Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 31817/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta Nr._/2013

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE CLAUDIA-MIRELA RADU

Grefier A. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. GH. I. în contradictoriu cu pârâtul T. I., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. M. pentru reclamant și martorul G. C., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, s- a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.

Instanța în temeiul art. 186 Cod.proc.civ. procedează la audierea martorului prezent, sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Constatându-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul pe fond:

Avocat B. M. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare privind terenul de 7500 mp, situat în localitatea Sopot, t.34, p.55,hotărârea să tină loc de act autentic, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra procesului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de28.11.2012, la nr._ reclamantul L. GH. I. în contradictoriu cu pârâtul T. I., a solicitat să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărăre având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 7500 mp, situat în localitatea Sopot, t.34, p.55, cu vecinii:N-G. I., E-T. C, S-D.e 659/1, V-B. I., jud. D., iar hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În motivarea acțiunii, arată că la data de 02.02.2006 a încheiat cu pârâtul o convenție de vânzare-cumpărare a terenului în litigiu, pentru un preț ce a fost plătit, reclamantul intrând în posesia terenului situat în localitatea Sopot, t.34, p.55, cu vecinii:N-G. I., E-T. C, S-D.e 659/1, V-B. I., jud. D..

Reclamantul precizează că pârâtul a refuzat ulterior perfectarea vânzării, astfel că nu s-a mai putut perfecta vânzarea.

În dovedirea acțiunii solicită proba cu acte, martori, și depune titlu de proprietate, emis pe numele pârâtului, convenția de vânzare-cumpărare și acte de identitate.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu solicită probe în apărare și nu a răspuns la interogatoriu.

În cauză a fost audiat sub prestare de jurământ martorul G. C., declarația la dosar.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată și reține că la data de 02.02.2006 între reclamant, în calitate de promitent –cumpărător, și pârât, în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 7500 mp, situat în localitatea Sopot, t.34, p.55, cu vecinii:N-G. I., E-T. C, S-D.e 659/1, V-B. I., jud. D., așa cum a fost identificat în titlul de proprietate al pârâtului, nr. 381-_/1995.

Din depoziția martorului auditi în cauză rezultă că la data intervenirii înțelegerii, întregul preț a fost plătit, iar reclamantul a intrat în posesia terenului, pe care îl folosește de la data încheierii convenției și până în prezent, dar vânzarea nu s-a putut perfecta din vina pârâtului, care a refuzat a se prezenta la notarul public.

Reține instanța că antecontractul de vânzare-cumpărare a afost încheiat sub imperiul legii vechi, respectiv codul civil din 1864, care nu prevedea expres că, în situația în care una dintre părțile care au încheiat o promosiune bilaterală de vânzare-cumpărare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, așa cum prevede actualul Cod civil, în art. 1669.

Verificând aplicarea legii civile în timp, instanța constată că, potrivit art. 6 alin. 5 C. Civ. și art. 3 din Legea 71/2011, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . noului cond civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori produceriilor, iar potrivit art. 6 alin. 6 C.civ. și art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011, „dispozițiile noului cod civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare al acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al terenurile, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.”

Astfel, conform principiilor neretroactivității legii civile în timp, prevăzute de art. 6 C.civ. și al aplicării imediate a legii civile noi, actelor și faptelor juridice civile le sunt aplicabile dispozițiile legii civile în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, cu excepția retroactivității legii civile noi și a ultraactivității legii civile vechi, dacă legea nouă prevede expres o astfel de excepție.

În cazul raportutilor obligaționale, reține instanța că se va aplica legea de la data încheierii acestor situații juridice, acestea nefiind expres prevăzute în excepțiile menționate de art. 6 alin. 6 C.civ.

Față de aceste considerente, instanța va aplica în speță dispozițiile vechiului Cod civil care prevedea că, în conformitate cu art. 1073, „creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare”.

Cum promitentul-vânzător nu și-a mai îndeplinit culpabil obligația de perfectare a vânzării, instanța va admite acțiunea și va constata valabilitatea vânzării, iar în temeiul art. 1077 din vechiul Cod civil, hotărârea va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea, formulată de reclamantul L. GH. I., domiciliat în com. Sopot, ., în contradictoriu cu pârâtul T. I. ,domiciliat în com. Sopot, ..

Constată valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 02.02.2006, între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât, în calitate de vânzător, având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 7500 mp, situat în localitatea Sopot, T.34, p.55, cu vecinii:N-G. I., E-T. C, S-D.e 659/1, V-B. I..

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 23.10.2013.

Președinte,

C.-M. R.

Grefier,

A. B.

C.R. 11 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA