Contestaţie la executare. Sentința nr. 3119/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3119/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 33778/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 3119/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013

Instanță constituită din:

PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier -A. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . ADMINISTRATOR JUDICIAR AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. D., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei pentru contestatoare, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 01.02.2013 s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură întâmpinare de către intimată în dublu exemplar, după care:

Instanța acordă cuvântul apărătorului contestatoarei.

Avocat T. D., pentru contestatoare, având cuvântul asupra excepției lipsei obiectului invocă de intimată prin întâmpinare solicită instanței respingerea acestei excepții, la data întocmirii acțiunii actele existau, numi instanța putându-le desființa și solicită instanței comunicarea unui exemplar al întâmpinării.

Instanța procedează la detașarea filelor 53-70 dosar reprezentând duplicatul întâmpinării.

Avocat T. D., pentru contestatoare, având cuvântul învederează instanței că nu solicită termen pentru a studia cuprinsul întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța acordă cuvântul apărătorului contestatoarei asupraexcepției invocate prin întâmpinare si pe fondul cauzei.

Avocat T. D., pentru contestatoare, având cuvântul solicită respingerea excepției lipsei obiectului cererii, deoarece actele de executare pot fi desfiintade de instanta judecatoreasca și admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, anularea titlului la executare și a tuturor actelor de executare, prin întâmpinare penalitățile au fost calculate la sume care au fost achitate, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată și reține următoarele:

P. acțiunea înregistrată la data de 14.12.2012 contestatoarea . chemat în judecată pe intimata Administrația F. Pentru Mediu formulând contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 1 5351/19.11.2012 emis de Administrația F. Pentru Mediu pentru suma de 23. 068 lei, precum și împotriva somației emisă în cadrul dosarului de executare nr._/2012 solicitând admiterea prezentei contestații la executare așa cum aceasta a fost formulată, anularea titlului executoriu nr._/19.11.2012 precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2012.

În fapt, arata ca debitul constatat prin titlul executoriu a cărui anulare o solicită nu este datorat de către contestatoare, având în vedere că debitul reprezintă accesorii calculate la taxele și contribuțiile aferente bugetului F. de Mediu și care au fost achitate de către contestatoare, astfel încât nu puteau curge penalități de întârziere sau accesorii pentru debite deja achitate de către .>

Astfel, la data de 29.11.2012 a primit la sediul societatii prin scrisoare recomandata titlul executoriu nr._/19.11.2012 emis de către Administrația F. pentru Mediu pentru suma de 23.068 lei, reprezentând accesorii aferente debitelor datorate de către contestatoarea . perioada 06._.

Învederează instantei de judecata ca la data de 26.02.2012 le-a fost comunicata decizia nr. 1/16.02.2012, pentru plata sumei de 33.205 lei, reprezentând accesorii calculate pentru plata cu întârziere a taxelor, contribuțiilor si a altor venituri ale bugetului F. pentru Mediu, impotriva careia a formulat contestație la Administrația Fondului Pentru Mediu, dar nu a primit nici un răspuns până în rezent.

Contestatoarea invederează instantei ca in anul 2010 a fost emis titlul executoriu nr. 467/2010 pentru bligatii fiscale înregistrate de către . bugetul Administratieie F. de Mediu aferente perioadei 02._- cu majorari si penalitati calculate pana la data de 3.02.2010.

Ulterior, ca urmare a adresei . eșalonare a debitului datorat către Fondul de Mediu, la data de 03.09.2010, s-a incheiat contractul de ipoteca, autentificat sub nr. 942 de BNP T. E. L., prin care s-a constituit ipoteca de rangul I asupra bunului imobil proprietate . in spațiu comercial situat in municipiul Calafat, ., parter, jud. D.. Contractul de ipoteca mai sus mentionat a fost incheiat in vederea garantarii debitului in cuantum de 54.565 iei, care facea obiectul titlului executoriu nr. 467/2010 emis de catre Administrația F. pentru Mediu pentru obligații bugetare aferente pentru ambalaje (perioada 01.10._09), poluant fix (perioada 01.06._10) si poluant mobil (perioada 01.06._07) datorate de către contestatoarea . cum rezulta chiar din cuprinsul contractului de ipoteca mai sus mentionat.Ulterior încheierii contractului de ipoteca, avand in vedere ca subscrisa a achitat toate ontributiile datorate F. pentru Mediu, la data de 17.01.2011, prin adresa nr. 4096/17.01.2011, Administrația F. pentru Mediu a recunoscut achitarea integrala a creantei arătând ca nu mai are nici un fel de pretentie si ca efectele contractului de ipoteca au incetat, astfel incat suma de 23.068 lei, constatata ca fiind datorata către Administrația F. pentru Mediu, nu este datorata, creanța calculata si solicitata potzrivit titlului executoriu nr._/19.11.2012 suprapunându-se perioadei_- 2010 pentru care au fost calculate și achitate toate accsoriile . aspcet care reiese chiar din cadrul adresei nr. 4096/17.01.2011 a Adminsitrației F. Pentru Mediu în cadrul căreia instituția bugetară recunoaște faptul că . achitat integral creanța pe care o avea la Fondul de Mediu.

Mai arata ca titlul executoriu nr._/19.11.2012 este lovit de nulitate ,avand in vedere ca la data de 12.11.2012, prin încheierea de ședința pronuntata in dosarul nr. _/63/2012, Tribunalul D. a dispus deschiderea procedurii generale de insolventa fata de subscrisa . in calitate de administrator judiciar pe AMT Servicii Insolventa SPRL, cu sediul in C.. .. 30. jud. D..

In drept, își intemeiază cererea pe disp. art. 399 si urm. Cod de procedura civila, art. 36 din fegea 85/2006 privind procedura insolventei.

În dovedire, depune la dosar, în copie, titltul executoriu nr._/19.11.2012, somația emisa in dosarul de executare nr._/2012, dovada datei comunicării titlului executoriu, decizia nr. 1/16.02.2012 si contestatie formulata de către . acesteia, contractul de ipoteca autentificat sub nr. 942/03.09.2010 de BNP T. E. L., adresa nr. 4096/17.01.2011 comunicata de către Administrația F. pentru Mediu, incheierea Tribunalului D. din data de 12.11.2012 prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolenta impotriva .>

La data de 30.01.2013 Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

În fapt, în baza calculului de obligații efectuat de Administrația F. pentru Mediu luându-se în considerare toate declarațiile depuse de S.C. L. S.A. și plățile aferente, s-a stabilit în sarcina contestatoarei o creanță în valoare de 23.068 lei, pentru recuperarea căreia s-a emis Titlul executoriu nr_/19.11.2012. și Somația nr._/19.11.2012.

Intimata invoca excepția lipsei de obiect a prezentei contestații motivat de faptul că prin Decizia nr. 99/2013 emisă de Administrația F. pentru Mediu, a fost desființat Titlul executoriu nr._/19.11.2012 si Somația nr,_/19.11.2012. acte având ca obiect suma de 23.069.00 lei.

Pentru considerentele expuse, solicită instanței să pronunțe o hotărâre prin care dispună respingerea contestației formulate de S.C. L. S.A.

în drept, ne întemeiem prezenta pe dispozițiile art. 112 și 115 Cod de procedură civilă.

Conform art, 242 din codul de procedură civilă solicită judecarea în lipsă..

P. încheierea de ședință din data de 20.01.2013 instanța a dispus conceptarea în calitate de contestatataore a . administrator judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către organul de executare Administrația F. pentru Mediu în vederea depunerii la dosarul cauzei în copie certificată cu originalul a dosarului de executare nr._/2012 precum și comunicarea modului de soluționare a contestației împotriva încheierii nr.1 din data de 16.02.2012, relațiile fiind depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

P. titlul executoriu nr._/19.11.2012 emis de către Administrația F. pentru Mediu și somatia emisă în cadrul dosarului de executare nr._/2012 s-a început executarea silită a contestatoarei pentru suma de 23.068 lei, reprezentând accesorii aferente debitelor datorate de către contestatoarea . perioada 06._.

P. Decizia nr. 99/2013 emisă de Administrația F. pentru Mediu, a fost desființat Titlul executoriu nr._/19.11.2012 si somația nr._/19.11.2012. acte având ca obiect suma de 23.069,00 lei, astfel că prezenta contestatie a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . ADMINISTRATOR JUDICIAR AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL, cu sediul în C., ..112, județul D. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, . A, nr.294 ca rămasă fără obiect.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27.02.2013.

Președinte Grefier,

C. M. R. B. A.

Red.C.M.R

Tehnored.A.B

A.B. 01 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3119/2013. Judecătoria CRAIOVA