Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 23909/215/2011

Dosar nr._ perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la 06 Decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte D. R. C.

Grefier C. Ș.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții D. V. R. și D. A. C. și pe pârâții B. D. Ș. și B. D. D., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic-perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare pentru constatarea perimării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.08.2011, reclamanții D. V. R. și D. A. C. au chemat în judecată pe pârâții B. D. Ș. și B. D. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de proprietate asupra suprafeței de 304 mp teren situat în C., corpul nr. 4, cu număr cadastral provizoriu_-_-_ și înscris în CF_ și asupra casei de locuit compusă din 4 camere, o bucătărie, o baie, edificată pe acest teren, precum și asupra cotei indivize de 1/13 din suprafața indiviză de 2178 mp cu destinația de alee de acces, teren identificat cu nr. cadastral provizoriu_-_-_/14 și înscris în CF_ a localității C..

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 25.11.2011 s-a dispus suspendarea judecății cauzei iar prin încheierile din 27.01.2012 și 26.10.2012 s-a menținut suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa părților.

Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.

Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”

În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.

Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. V. R. și D. A. C., ambii cu domiciliul în C., ., ..1, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții B. D. Ș. și B. D. D., ambii cu domiciliul în C., . A, ., ., jud. D..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.

Președinte Grefier

D. R. C. C. Ș.

Red.jud. CDR

Tehn. CȘ/2 ex/13.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CRAIOVA