Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-07-2013 în dosarul nr. 12608/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 04 07 2013
Instanța constituită din:
Președinte V. F.
Grefier C. R.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul F. C., împotriva procesului verbal de contravenție . 13 nr._/11 02 2013, încheiat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată faptul că atât petentul cât și intimata au solicitat judecarea cauze in lipsă .
În temeiul art. 131 Cod proc.civ., instanța verifică si, față de copia CI depusă de petent la dosar, stabilește că este competenta general, material si teritorial cu soluționarea cauzei conform disp art 10 indice 1 din OG15/2002.
În temeiul art. 238 Cod proc.civ. având în vedere complexitatea cauzei, raportat la obiectul acesteia si probatoriul ce se solicită a fi administrat prin cerere, instanta estimeaza la o zi durata necesara pentru cercetarea procesului .
În baza dispoz. art. 254 Cod pr civ, instanța constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar solicitată de părți pentru dovedirea stării de fapt, este utilă și admisibilă și poate sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 raportat la dispoz. art. 255 Cod proc.civ., o încuviințează.
Având în vedere dispoz. art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., constată cercetarea procesului încheiată și, nemaifiind cereri de formulat si alte incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.pr. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 04 04.2013, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, petentul F. C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a formulat contestație impotriva procesului-verbal de contravenție . R 13 nr._/11 02 2013 solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 11 02 2013 a fost sancționată contravențional pentru faptul că a circulat fără a deține rovinietă.
A arătat petentul că procesul verbal nu cuprinde datele personale ale contravenientului, conform art.16 alin 1 din OG 2/2201 respectiv in procesul verbal se indică un alt domiciliu decât cel din cartea de identitate a petentului care, atât la data încheierii procesului verbal cât și in prezent are domiciliu in C. nu in .>
A mai arătat petentul că nu a formulat plângere conform art 31 din OG 2/2001 deoarece procesul verbal nu i-a fost comunicat conform disp art 27 din același act normativ.
A invocat nulitatea absolută a procesului-verbal întrucât nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, cf. prev. art. 17 din OG 2/2001 R, cu precizarea că nici o dispoziție a OG 2/2001R nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii olografe a agentului constatator cu semnătura sa electronică pe un act administrativ autentic, de drept public, putând avea eventual doar efectele unui înscris sub semnătură privată. A mai arătat petentul că temeiul legal invocat de intimată este unul general, fără indicarea precisă a articolului care i-ar permite să semneze electronic un astfel de document.
În drept, au fost invocate dispoz. OG 2/2001, CPr civ și legea 455/2001. A solicitat judecarea cauzei in lipsă, conform art 242 alin 2 C..
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar copie proces-verbal . 13 nr._/11 02 2013 (f. 4), copie CI, copie SC_/2012 pronunțată de judecătoria C. in d_/215/2012.
În temeiul art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
În procedura de regularizare a cererii, prevăzută de art 200 C., instanța a comunicat intimatei cererea, iar intimata a depus la data de 29 04 2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată.
S-a arătat, în motivarea întâmpinării, că autoturismul aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale, respectiv DN65F Km5+000m pe centura de Nord a Craiovei, fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11 02 2013, a fost întocmit procesul-verbal contestat.
A mai arătat intimata că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea prev. art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Astfel, din coroborarea prev. art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul-verbal contestat a fost întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul-verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator S. I. G., cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
Intimata a anexat la întâmpinare certificatul calificat al agentului constatator și proba foto care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 13 nr._/11 02 2013 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că a circulat pe un drum național fără a deține rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 și este sancționată potrivit disp art 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.
Petentul a susținut în plângere că în procesul verbal i s-au indicat greșit datele de personale, respectiv domiciliul. Este adevărat că, așa cum rezultă din copia CI înainte cu două săptămâni de săvârșirea contravenție petentul și-a schimbat CI, iar in procesul verbal a fost trecut vechiul domiciliu al petentului, dar potrivit disp art 17 din OG2/2001, nemenționarea corectă a domiciliului petentului atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contravenției, și în consecință pentru a se dispune anularea procesului-verbal este necesar ca reclamantul-contravenient sa dovedească că i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, în condițiile art. 105, alin. 2 Cod procedură civilă. Or, petentul nu a dovedit nici o vătămare în acest sens, cu atât mai mult cu cât acesta are posibilitatea de a formula apărări in instanță deoarece, dat fiind faptul că procesul verbal nu i-a fost comunicat la actualul domiciliu nu curge nici termenul de 15 zile prevăzut de art 31 alin 1 din OG 2/2201, termen care curge de la comunicarea procesului verbal, prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul contravenientului.
În ceea ce privește al doilea motiv de nulitate invocat de petent, respectiv lipsa semnăturii agentului constatator, instanța reține următoarele:
Din mențiunile existente în cuprinsul procesului verbal, instanța constată că acesta fost generat și semnat electronic, dispozițiile OG 2/2001 coroborându-se cu alte dispoziții legale în vigoare aplicabile în cauză.
Astfel, potrivit disp. art. 6 din legea 455/2001, :" Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.", iar potrivit disp art. 7 din același act normativ:" În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronica este forma digitala a semnăturii olografe, in sensul ca este reflexia in spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronică are aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografa și chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității si integrității.
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătură asigură autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca mijloc de probă.
Mai mult, întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.
Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă și din probatoriul administrat, respectiv dovada calității de agent constatator din cadrul C. SA a numitului S. I. G. care a întocmit procesul-verbal de contravenție rezultă din copia autorizației de control, iar conform certificatului calificat emis de CertiSIGN și având ca titular pe S. I. G. agent constatator, instanța constată că au fost respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Prin urmare, instanța nu poate să rețină susținerea petentului în sensul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționând cu nulitatea absolută actul sancționator dacă acesta nu este semnat de agentul constatator, situație care nu se regăsește in cauza de față, textul legal nefăcându-se distincție între semnătură olografă și cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001,iar procesul verbal fiind emis și semnat în condițiile prevăzute de legea 455/2001 și HG 1259/2001, este valabil încheiat.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține, pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pe de altă parte, instanța apreciază că petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Din probele administrate în cauză, respectiv proba foto depusă de intimată rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Petentul nu contestă starea de fapt reținută în actul de contravenție și dovedită cu planșele foto depuse la dosar.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petentul a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator sau nelegalitatea acestuia, dar că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia sau a unor motive de nulitate a procesului verbal, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic și legal.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent ca neintemeiată.
Față de disp art 36 alin 2 din OG 2/2001 modif, instanța va obliga petentul la cheltuieli de judecată către stat reprezentând cheltuieli efectuate cu înregistrarea, întocmirea dosarului, procedura și cu judecata cauzei in cuantum de 70 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. C. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/11 02 2013, în contradictoriu cu C..
Obligă petentul la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat .
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 04 07 2013.
Președinte Grefier
V. F. C. R.
Red V.F/Tehnored VF
4 expl/. 09 Iulie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 4451/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3359/2013.... → |
---|