Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7307/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7307/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 32235/215/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7307

Ședința publică de la 08 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant F. M., reclamant F. G. și pe pârât M. C., având ca obiect ,, hotarâre care sa tina loc de act autentic"

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: av. S. C., pentru reclamanți, lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av. S. C., pentru reclamanți depune la dosar originalele chitanțelor de plată nr._/1 din 30.05.2012 și nr._/1 din 30.05.2012 reprezentând onorarii experti, copia T.D.P. nr. 679-_ din 04.05.1994M, copie evaluare teren intravilan din . expertul tehnică P. M.-A., în dublu exemplar.

Nefiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei pendinte, instanta constata cauza in stare de judecata, acordand cuvantul in dezbateri asupra fondului cauzei reclamanților prin aparatorul ales.

Avocat S. C., pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanti și pârât, autentificată sub nr. 1933 la data de 01.11.2000, să se pronunțe o hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată sub nr._, la data de 25.11.2011, reclamanții F. M. și F. G. au chemat în judecată pe pârâtul M. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între cu pârâții, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1933 la data de 01.11.2000, prin care au cumpărat de la pârât imobilul compus din teren în suprafață totala de 600 mp, situat în comuna Coșoveni,. jud. D. și casă formată din doua camere, hol, antreu, 2 săli.

În motivare, reclamanții au precizat că, la data încheierii actului și a intervenirii convenției de vânzare-cumpărare, au plătit vânzătorului suma de 10.000.000 lei vechi, urmând ca restul de preț de 2.000.000 lei să îl plătească la data de 16.11.2000, lucru pe care l-a făcut, urmând să se întâlnească cu vânzătorul pentru a încheia actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, lucru care nu s-a îndeplinit nici până în prezent, datorită repetatelor tergiversări și amânări cauzate de pârât.

Au mai arătat că, de la data încheierii acordului de voință privind vânzarea și plata prețului vânzării, au plătit în numele pârâtului taxele și impozitele pentru construcție și teren, nu au fost niciodată tulburați în nici un fel în posesie asupra casei și terenului de către pârât, astfel încât solicită instanței să aprecieze calitatea de proprietari asupra imobilului cumpărat de la pârât, pronunțând o hotărâre judecătorească care să constituie act de proprietate asupra imobilului.

În susținerea acțiunii, reclamanții au depus la dosar: certificat de atestare fiscală, ante-contractul de vânzare-cumpărare, un plan de amplasament.

La data de 18.01.2012, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanți și pârât, autentificat sub nr. 1933 la data de 01.11.2000. A mai arătat că, împreună cu cumpărătorii au convenit să încheie actul de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă acest lucru nu s-a realizat până în prezent, datorită unor motive care au intervenit pe parcursul acestor ani, în sensul că, a fost plecat din țară mai mulți ani, ulterior, datorită unei afaceri pe care a început-o, a fost nevoit să circule foarte mult prin țară. A mai precizat că, de-a lungul anilor a primit sume de bani de la reclamanți pentru taxele și impozitele aferente casei și terenului, iar in toată această perioadă imobilul a fost înscris la primărie pe numele său.

La data de 29.02.2013, având în vedere faptul ca reclamanții nu si-au îndeplinit obligația stabilita de instanța în sarcina lor prin încheierea de ședința din 18.01.2012, si anume aceea de a depune la dosar extras de carte funciară sau certificat de sarcini, instanța a dispus suspendarea cauzei, in temeiul disp. art. 155 ind.1 Cod pr.cv., cauza fiind repusă pe rol la data de 02.05.2012 de către reclamanți.

În probațiune, reclamanții au solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul Povățeanu V., (administrată la data de 03.10.2012) proba cu expertiza tehnică specialitatea topografie și proba cu expertiza tehnică specialitatea construcții civile.

Instanța, în temeiul art. 129 alin. 5 Cpciv, ce consacră rolul activ al instanței de judecată în materie probatorie, a dispus emiterea unei adrese către OCPI D. pentru a preciza dacă asupra imobilului sunt înscrise sarcini, răspunsul fiind înaintat la data de 31.05.2012, cu adresa nr._/30.05.2012 Totodată, s-au depus la dosarul cauzei de către expertul L. F., raportul de expertiză specialitatea topografie nr._/04.03.2013 și de către expertul în construcții I. Iulică, raportul de expertiză tehnică nr._/15.10.2012

La termenul din data de 17.04.2013, reclamantii și-au precizat acțiunea, în sensul că au solicitat să se constate dreptului lor de proprietate pentru suprafața de 676 mp, așa cum a rezultat din măsurătorile expertizei specialitatea topometrie, precum și pentru construcțiile existente pe teren, respectiv casa de locuit.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1933 la data de 01.11.2000 de către BNP T. M. D., reclamanții, în calitate de promitenți – cumpărători, și pârâtul M. C., în calitate de promitent – vânzător, au încheiat precontractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței de teren în suprafață totala de 600 mp, situat în comuna Coșoveni,. jud. D. și casă formată din doua camere, hol, antreu, 2 săli.

Din ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatul de moștenitor nr. 1312/04.09.1995 emis de BNP G. I. după defuncta C. M., certificatul de moștenitor nr. 112/15.07.1998 emis de BNP E. D. după defuncta M. E. și sentința civilă nr. 2615/04.04.2006 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul_/2000 având ca obiect partaj succesoral se reține că, promitentul vânzător M. C. a primit în proprietate exclusivă suprafața de teren de 600 mp, situată în comuna Coșoveni, ., jud. D. și casă formată din doua camere, sală, terasă.

În cauză, s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie, expertul L. F. identificând terenul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din data de 01.11.2000, prin suprafață și vecinătăți, întocmind și schița topo, raportul fiind avizat si recepționat de către OCPI D. cu procesul verbal nr. 154/2013 din 27.02.2013.

De asemenea, s-a efectuarea o expertiză tehnică specialitatea construcții civile, expertul I. I. identificând imobilul -casă care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare din data de 01.11.2000, casă construită în anul 1977, compusă din 2 camere, hol, antreu și două săli, cu o suprafață utilă de 28,13 mp. dar și o anexă construită de reclamanți ,în anul 2006 compusă din sufragerie, bucătărie, cămară și pivniță.

Din antecontractul de vânzare cumpărare, instanța reține că prețul vânzării a fost stabilit la suma de 1200 lei menționându-se că suma de 1000 lei a fost achitată de promitenti cumpărători la data încheierii contractului, iar diferența de 200 lei la data de 16.11.2000.

Astfel, din coroborarea mențiunilor convenției de vânzare-cumpărare cu depoziția martorei Povățeanu V., rezultă îndeplinirea de către reclamanți a obligației de plată a prețului convenit, respectiv 1000 de lei și 200 lei și îndeplinirea de către pârât a obligației ce-i revenea, aceea de predare către reclamanți a suprafeței de 600 mp și a casei, însă neîndeplinirea de către acesta din urmă a unei obligații esențiale pentru a opera transferul dreptului de proprietate și anume încheierea contractului de vânzare în formă autentică.

Convenția încheiată nu a putut duce la transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărători,deoarece se impunea încheierea actului de vânzare-cumpărare în forma autentică,forma cerută ad validitatem și care nu a fost respectată de părți.

Convenția existentă la dosar a născut în patrimoniul cumpărătorului dreptul de a cere în viitor transmiterea dreptului de proprietate prin încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

In cazul în care debitorul a refuzat îndeplinirea obligației conform art 1077 C.Civ.,creditorul poate duce la îndeplinirea obligației printr-un fapt al său personal sau prin recurgerea la instanța de judecată.

Instanța constată incidența în speță a prevederilor art. 1073,1075,1076 C.civ.,care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, inclusiv a celor de „a face” și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare –cumpărare sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții și anume: încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 948 C.civ și existența în patrimoniul promitentei vânzătoare a bunului a cărui vânzare a fost promisă .

Din cuprinsul sentinței civile nr. 2615/04.04.2006 pronunțata de Judecătoria C. în dosarul_/2000, având ca obiect partaj succesoral se reține că, pârâtul M. C. are în proprietate exclusivă suprafața de teren de 600 mp. și casă cu două camere, sală și terasă.

Deși prin raportul de expertiză tehnică topo s-a identificat o suprafață mai mare, respectiv 675 mp, iar prin raportul de expertiză construcții civile s-a identificat și o anexă construită în anul 2006, nefăcându-se dovada proprietății pentru diferența de teren de 75 mp, precum și a transferului de proprietate către reclamanți, instanța va admite in parte acțiunea precizată și va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanți și pârât autentificat sub nr. 1933 la data de 01.11.2000 la BNP T. M. D., având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață totala de 600 mp. așa cum a fost determinată prin sentința de partaj succesoral și casă formată din doua camere, hol, antreu, 2 săli, situate în comuna Coșoveni,. jud. D., prezenta hotărâre urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

La rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri, potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 și 771 alin. (6) din Codul Fiscal, urmează a fi comunicată OCPI D. și organul fiscal competent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte acțiunea precizata formulata de reclamanții F. M., F. GHORGHE, domiciliați în com. Coșoveni,., jud. D., împotriva paratului M. C., domiciliat în C., ., .. 1, ., jud. D. .

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanti și pârât, autentificat sub nr. 1933 la data de 01.11.2000 la BNP T. M. D., având ca obiect imobilul compus din teren în suprafață totala de 600 mp, situat în comuna Coșoveni,. jud. D. și casă formată din doua camere, hol, antreu, 2 săli.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, 08 mai 2013..

PREȘEDINTE, GREFIER,

R.-M. T. L. V.

Red. M.R.T/ Tehnored. L.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7307/2013. Judecătoria CRAIOVA