in considerare faptul ca controlul judiciar efectuat de către instanța de judecata in ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc este limitat doar la verificarea încadrării acestuia in limitele prevăzute de legiuitor, iar nu de aprecierea asupra concordantei acestuia cu valoarea pricinii si munca indeplinita de executor- dispoziție legala prevăzuta de art 274 alin 3 Cod Proc Civ - ce reglementează dreptul judecătorului de a reduce onorariul avocatului, in situația in care acesta este excesiv de mare in raport cu munca indeplinita, neputand fii extinsa la mai multe situații, aceasta norma fiind de stricta aplicare.

Fața de cele arătate solicită să se observe deplina legalitate a documentelor întocmite in vederea executării silite și prin urmare să se respingă contestația la executare a debitorului ca neîntemeiată și nelegală.

În drept prevederile art. 115- 118 C.pr.civ.

S- a solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. final C.pr.civ.

La 04.02.2013,contestatoarea a tibrat cererea cu 71 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. M. C. pentru a înainta dosarul de executare nr. 2289/D/2012, dosarul fiind înaintat instanței de judecată la 19.02.2013.

La data de 25.02.2013 contestatoarea a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de terț poprit a Băncii T. SA, unde au cont bancar, ce a fost indisponibilizat.

Prin încheierea de ședință din data de 25.02.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de terț poprit a Băncii T. și a respins cererea de suspendare a executării silite începute în dosarul nr. 2289/D/2012 al B. M. C. I..

Analizînd actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la B. M. C. I. la data de 29.08.2012,intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A a solicitat executarea silită a titlului executoriu constituit de procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.06.2011,cu privire la suma de 127,56 lei ,reprezentînd tariful de despăgubire stabilit prin respectivul act.

La cererea executorului judecătoresc,prin încheierea nr.4161 din 06.09.2012,Judecătoria C.,a încuviințat executarea silită a acestui proces verbal,condiții în care s-a format dosarul de executare nr.2289/D/2012.

Analizînd motivele invocate în contestație,instanța constată că doar parte dintre acestea sunt întemeiate.

Astfel cu privire la contestarea încheierii nr. 4161/06 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2012 prin care s-a admis și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul- verbal de contravenție . 11 nr._/17.06.2011, emis de C. națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA,instanța reține că teza acreditată de contestatoare nu poate fi primită.

Contestatoarea a solicitat anularea acestei încheieri întrucât, procesul-verbal de contravenție . nr._/17.06.2011, conținând înștiințarea de plată privind plata sumei de 115,38 lei, este un act administrativ și, în consecință, este executoriu de drept, nemaifiind necesare alte forme de executare efectuate prin intermediul unui executor judecătoresc.

Teza este însă greșită,deoarece faptele ce constituie contravenții prevăzute în OG 15/2002,pe lîngă faptul că sunt sancționate cu amendă,sumă ce reprezintă venit al statului,executarea silită a acestora făcîndu-se în temeiul dispozițiilor OG 92/2003,însă contravenientul este obligat și la plata unui tarif de despăgubire,care trebuie virat în contul intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.

Ori,acest tarif de despăgubire nu are caracterul de creanță bugetară,pentru a putea fi executat silit de organele financiare abilitate,ci reprezintă o creanță aparținînd Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A,care,în ipoteza neachitării voluntare de către debitor,trebuie să urmeze procedura de drept comun ce reglementează executarea silită.

În consecință,instanța reține că, în mod corect intimata a sesizat B. M. C. I.,solicitînd executarea silită a procesul-verbal de contravenție ., nr._/17.06.2011.

De asemenea,în prezenta cauză este irelevant aspectul invocat de petentă referitor la faptul că nu i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție ce constituie titlu executoriu,întrucît ,pe de o parte intimata a făcut dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a acestui act,iar pe de altă parte,dacă petenta își menține poziția,are deschisă calea plîngerii contravenționale.

Cu referire la prezenta contestație la executare,instanța reține însă temeinicia celorlalte motive invocate de petentă,aspect care conduce la anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. . 2289/D/2012 al B. M. C. I..

Astfel,din dosarul de executare rezultă că după încuviințarea executării silite,la 06.09.2012,executorul judecătoresc a întocmit mai multe acte de executare silită în vederea identificării bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitorului,după care la data de 29.10.2012 a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.

După aceasta,același executor judecătoresc a dispus înființarea popririi pe conturile debitorului la mai multe bănci,printre care și la terțul poprit B. T. SA.

Toate aceste acte,respectiv încheierea de încuviințare a executării silite,înstiințare poprire,proces verbal de cheltuieli ,titlu executoriu,însoțite de somație,au fost comunicate debitorului la data de 07.01.2013.

Procedura urmată de executorul judecătoresc apare însă ca fiind contrară dispozițiilor art.387 cpc,potrivit cu care,executarea silită poate începe doar după ce se va fi comunicat debitorului o somație prin care acesta să fie încunoștiințat despre declanșarea acestei proceduri,punîndu-i-se în vedere să execute de bunăvoie obligația înlăuntrul termenului prevăzut de lege,în caz contrar urmînd a se proceda la executarea silită.

Executorul judecătoresc a efectuat mai întîi acte de executare silită propriu-zisă,aspect care se reflectă inclusiv în cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin procesul verbal,condiții în care instanța apreciază că neînștiințarea prealabilă a debitorului prin somație atrage anualarea executării silite,sens în care prezenta contestație urmează a fi admisă.

În baza art.274 cpc,urmează a obliga pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestatia la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în C., ., nr. 22, ., ., în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA, cu sediul în C., .. 1 7, județul D. și B. M. C. I., cu sediul în Slatina, ., județul O. și terțul poprit B. T. SA,cu sediul în Cluj-N.,..8,jud.Clu..

Anuleaza toate formele de executare efectuate in dosarul nr 2289/D2012 al B. M. C. I., inclusiv procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 29 10 2012.

Obliga intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA la 300 lei cheltuieli de judecata catre contestatoare.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la data de 25.03.2013.

Președinte Grefier

M. M. V. G.

Red. MM

Tehn SM

5 ex./29.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4774/2013. Judecătoria CRAIOVA