Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 31830/215/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 04.12. 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. N.
Grefier: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. C. și pe pârâții S. S. I., S. J., S. M. I., S. O., D. G., S. R., T. L., P. M., P. Ș., P. L., I. M., M. E., S. R. C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns av. T. G. pentru reclamant.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Av. T. G. pentru reclamant depune diferență onorariul de expert în cuantum de 2000 lei, chitanța nr._/1 emisă de CEC Bank învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile potrivit art.150 C.p.c. și acordă cuvântul pe fond.
Av. T. G. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea convențiilor de vânzare cumpărare încheiate între părți pentru terenurile identificate în raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, situate în extravilanul comunei Călărași, jud. D.. Solicită aplicarea dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâții nu s-au prezentat la interogatoriu, deși au fost citația cu această mențiune, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
La data de 28.11.2012 reclamantul I. C. a chemat în judecată pe pârâții Ș. S. I., Ș. J., Ș. M. I., Ș. O., D. G., S. R., T. L. și P. M., solicitând să se constate valabilitatea convențiilor încheiate la 15.09.2010 între părți și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 15.09.2010 pârâții i-au vândut suprafețele de teren menționate în cererea introductivă, înscrise în titlurile de proprietate nr. 1780-_ din 15.11.2001, nr. 1294-_ din 16.02.1997, nr. 1037-_ din 07.02.1997 și în titlul de proprietate nr. 1964-_ din 04.06.1997.
După această dată, reclamantul și pârâții urmau să încheie contractele în formă autentică la notariat, dar aceștia tergiversează fără nici un motiv, cu toate că termenul stipulat în precontractele de vânzare-cumpărare a fost depășit cu mult.
În drept, a invocat disp. art. 111 C.P.CIV., ale art. 969, 970, 971, 1073, 1077, 1294 C.CIV. și art. 5 al. 2 titlul X din Legea 247/2005.
La dosar s-au depus, în copie, împuternicire avocațială, antecontracte de vânzare-cumpărare, titluri de proprietate, certificate de atestare fiscală, acte de stare civilă, adeverința nr._/2012.
La data de 23.10.2013 s-a efectuat în cauză raportul de expertiză tehnică de către expertul Bara M., care a fost depus la dosar.
Pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță, deși legal citați, incusiv cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
1. Din antecontractul de vânzare - cumpărare din data de 15.09.2010, încheiat între reclamant, pe de o parte și pârâții Ș. S. I., Ș. J., Ș. M. I. și Ș. O., pe de altă parte, coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză – N. Vergică (fila 139) și R. L. (fila 140), care au fost prezenți la încheierea antecontractului - rezultă că reclamantul a încheiat cu pârâții menționați o convenție sinalagmatică, o promisiune bilaterală (antecontract) de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în suprafață de 1250 mp și terenul în suprafață de 2144 mp teren arabil, situate în extravilanul loc. Călărași, jud. D., dobândite de autorul promitenților vânzători, Ș. S., prin reconstituirea dreptului de proprietate, fiind înscrise în titlul de proprietate nr. 1780-_ din 15.11.2001.
Se mai reține că prețul vânzării a fost achitat de reclamant în ziua încheierii antecontractului.
Terenul a fost identificat în raportul de expertiză judiciară topografică din data de 22.10.2013, întocmit de expertul Bara M. și avizat de OCPI D..
Pe lângă cele ce preced, instanța mai reține că, prin promisiunea de vânzare-cumpărare nu operează transferul dreptului de proprietate având ca obiect un teren, pentru acest transfer fiind obligatorie încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, conform art.2 din Legea nr.247/2005 din Titlul X, privind circulația juridică a terenurilor.
Însă antecontractul dă naștere obligației de a face în sarcina promitentului vânzător, corelativă dreptului de creanță al promitentului cumpărător de a cere îndeplinirea acestei obligații. Este vorba de obligația de a încheia actul de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 cod civil (din 1864, în vigoare la data nașterii raportului juridic), potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de către debitorul său (principiul executării in natură a obligațiilor). În cazul in care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit prevederilor art. 1077 Cod civil, poate fi autorizat de a o aduce la indeplinire.
Totodată, efectele unei asemenea convenții sunt prevăzute și în art. 5 din Titlul X - Circulația juridică a terenurilor - al Legii nr. 247/2005, care stabilește că ,,(1) Înstrăinările realizate sub orice formă, în temeiul prezentei legi, nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.
(2) În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.”
Reclamantul a făcut dovada promisiunii de vânzare-cumpărare, izvorul obligației de a face (de a încheia actul notarial), precum și refuzul vânzătorilor de a perfecta convenția, prezumat prin neprezentarea pârâților la interogatoriu, conform art. 225 Cod procedură civilă.
Așa fiind, instanța are posibilitatea ca, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de "a face", în speță pârâții Ș. S. I., Ș. J., Ș. M. I. și Ș. O., să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic notarial de înstrăinare.
2. În privința antecontractului încheiat de reclamant cu pârâții I. M. și M. E. la aceeași dată de 15.09.2010 (fila 8), instanța reține că pârâții menționați au promis spre vânzare reclamantului terenul în suprafață de 2436 mp teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1037 -_ din 07.02.1997, emis pe numele autorului pârâților, I. S. V..
Aceiași martori, N. Vergică și R. L., au fost de față și la întocmirea antecontractului încheiat cu acești pârâți.
Reclamantul a dovedit cu înscrisurile depuse, martorii audiați și raportul de expertiză judiciară topografică – expert Bără M. și această convenție, căreia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 Cod civil privind executarea întocmai a obligației și ale art. 1077 Cod civil, potrivit cărora creditorul poate fi autorizat să aducă la îndeplinire obligația asumată de debitor.
Totodată, sunt incidente dispozițiile art. 5 din Titlul X - Circulația juridică a terenurilor - al Legii nr. 247/2005, mai sus citate (aplicabile în speță, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Pentru aceste motive, va constata și valabilitatea acestei convenții.
3. Reclamantul a făcut și dovada celorlalte convenții, încheiate în aceeași zi, 15.09.2010, cu ceilalți pârâți, P. M., P. Ș. și P. L., privind suprafața de 1200 mp teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1984 -_ din 04.06.1997; convenția încheiată cu pârâții D. G., S. R. și T. L. privind suprafețele de 1200 mp și respectiv 2200 mp, teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1294 -_ din 16.02.1997, dar și convenția încheiată cu pârâta S. R. C., cu privire la suprafețele de 1200 mp și respectiv 2400 mp, teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1964 -_ din 04.06.1997.
Toate aceste suprafețe au fost identificate și evaluate de expert în raportul de expertiză din 22.10.2013 și anexe. Terenurile sunt în posesia reclamantului, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor menționați și sunt alăturate, formând un singur lot.
Expertul a evaluat toate terenurile în litigiu la suma de 3255 lei, însușită de reclamant.
Și în cazul acestor convenții, s-a făcut dovada promisiunii de vânzare, a plății prețului convenit și a luării în posesie a terenurilor ce au făcut obiectul convențiilor, precum și a refuzului promitenților vânzători de a încheia actele în formă autentică.
Fiind îndeplinite condițiile pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate, acțiunea va fi admisă ca întemeiată, în baza art. 1073 și art. 1077 Cod civil și a art. 5 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Prezenta hotărâre va ține loc de act notarial (însăși hotărârea este un act autentic) de vânzare-cumpărare imobiliară privitoare la imobilele descrise mai sus.
Conform art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 și art. 91 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006 emis de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, în termen de 3 zile, se va comunica din oficiu, un exemplar din prezenta hotărâre OCPI D..
De asemenea, prezenta hotărâre se va comunica, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, către Primăria mun. C., C. financiar, în vederea calculării impozitului pentru transferul dreptului de proprietate, conform dispozițiilor art. 771 alin.6 din Codul fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea reclamantului I. C., cu domiciliul în com. Călărași ,..2, jud. D., în contradictoriu cu pârâții Ș. S. I., cu domiciliul în ., Ș. J., cu domiciliul în ., Ș. M. I., cu domiciliul în ., Ș. O., cu domiciliul în ., D. G., cu domiciliul în ., jud. D., S. R., cu domiciliul în C., ..16, jud. D., T. L., cu domiciliul în C., ..4, ., jud. D., P. M., cu domiciliul în ., P. Ș., cu domiciliul în ., P. L., cu domiciliul în ., IOȚA M., cu domiciliul în ., M. E., cu domiciliul în C., ., ., S. R. C., cu domiciliul în ..
Constată valabile antecontractele de vânzare - cumpărare încheiate de reclamant, în calitate de cumpărător, cu pârâții, după cum urmează:
- antecontractul din data de 15.09.2010, încheiat cu pârâții S. S. I., S. J., S. M. I., S. O., cu privire la terenul în suprafață de 1250 mp și terenul în suprafață de 2144 mp teren arabil, situate în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscrise în titlul de proprietate nr. 1780-_ din 15.11.2001;
- antecontractul din data de 15.09.2010, încheiat cu pârâții I. M. și M. E., privind terenul în suprafață de 2436 mp teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1037 -_ din 07.02.1997;
- antecontractul din data de 15.09.2010, încheiat cu pârâții P. M., P. Ș. și P. L., privind terenul în suprafață de 1200 mp teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1984 -_ din 04.06.1997;
- antecontractul din data de 15.09.2010, încheiat cu pârâtele D. G., S. R. și T. L., privind suprafețele de 1200 mp și respectiv 2200 mp, teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1294 -_ din 16.02.1997;
- antecontractul din data de 15.09.2010, încheiat cu pârâta S. R. C. privind suprafețele de 1200 mp și respectiv 2400 mp, teren situat în extravilanul loc. Călărași, jud. D. și înscris în titlul de proprietate nr. 1964 -_ din 04.06.1997.
Constată că între reclamant și pârâți a intervenit vânzarea-cumpărarea cu privire la terenurile menționate mai sus, identificate în raportul de expertiză judiciară topografică cu anexe din data de 22.10.2013, întocmit de expertul Bara M..
Prezenta sentință ține loc de act notarial de vânzare-cumpărare imobiliară privitoare la terenurile menționate mai sus.
Prezenta hotărâre se va comunica, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, către Primăria mun. C., în vederea calculării impozitului pentru transferul dreptului de proprietate, precum și către OCPI D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. S.
Red,L.N.
Tehnored.D.S.
16 ex./ 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9499/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3602/2013. Judecătoria... → |
---|