Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 10172/215/2012
DOSAR NR._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 03.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhivă al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâtul M. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării prezentei cauze și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 02.05.2012 sub nr._, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate faptul că la data de 10.05.2011 pârâtul i-a vândut suprafața de 87 mp teren intravilan situat pe teritoriul comunei Melinești, ., în tarlaua 12, . este descris și identificat în titlul de proprietate.
Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2012, constatând că părțile, deși legal citate, nu se înfățișează la strigarea pricinii și nici una din ele nu a solicitat judecarea în lipsă, instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242, alin. 1, pct. 2 C.p.civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Având în vedere că în speță, de la data de 20.11.2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata din oficiu că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul în comuna Melinești, ., în contradictoriu cu pârâtul M. N., cu domiciliul în comuna Melinești, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B.
Tehnored. A.S. 2 ex./20.12 .2013
← Grăniţuire. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CRAIOVA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|