Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4428/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4428/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 8878/215/2011

DOSAR NR._ Acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4428

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 19.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol, soluționarea sesizării Biroului Arhivă al Judecătoriei C., privind constatarea perimării acțiunii civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de autentic de vânzare-cumpărare, formulata de reclamantul D. M.-C., în contradictoriu cu pârâtul P. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării prezentei cauze și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 27.03.2011 reclamantul D. M.-C., a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamantul este proprietarul suprafeței de 800 mp teren extravilan situat în comuna Almăj, ., iar hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic cu privire la această suprafață de teren.

Prin încheierea de ședință din data de 17.01.2012, constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamantei, care nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță la termenul anterior, respectiv nu a făcut dovada achitării onorariului provizoriu de expert în cuantum de 500 lei, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 C.p.civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.

Având în vedere că în speță, de la data de 17.01.2012, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata din oficiu că acțiunea este perimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. M.-C., cu domiciliul în comuna Almăj, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. I., cu domiciliul în C., ., jud. D..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B.

Tehnored. A.S. 2 ex./ 28.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4428/2013. Judecătoria CRAIOVA