Reziliere contract. Sentința nr. 2438/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2438/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 26976/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 2438/2013

Ședința publică de la 13 Februarie 2013

Instanță constituită din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ D. în contradictoriu cu pârâtul O. G., având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri dde formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 17.10.2012 reclamanta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ D. a chemat în judecată pe pârâtul O. G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 362/25.01.2011 încheiat între părți și obligarea pârâtului la plata sumei de 1648,84 lei c/val chirie neachitată pe perioada ian. 2011-iulie 2012.

În motivarea cererii arată că deși a fost somat, pârâtul a refuzat să achite chiria aferentă perioadei precizate anterior, astfel că se impune a se rezilia contractul de închiriere.

În drept, invocă disp. art. 1429, 1021 și 1439 C.civ.

În dovedirea cererii solicită proba cu interogatoriul pârâtului și depune contractul de închiriere nr. 362/25.01.2011, somatie din 16.01.2012.

Pârâtul, deși legal citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat în instanță, astfel că instanța va face aplicarea art. 225 Cpciv.

Din analiza actelor dosarului instanța constată și reține că la data de 25.01.2011între reclamantă, în calitate de locator și pârât, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 362/2011, având ca obiect imobilul situat în loc Seaca de pădure, pentru o chirie lunară de 85,86 lei, pentru o perioadă determinată, respectiv ian-dec.2011.

După expirarea termenului, pârâtul a rămas în continuare să locuiască în imobilul închiriat, astfel că a intervenit tacita relocatiune.

Reține instanța că pârâtul nu a mai achitat chiria lunară pe perioada ian. 2011-iulie 2012, așa cum rezultă din actele dosarului și prezumția simplă instituită de art. 225 Cproc. Civ.

Verificând aplicarea legii civile în timp, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 5 C. Civ. și art. 3 din Legea 71/2011, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . noului cond civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori produceriilor, iar potrivit art. 6 alin. 6 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011, „dispozițiile noului cod civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare al acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al terenurile, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”

Astfel, conform principiilor neretroactivității legii civile în timp, prevăzute de art. 6 C.civ. și al aplicării imediate a legii civile noi, actelor și faptelor juridice civile le sunt aplicabile dispozițiile legii civile în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, cu excepția retroactivității legii civile noi și a ultraactivității legii civile vechi, dacă legea nouă prevede expres o astfel de excepție.

În cazul raportutilor obligaționale, reține instanța că se va aplica legea de la data încheierii acestor situații juridice, acestea nefiind expres prevăzute în excepțiile menționate de art. 6 alin. 6 C.civ.

Față de aceste considerente, instanța va aplica în speță dispozițiile vechiului Cod civil.

Prin contractul de închiriere precizat anterior, reclamanta s-au obligat sa-i inchirieze paratului imobilul în litigiu pentru o perioada de un an, cu obligatia de plata a unei chirii lunare. Ulterior, termenul închirierii a expirat, iar de la această dată și până în prezent pârâtul a locuit în continuare în imobil, fără ca reclamanta să o notifice pentru predarea imobilului.

Potrivit art.1437 si 1438 C.civ., dacă după expirarea termenului, locatarul rămâne in folosința lucrului închiriat iar locatorul nu se opune, contractul se considera reînnoit prin tacita relocațiune. Tacita relocațiune nu operează în cazul in care anterior împlinirii termenului, locatorul a notificat concediul si aceasta chiar daca locatorul a continuat sa folosească bunul și după împlinirea termenului.

Manifestarea de voință a locatorului de a nu reînnoi contractele desfăcute prin efectul expirării termenului locațiunii, este necesară sa fie adusă la cunoștința locatarului potrivit, art.1079 C.civ., ori reclamanții nu au depus la dosar nici un act care să valoreze notificare, în sensul art.1079 C.civ.

Fiind vorba de un contract de închiriere încheiat pe termen determinat, prin convenția părților, la expirarea termenului, locatiunea s-a considerat reînnoită prin tacita relocațiune, conform art.1437 si art.1452C.civ.

Nefiind exclusă printr-o clauză contractuală expresă, tacita relocațiune putea fi împiedicată numai prin manifestarea voinței reclamantului de a nu reînnoi contractul desfăcut prin efectul expirării termenului.

În speță, nu poate fi vorba despre o denunțare unilaterală a contractului de închiriere din partea reclamantei, in condițiile in care cauza de încetare a locațiunii privește exclusiv contractele încheiate pe termen nedeterminat.

Din prevederile art.1020-1021 C.civ., rezulta ca rezoluțiunea contractului este judiciară, iar potrivit art. 1429 Cciv, locatarul are obligatia de a achita chiria la termenele stabilite, pentru neexecutarea acestei obligatii, locatorul putând cere desființarea contractului, așa cum prevede art. 1439, alin. 2 Cciv.

Potrivit disp. art. 25 din Legea 114/1996, inchirierea se poate desființa dacă nu se achită chiria stabilită cel putin 3 luni consecutiv.

Cum în speță, pârâtul nu și-a mai achitat chiria pe perioada ian. 2011-iulie 2012, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legale menționate anterior.

Față de aceste considerente, instanța va admite în acțiunea, va dispune rezilierea contractului de închiriere nr.362/25.01.2011 încheiat între reclamantă în calitate de locator și pârât, în calitate de locatar și va obliga pârâtul să plătească către reclamantă la plata sumei de 1648,84 lei despăgubiri civile

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA P. AGRICULTURĂ D., cu sediul C., Brestei, nr.201, județul D. în contradictoriu cu pârâtul O. G., cu domiciliul în ., județul D. .

Dispune rezilierea contractului de închiriere nr.362/25.01.2011 încheiat între reclamantă în calitate de locator și pârât, în calitate de locatar.

Obligă pârâtul să plătească către reclamantă la plata sumei de 1648,84 lei despăgubiri civile.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.02.2013.

Președinte,Grefier,

C. M. R. A. B.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

A.B. 22 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 2438/2013. Judecătoria CRAIOVA